Dacă, într-adevăr (după cum
afirmă comentatorii noştri politici), mutarea Oprescu e opera
preşedintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu, atunci avem de-a face
cu o mutare salutară; aceasta era, de altfel, singura cale pentru ca
PSD-ul să cîştige Primăria Capitalei. Nu exista nici o
altă posiblitate.
Cu un candidat pe faţă, partidul lui
Geoană, în ciuda nemulţumirii (dacă nu chiar a antipatiei)
crescînde pe care o au bucureştenii faţă de „guvernarea“
de dreapta, Blaga ar fi cîştigat lejer alegerile. Dacă, însă,
succesul lui Oprescu e opera hazardului, atunci ar trebui să
aplaudăm hazardul, care, printr-o mişcare a neaşteptată, a
reechilibrat aşezarea forţelor pe eşichierul nostru politic.
Cîştigînd capitala, PDL-ul şi-ar fi spulberat anticipat
adversarii la alegerile parlamentare din toamnă, cînd, prin
semnalul transmis electoratului, ar fi putut cîştiga un
procent suficient de mare pentru a guverna de unul singur. Ar fi fost
bine, ar fi fost rău? Experienţa ne învaţă să fim prudenţi
atunci cînd puterea încape pe mîna unui singur om
sau a unui singur partid.
Partidul prezidenţial şi regimul autoritar
Ţinînd cont că PDL-ul este un
partid prezidenţial, am fi asistat la spectacolul instaurării unui
regim autoritar, zic eu, nu tocmai luminat... Semnele unei astfel de
tendinţe, desigur, există. Ele ne-au fost transmise sub mai multe
forme. Însuşi războiul dintre cele două palate îşi
are punctul de plecare în dorinţa preşedintelui Băsescu de
avea un partid propriu, care să nu crîcnească la ordinile
lui. Dacă premierul Tăriceanu ar fi fost mai „moale“, astăzi
PNL-ul său ar fi dispărut de pe scena noastră politică. Tăriceanu
s-a opus şi, în ciuda tuturor erorilor, timpul l-a salvat.
Alte semnale îngrijorătoare: băile de mulţime, atacurile la
adresa presei; ridiculizarea, culpabilizarea şi chiar diabolizarea
adversarilor politici (Iliescu, de exemplu); îndepărtarea din
anturajul său a tutoror celor care au căutat, într-un fel sau
altul, să-şi păstreze opiniile (mazilirea a început cu
Andrei Pleşu şi s-a încheiat cu Adriana Săftoiu); aservirea
altora (cazul straniu al lui Teodor Stolojan, care dintr-un partener
de guvernare s-a transformat într-o umbră însoţitoare);
gafele de pe scena internaţională etc...
Un alt semnal îl reprezintă
ascensiunea fulminantă a Elenei Udrea, personaj necunoscut pînă
la descinderea sa la Cotroceni, azi un fel de eminenţă cenuşie a
partidului şi, totodată, mîna dreaptă a preşedinţiei...
Totul pe fondul unui scandal ce a transformat România
într-un teatru de operetă, unde se joacă la nesfîrşit
aceeaşi scenă bufă (O noapte furtunoasă, în amestec cu
scene din O scrisoare pierdută şi, poate, chiar Romeo şi Julieta,
rolul lui Romeo jucîndu-l Hrebenciuc jr., şi cel al Julietei,
timida fiică a preşedintelui, Elena, cîntate cînd pe un
ton gros, cînd pe unul ascuţit; aceasta e, în mare,
scena noastră politică)...
Dacă Traian Băsescu ar fi avut mai
mult tact şi nu ar fi deschis foc pe toate fronturile, ar fi avut
posiblitatea să ajungă la dictatură nu printr-un scandal continuu,
care i-a afectat imaginea publică, ci printr-un consens tacit,
majoritar... Se pare însă că el a vrut să ardă etapele şi
să ajungă la dictatură dintr-odată. Nu s-a putut. Dar poate că
timpul nu-i încă pierdut. Deocamdată, Hazardul, scoţîndu-l
pe Oprescu din mîneca lui Iliescu, ne-a salvat. Sau poate doar
a amînat instaurarea unui regim autoritar, haotic şi
ineficient. Să ne închipuim, totuşi, un mic scenariu în
care PDL-ul ar deveni majoritar. Cum ar arăta Guvernul?
S-a avansat mereu ideea că Stolojan va
fi premier. Chiar dacă Teodor Stolojan cel de azi nu mai seamănă
deloc cu Teodor Stolojan din anii ’90, cînd a deţinut
funcţia de prim-ministru, nici cu personajul care a candidat la
preşedinţia României în 2004 şi şi-a retras
candidatura în favoarea lui Traian Băsescu, soluţia ar fi
încă destul de onorabilă. Alt nume invocat e cel al lui
Blaga. Blaga, în ciuda faptului că a pierdut Primăria
Capitalei, se bucură de o oarecare credibilitate. Se spune, de
altfel, că e printre puţinii oameni din PDL care are curajul să se
„opună“ lui Băsescu. Pentru cît timp, nu se ştie.
Oricum, după eşecul suferit, funcţia de premier ar fi ca un dar
prezidenţial. Prin urmare, autoritatea sa ar fi diminuată.
Ar mai rămîne un singur nume:
Elena Udrea, pe care, de altfel, din cîte se vehicula în
anii 2004 în culisele politichiei româneşti, Traian
Băsescu avea de gînd s-o pregătească drept succesor al său
la preşedinţia României după expirararea celui de-al doilea
mandat al său. Zvonul pare de-a dreptul fantasmagoric, şi totuşi
el conţine înăuntrul său un sîmbure de adevăr. În
opt sau nouă ani, pe parcursul celor două mandate, personajul Elena
Udrea, apărut ca din neant, ar fi avut timp să cîştige
suficientă experienţă, dar mai ales putere, pentru a fi propulsată
spre funcţia supremă. De altfel, ea ocupă, în prezent, o
funcţie decisivă în PD-L, urmînd ca, după alegeri,
dacă partidul lui Băsescu va obţine majoritatea necesară ca să
constituie guvernul, ceea ce-i încă posibil, să preia
Ministerul de Interne.
Ce fac Radu Berceanu şi Vasile
Blaga?
Conform datelor citate de Mediafax
privind componenţa guvernului din umbră al PD-L, numele Elenei
Udrea apare şi ca propunere pentru funcţia de ministru al
Justiţiei, alături de cel al lui Valeriu Stoica, a cărui
vizibilitate a devenit din ce în ce mai scăzută. La
Ministerul de Interne, Elena Udrea îl are drept concurent pe
fostul ministru Vasile Blaga, intrat şi el – ca de altfel şi
Stoica şi Stolojan – într-un con de umbră din care va ieşi
cu greu... Şansele ca să ocupe această funcţie le are, desigur,
Blaga. S-ar putea, totuşi, ca el să fie investit, pentru o scurtă
perioadă, drept premier, urmînd ca Elena Udrea să ocupe
portofoliul de Interne, pentru ca ulterior, după ce Udrea va dobîndi
„experienţa“ necesară, să se producă rocada: ea să ocupe
locul de premier, iar Vasile Blaga să revină la Ministerul de
Interne, de care domnia sa s-a despărţit atît de greu... E
posibil un astfel de scenariu? Sigur că-i posibil. Lui Băsescu i-ar
fi mult mai la îndemînă s-o aibă ca prim-ministru pe
Elena Udrea decît, să zicem, pe Blaga, care, în ciuda
aparentei sale supuşenii, e un personaj orgolios şi incomod, sau
chiar pe Stolojan. Teodor Stolojan se pare că visează însă
la un alt post, cel de guvernator al Băncii Naţionale. Strania sa
metamorfozare (unii spun mancurtizare) îi conferă toate
şansele să rămînă în sistem. Ce se va întîmpla
cu ceilalţi lideri proeminenţi ai PD-L? Cu vechii prieteni ai lui
Băsescu? Cu Radu Berceanu, de pildă? Sau cu Emil Boc. De obicei, în
viaţa politică, pentru că ştiu prea multe, vechii prieteni se
transformă în duşmani.
Poziţia lui Radu Berceanu şi aceea a
lui Vasile Blaga depind de relaţia pe care aceştia o vor avea pe
viitor cu Elena Udrea, care se consideră a fi un lider radical, ce
pune, citez dintr-un recent interviu apărut în Evenimentul
zilei, „interesele de partid înaintea nemulţumirilor sale
personale“. Ei nu-i plac nici înţepăturile din presă, nici
cele venite din interiorul propriului partid. Se pare însă că
Vasile Blaga şi Radu Berceanu obişnuiau să vorbească pe la
colţuri lucruri nu tocmai ortodoxe despre blonda de la Cotroceni.
Primul, după o perioadă de dizgraţie, a fost iertat. Al doilea
continuă s-o înţepe, primind (atenţie!) din partea doamnei
Udrea calificativul de „şugubăţ“. Dar Boc? După memorabila sa
cădere la intrarea în emisiunea lui Andrei Gheorghe, Boc e de
neînlocuit.
Ce se va întîmpla cu
Oprescu? Odată pornit în cursă, Oprescu va fi greu de oprit.
Ca un adevărat clinician, doctorul intuieşte partea vulnerabilă a
unui sistem şi acţionează în consecinţă. El ştie, de
pildă, că imaginea publică a lui Băsescu are un călcîi
vulnerabil – Elena Udrea –, drept care a început să se
ocupe de afacerile ei. Chiar şi declaraţiile sale, conform cărora
primele oferite de Primăria Capitalei se dau în funcţie de
serviciile sexuale oferite de angajatele sexului frumos, pot fi
percepute drept un atac indirect (o înţepătură) la adresa
Elenei Udrea... În rest, vom trăi şi vom vedea...
Pînă una-alta, n-ar trebui să-i
subestimăm dorinţa de ascensiune. După cum am văzut, Elena Udrea
a avut suficientă putere (de seducţie) ca să penetreze în
sistem şi să-şi anihileze potenţialii adversari, elimîndu-i,
unul după altul, din calea sa. Ea, totuşi, ar putea să devină şi
un factor de echilibru în cadrul unui posibil guvern coordonat
de PD-L. În ce sens? Ţinînd cont de-o anumită
slăbiciune pe care o manifestă preşedintele Trăian Băsescu faţă
de reprezentantele sexului opus, ne-am putea trezi la un moment dat
că avem un guvern alcătuit, să zicem, în proporţie de 85%
din fuste. În cazul în care Elena Udrea va deveni
prim-ministru sau ministru de Interne sau de Justiţie, ea îşi
va ţine concurenţa la distanţă. Desigur că vor penetra în
guvern anumite doamne, dar ele vor trebui, un timp, să-i ţină
trena, cît în privinţa proporţiei, aceasta se va
inversa. E cazul să nu intrăm în panică. Haideţi să fim cu
toţii optimişti!