OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Sint zile cind ma trezesc dimineata in paradisul basculantelor, dupa ce am cumparat ce trebuie. Aud zgomote sub pat. Motocicletele nu se odihnesc. Peste tot e bine unde ajung, dar trebuie sa plec. Poate ma repet. Butoneaza, butoneaza, ca ceva tot o sa ramina.
Sint si eu, ca (si) artistul Nicolae Comanescu, un locuitor prins in circulatia oamenilor si a vehiculelor, a bunurilor si a marfurilor sau chiar a ideilor din aceasta metropola in care m-am nascut. Admir in fiecare zi strada, spectacolul inepuizabil al fetelor si fatadelor, al publicitatii, pina la urma al suprafetei semnificante. Iata de ce nimic nu mi s-a parut mai potrivit pentru a face o marturisire autobiografica decit a realiza un colaj din titlurile lucrarilor lui Nicolae Comanescu.

Expozitia de la Galeriile 3/4, al carei curator este tinarul Stefan Tiron, mixeaza cu dezinvoltura peisaje urbane, in cautarea unei relatii afective si de identificare totodata. New York-ul, Bucurestiul, Londra, Berlinul sau orice alta metropola moderna se supun unui proces de semnificare personala, in linia a ceea ce antropologii numesc „identitate urbana“. Nu este insa un demers lucid, rece, ci o cufundare in individualitatea orasului, in tot ceea ce inseamna efectul narcotizant al acestuia. Reclame, semafoare, autobuze, firme luminoase, masini in viteza, panouri publicitare uriase si, inainte de toate, o arhitectura specifica, o „arhitectura ca anestezic“ al vietii cotidiene, se combina si se re-combina intr-o incercare continua de a pune in scena spatiul public asa cum este el perceput de trecatorul grabit si nu numai.

Originalitatea acestui proiect ce pune in evidenta existenta urbana, in toate formele ei halucinante, se extinde si la nivel stilistic, artistul intrind in dialog cu cele mai variate curente ale secolului XX, de la impresionism si neo-impresionism la realizarile gruparii Cobra, de la expresionism la pop-art si de la suprarealism la hiperrealism. O explozie de culoare, asezata fie in tuse largi, dinamice, fie pe suprafete intinse, vag transparente, insoteste intreaga incursiune in „teatrul urban“, animata permanent de icon-uri specifice. Orasul devine astfel un loc al stimularii vizuale continue, un loc in care individul poate sa se ascunda sau, din contra, sa se afirme prin propria atitudine.

Strada, asa cum o prezinta Nicolae Comanescu, nu este un simplu spatiu de trecere, o componenta intrinseca a rutinei cotidiene. In acest proces prin care oamenii observa si sint observati, strada poate oferi oricind posibilitatea evaziunii. Imaginile au, astfel, de cele mai multe ori, o nota de realism magic, chiar de onirism, daca amintim numai rasturnarile de perspectiva de 360 de grade sau cadrele dinamice ce induc senzatia de virtej.