„Sînteţi umbrelă sau pantof?“

Femeia ţintă şi cei zece amanţi de Matei Vişniec

Autor: Irina GEORGESCU | Categoria: Arte | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Teatrul Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu a pus în scenă piesa Femeia ţintă şi cei zece amanţi de Matei Vişniec, în regia lui Claire Dancoisne. Nu cred că e o întîmplare faptul că textele lui Matei Vişniec sînt puse în scenă nu doar în Capitală, ci şi în provincie, că au priză deopotrivă la public şi la regizori.

Deşi cu o distribuţie limitată, spectacolul surprinde şi seduce publicul. Cei trei tineri actori sibieni, Diana Fufezan – pe care o regăsim în rolul Ziţei din O noapte furtunoasă, dar care se schimbă complet interpretînd-o pe Bernadette din piesa lui Vişniec –, Cristina Ragos şi Ciprian Scurtea interpretează, pe rînd, personaje bizare şi onirice. Matei Vişniec însufleţeşte, în Femeia ţintă şi cei zece amanţi, corpuri-fantoşă, care îşi ascund dramele sub măştile groteşti, amplificîndu-le glasul şi schimonosindu-le chipul. E clar că muncitorii de la bîlci nu cunosc decît legile transhumanţei, după care se ghidează orbeşte, dar nu ne dăm seama de secretele pe care le ascund, de viaţa pe care au ratat-o de dragul călătoriei şi al superficialităţii. Cînd apucă să-şi aşeze cortul şi să povestească, identităţile lor se fanează şi o nouă poveste ni se înfăţişează, la fel de banală şi ciudată ca un bilet de loterie. Dar tocmai de aici, povestea lui Tony Galantul şi a Inspectorului de bîlci prinde contur. Păşind prin galerii întunecate, din care sar pumnale sau sînt eliberate duhuri, Inspectorul – deşi ar trebui să insufle frică şi respect, fiind un reprezentant al autorităţii locale – este neofitul care nu-şi duce iniţierea pînă la capăt, riscînd să se piardă în capcanele camerei misterelor. Oamenii bîlciului ştiu regulile jocului, dar Inspectorul le nesocoteşte sfatul: „nu intraţi în casa ororilor, domnule inspector, veţi avea impresia că aţi stat cel puţin o jumătate de zi“. Îşi va pierde rapid memoria, dar va fi vrăjit de descoperirile dinăuntrul lumii în care pătrunde.

Blindat de formulare şi pus în temă cu toate neregulile caravanei de bîlci, Inspectorul e luat însă prin surprindere de apariţia lui Marie, „femeia cu un cuţit în ochiul stîng“, femeia-ţintă. Marie e soţia lui Tony galantul, un beţiv mărunt, care îşi mutilează consoarta din prea multă dragoste: „Numele meu este Tony galantul, iar cuţitul din ochiul ei stîng este al meu“. Tot din prea multă dragoste o lasă să se prostitueze, să fugă la „cei zece amanţi“ – mereu alţii – din locurile pe care le străbat. Atît Inspectorul, cît şi Tony eşuează în iubire, deşi iubesc peste măsură. Marie este o donna angelicata pervertită, o femeie căreia i se dă iluzia puterii, tot aşa cum personajele feminine ale lui Marie Redonnet capătă libertatea de a-şi ţese destinul, de a face schimb de identităţi. Numai că Marie a lui Vişniec nu e Gal, femeia de la circ aclamată pentru talentul său, aşa cum se petrece în Doublures de Redonnet, ci este dublura propriei sale memorii, stafia propriei libertăţi.

Odată pătruns în camera misterelor, în ciuda avertismentelor, Inspectorul, asemenea lui Gavrilescu din La ţigănci, uită cu ce scop a venit, uită de oamenii dispăruţi, de formularele care trebuie completate. Decorul fantast şi teatrul de măşti potenţează puterile malefice, obscure, ale păianjenului uriaş, peste care veghează luna heteroformă. În acest spaţiu, veghează copilul mutant, fără mîini, cu ochii bulbucaţi, care iese fantomatic dintr-una din barăci, într-un cărucior împins de Bernadette, apoi cuţitele aruncate în podea şi sunetele metalice, înfundate.

Masa de traforaj, pe care se construiesc decoruri la bîlci, devine masă de disecţie, de pe care alunecă pantofi de diferite mărimi, semn al unor existenţe defuncte. În urma lor, răsar cruci ca nişte catarge, de fapt, memorii calcinate, friabile, strînse apoi cu făraşul. Memoria personajelor se cariază treptat. Întrebarea Inspectorului: „ce se întîmplă cu memoria mea?“ răsună în camerele întortocheate ale „lumii celeilalte“. Memoria găunoasă a Inspectorului este salvată de teatrul de măşti şi de atmosferă, de frica de a răspunde la întrebarea „sînteţi umbrelă sau pantof?“ şi de a alege ferm între o memorie de tip pantof, „memorie solidă“, care este şi „memoria continuităţii“, şi o „memorie de tip umbrelă“, capricioasă, cu găuri. „Animalul care seamănă perfect cu omul“ devine una cu existenţa sa latentă, iar arhivele memoriei pot fi umplute, deşi rezidual, trăind la limita spectacolului şi a jocului, a poveştii şi a morţii în aşteptare.

Femeia ţintă şi cei zece amanţi după Matei Vişniec

Teatrul Naţional „Radu Stanca“ Sibiu

Adaptarea şi regia: Claire Dancoisne

Asistent regie: Rita Burattini

Distribuţie: Diana Fufezan, Cristina Ragos, Ciprian Scurtea

Scenografia: Lia Manţoc

Asistent scenografie: Dana Istrate

Muzica: „Ce să fac cu zarzavatul“

Muzica originală: Vasile Şirli

Versuri: Ioana Crăciunescu

Interpret spectacol: Ema Veţean

Echipa tehnică a Teatrului La Licorne: Olivier Sion, Amaury Roussel, Frederic Parison