OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

La ce se refera, de fapt, sintagma din titlul articolului? „Satul global“, desigur, reprezinta lumea viitorului. Mai mult sau mai putin indepartat. O lume in care sistemul informational joaca un rol esential. O simpla apasare a tastelor este suficienta pentru a ne aduce in fata ochilor, prin web camera, orice individ de pe mapamond. In acest sat global, oamenii se cunosc atit de bine intre ei, incit orice miscare devine previzibila. Aici, spatiul real se transforma intr-unul virtual, iar notiunea de timp capata alte conotatii. Informatia sterge distantele, comaseaza spatiile, inghesuind continentele, tarile, orasele si satele unele peste altele.

Intr-un astfel de sat poti fi vecin atit cu locatarii blocului in care vietuiesti, cit si cu domnul X din New York sau cu un locuitor al unui sat din Amazonia sau din Tanganica. Singura conditie ramine ca bastinasul din Amazonia sa poata avea acces si el la sistemul informational. Intr-un viitor apropiat, acest lucru s-ar putea sa devina posibil. O data ce Coca-Cola si blugii au patruns in locurile cele mai salbatice, nu vad de ce n-ar patrunde si computerul. In trecut, oglinda si margelele de sticla pe care navigatorii le aduceau in schimbul aurului sau al altor bunuri de pret reprezentau maximum de atractie pentru triburile salbatice. Pentru un ciob spart, indigenii iti dadeau in dar tot ce aveau mai bun in coliba lor saraca: aurul, fiica, nevasta si chiar sufletul. Ii atragea stralucirea, mirajul noului. Dorinta de a intra in contact cu o alta lume, cu zeii coboriti pe corabii din ceruri. Trocul in lumea postmoderna va fi, desigur, mai subtil. Pretul va fi insa uniformizarea si sclavia. Pierderea sufletului. Depersonalizarea. Sclavia omului nou, a carui viata va fi subjugata de computer. In epoca postinformationala, lumea va deveni un fel de cub Rubik, astfel incit, invirtind-o in mina, ai putea-o compune si descompune dupa bunul tau plac, permutind elementele, adica manipulind oamenii si locurile. Gradul de informatizare va atinge cote halucinante.

Deja se vorbeste de implantarea cipurilor in tesuturile umane, care vor contine toate datele despre fiecare persoana in parte, incepind cu fisa medicala si terminind cu profilul psihologic. Aceste cipuri vor inlocui cartile de identitate si cele de credit. In satul global, alcatuit din sase, din douasprezece sau din o suta de miliarde de locuitori, fiecare gest, fiecare miscare si chiar fiecare gind al unui individ, indiferent de pozitia pe care o va ocupa in ierarhia sociala, vor fi monitorizate. Se va sti cu precizie nu numai locul unde te afli, ci locul unde te vei afla peste o ora, peste doua, trei, o zi sau o saptamina. Cui vor servi aceste informatii aparent inutile? Probabil ca statisticienilor si politicienilor. Acelor oameni care vor raspunde de destinele satului global numit planeta. Ce se va intimpla cu individul? Cu viata sa intima? Ce grad de poluare psihica va atinge uniformizarea?

Ne sperie cifrele halucinante pe care ni le aduce viitorul in fata ochilor. Citi oameni vor trai pe planeta? Ce se va intimpla cu ei? O suta de miliarde, doua sute, o mie? Mai putini decit acum? Prin ce isi vor arata utilitatea? Nu trebuie sa privim viitorul neaparat dintr-un unghi apocaliptic. Intotdeauna natura, inclusiv cea umana, a gasit solutii pentru iesirea din impas. Vor veni razboaiele atomice, bolile provocate de virusii virtuali, dar si naturali. Dupa cum se stie, in momentul in care intr-o cultura vegetala sau microscopica densitatea pe unitatea de masura atinge o limita sufocanta, intervine legea magica a reglarii echilibrului. Asa se intimpla si cu societatea umana. O parte din componentele culturii, indiferent ca sint oameni, plante, animale sau virusi, bacterii sau simple celule (in cazul unui corp), se imbolnavesc si mor. Sistemul se regleaza de la sine. Legile interne ale reglarii echilibrului in masa corpurilor joaca rol de Dumnezeu. Armele de distrugere in masa n-au aparut din senin. Ele sint o „inventie“ a masei. O reactie legitima a individului sau a grupului fata de supraaglomeratia care se produce pe mapamond.

Cu cit densitatea populatiei va creste, cu atit cantitatea de armament pe cap de locuitor va creste si ea. In sinul populatiei se strecoara incetul cu incetul ideea (alimentata de subconstientul colectiv) ca sintem deja prea multi. Prin urmare, o parte dintre noi ar trebui sa dispara. Fiecare isi spune: nu eu. Nici familia mea. Nici prietenii. Dar vecinii, da. Si rudele incomode. Cind spun rude si vecini, nu ma refer numai la familie si la oamenii care locuiesc in preajma noastra, ci am vedere tari si popoare. Razboiul din Irak, din Afganistan, cel din Cecenia sau actele teroriste de pe glob, incepind cu atacul asupra gemenilor si terminind cu Beslan-ul pot fi privite si din aceasta perspectiva. Undeva s-a dat semnalul de alarma: ne inmultim prea repede.
Cind densitatea populatiei atinge cota critica, se condenseaza nu numai spatiul, ci si timpul. Si se mai produce inca un fenomen ce tine de subconstient: senzatia de strivire a aurei. Individul (persoana), din cauza permanentului frecus cotidian, este deposedat(a) incetul cu incetul de invelisul sau astral, care-i inconjoara corpul ca o mantie protectoare. In acest invelis de esenta energetica se afla inmagazinata toata informatia privind istoria sa si a speciei.

Cind vom putea descifra acest invelis, o parte din enigmele legate de intuitie, cunoastere, comunicare prin intermediul sugestiilor, al viselor sau al altor fenomene paranormale vor fi elucidate. O parte din informatiile acestea se afla inscrise in aceasta palcenta astrala, iar o alta parte in fluidul care circula prin corpul nostru si ne mentine in viata. Singele este cea mai exacta cronica a familiei si a speciei. El e ca o pelicula fluida care, rotindu-se in corpul nostru, nu numai ca mentine celulele in stare de functiune, dar proiecteaza in constient si subconstient fragmente din „vietile anterioare“. Cind spun aceasta, nu ma refer neaparat la reincarnare, ci la acea mostenire genetica pe care o preluam de la parintii si strabunii nostri. Pe calea singelui ni se transmit experiente si trairi ale unor generatii care au apus de mult. Cine va reusi sa decodifice (sau sa proiecteze din subconstient in constient sau chiar in afara lui) aceste cronici ale singelui va sti aproape totul despre om. Razbunarea singelui nu-i o expresie intimplatoare. S-a intrerupt undeva o veriga, trebuie intrerupta o alta, intr-un alt arbore genealogic. Vendetele, razboaiele isi au punctul de plecare tocmai in acest substrat.

In privinta supravietuirii speciei umane nu trebuie sa fim foarte pesimisti. Psihicul uman e atit de labil si in acelasi timp atit de puternic, incit va gasi solutia iesirii din criza. De fapt, fiecare va avea de luptat pentru conservarea sub o forma sau alta a propriei identitati. Cu cit uniformizarea va fi mai mare, cu atit aceasta lupta va fi mai acerba. Subconstientul nu va ceda, va gasi portita de scapare pentru a nu deveni totuna cu ceilalti. De fapt, o uniformizare absoluta e imposibil de obtinut. Daca, printr-un experiment genetic, s-ar obtine, sa zicem, un regiment de indivizi care ar semana ca doua picaturi de apa unul cu celalalt sau chiar un popor intreg, am vedea ca, din punct de vedere psihic, fiecare individ din aceasta multime uniforma isi are identitatea sa. In ce priveste indoctrinarea, aceasta nu actioneaza decit la nivelul automatismelor. Se creeaza niste reflexe conditionate la nivel mental, ce uniformizeaza gindirea individuala.

La nivelul umoral, fiecare isi pastreaza insa identitatea. La fel se intimpla si cu subconstientul. Prin urmare, privita din aceasta perspectiva, globalizarea nu va duce la neantizarea individului si nici a grupurilor umane. In orice timp si orice loc, indiferent cu ce probleme se va confrunta, indiferent daca va ajunge sa semene cu ceilalti sau nu, individul va fi singur, confruntindu-se cu el insusi si cu Dumnezeu. De asemenea, colectivitatile umane, mai mici sau mai mari, vor avea problemele lor, indiferent daca se numesc romani, unguri, evrei, turci, germani, greci, chinezi, italieni, francezi sau rusi lipoveni.
Cum va arata insa satul global, care va cuprinde in perimetrul sau metropole gigantice, numarind zeci de milioane sau chiar sute de milioane de oameni?
Unii si-l inchipuie ca pe un musuroi de furnici, altii ca pe o Arca a lui Noe, in care ordinea este stabilita de haosul intern. Iar altii ca pe un Turn Babel in miscare.

Eu mi-l imaginez ca pe un fel de Macondo din celebrul roman al lui Marquez, Un veac de singuratate, ca pe Silistea-Gumesti al lui Marin Preda sau ca pe orice alt sat desprins din literatura sau pe care l-am strabatut de-a lungul celor cincizeci de ani. Gindindu-ma la satul global, ma gindesc la Climauti, la Fintina Alba, la Bilca, Bahrinesti sau Birnova, la Sculeni, Scobinti si Scobilteni, sau la alte sate din Bucovina, Basarabia, Moldova, Banat, din Maramures, din Muntenia, Oltenia sau din Dobrogea. In fiecare dintre ele ma simt ca-n satul meu natal.
Cit de singuri vom fi in acest musuroi, in aceasta arca sau in acest turn ce va tinde sa ajunga dincolo de cognoscibil, inca nu se poate sti. Paradoxurile lumii contemporane dominate de sistemul informational sint multiple. Unul dintre acestea pare desprins din legea lui Murphy. El suna cam asa: „Cu cit vom avea mai multe informatii despre lume, cu atit ne vom simti mai singuri“. Si altul: „Cu cit vom comunica cu ceilalti, cu atit vom afla mai putine adevaruri despre noi insine si despre ceilalti...“. De fapt, omul se poate ascunde de singuratatea care face parte din insasi esenta existentei. Existam ca sa ne confruntam cu noi insine. Si nu ne putem intelege propria fiinta decit atunci cind raminem singuri cu noi insine si cu Dumnezeu.

Cit de singuri vom fi in satul global? La fel de singuri ca orice fiu al lui Adam nimerit, prin voia Domnului, in gradina edenica, pe care, incetul cu incetul, urmasii sai au transformat-o in iad.
Si fiindca veni vorba de urmasii lui Adam, sa ne inchpuim cum arata arborele genealogic al omenirii. La un capat Adam, din care se desprinde Eva, iar din ei, in doua brate, doua crengi, doua riuri (unul de barbati, altul de femei) care isi largesc mereu albia pe masura ce inainteaza in istorie. Riurile devin fluvii vuitoare, din ce in ce mai tulburi, din ce in ce mai insingerate, fiind gata pregatite sa se reverse in marele ocean care-i neantul.
Incremenit ca o stinca la izvoare, Adam, tatal tuturor oamenilor, contempla puhoiul miliardelor de oameni care-au izvorit din el. Oare cum i-ar putea intoarce in Edenul natal?