OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Lucian Dan TEODOROVICI
Circul nostru va prezinta:
Editia a II-a revazuta
Editura Polirom, Colectia „Ego. Proza“, Iasi, 2007, 216 p.

Lucian Dan Teodorovici isi reediteaza, la cinci ani de la aparitie, in cadrul colectiei „Ego. Proza“ a Editurii Polirom, pe care o coordoneaza, romanul care, practic, l-a consacrat, Circul nostru va prezinta:. O editie cartonata, revazuta de autor si avind la final o serie de „Referinte critice selective“ – fragmente din cronici ale cartii scrise intre 2002-2006. Autor al volumelor Cu putin timp inaintea coboririi extraterestrilor printre noi (roman, 1999, 2005), Lumea vazuta printr-o gaura de marimea unei tigari marijuana (povestiri, 2000), 96.00. Povestiri (proza scurta, on-line, 2002), Audienta 0 (proza scurta, on-line, 2003), Atunci i-am ars doua palme (povestiri, 2004) si coautor (alaturi de Florin Lazarescu si Dan Lungu) al volumului de povestiri Pas question de Dracula (Paris, 2007), Lucian Dan Teodorovici este unul dintre scriitorii de virf ai tinerei generatii in mare parte create, in ultimul deceniu, de chiar aceasta colectie pe care o coordoneaza. Debutata cu romane controversate (69 de Ionut Chiva, Fisa de inregistrare de Ioana Baetica, Realk de Dragos Bucurenci, romanele Claudiei Golea etc.), colectia a impus ulterior o serie de nume importante ale ultimilor ani, printre care: Filip Florian, Matei Florian, Ana-Maria Sandu, Cecilia Stefanescu, Dan Lungu, Florin Lazarescu, T.O. Bobe, Cezar Paul Badescu.

Lucian Dan Teodorovici face parte din aceeasi familie de spirite ca Dan Lungu si Florin Lazarescu (cu totii originari din Moldova), alaturi de care face dovada unui anume histrionism, unui umor social de multiple conotatii. Ce e interesant e ca, la recitire, primeaza impresia ca, de fapt, romanul lui Lucian Dan Teodorovici nu se situeaza pe linia realismului minimalist, cu tenta sociala à la Dan Lungu sau Florin Lazarescu (mai ales la cel dintii – de succes in afara, un succes comparabil ca natura, nu si ca amploare, cu cel al filmelor romanesti premiate in ultimii ani la festivalurile europene). Nu, naratiunea minimala, personajul care isi incepe fiecare zi pe pervazul ferestrei de la cinci, asteptind impulsul de a se sinucide, celalalt, tipul cu bretele portocalii, care locuieste intr-o locomotiva dezafectata si practica acelasi sport al sinuciderii, barul din gara si prostituatele aferente pot foarte bine sa provina dintr-un orasel de provincie romanesc, „circul“ existentei marunte si blazate poate veni dintr-o Romanie confuza si in „tranzitie“, dar, la lectura, toate acestea nu mai sint importante. Departe de a ilustra un localism, de a face trimitere, vesel-amar, la social, romanul lui Lucian Dan Teodorovici impresioneaza prin existentialismul sau sui generis, sau, vorba lui Serban Foarta (v. „Referinte critice selective“), prin „existentialismul de circiuma si gang“.

Prin „greata“ sartriana (invocata si de Dan C. Mihailescu) care lasa urme in blazarea cotidiana a personajului-narator (fara nume!), dar si prin naratiunea propriu-zisa, de un minimalism mai degraba camusian – cel din Strainul – decit asa-zis realist, tipic prozei romanesti de data recenta. Lucian Dan Teodorovici pleaca de la decorul social postdecembrist – blocul cu batrini care spioneaza pe la usi, cu locatari recalcitranti, circiumile, prostituatele din gara scl. – insa povestea lui este puternica dincolo si in afara decorului, este puternica prin siguranta cu care conduce firul epic, prin nodurile, intorsaturile neprevazute la fiecare pas, prin gagurile de efect maxim. Caci – iata cel de-al doilea element important, pus in abis chiar de titlul cartii si relevat de majoritatea comentatorilor – romanul este in egala masura unul carnavalesc, o opera bufa cu doua personaje care se invirtesc in gol, doi sinucigasi care nu ajung niciodata la gestul final. Desigur ca umorul e unul negru, iar bufoneria are, ca intotdeauna, reversul ei intunecat. Fara sa fie complexa, povestea are forta, cu atit mai mult cu cit, in vreme ce insinueaza un realism minimalist, ea e, de fapt, extrem de trucata. Plina de rasturnari de situatie, luate cinstit din repertoriul clasic al comicului si utilizate cu maximum de eficacitate. Un exemplu antologic: naratorul si „prietenul“ sau cu bretele portocalii se duc sa asiste la sinuciderea prietenului seminarist al naratorului. Acela, dupa multe stradanii, reusise sa-si organizeze sinuciderea „visata“, adica sa cumpere 10 litri de whisky de cea mai fina calitate, pe care sa-i bea de unul singur. Cel de-al treilea sinucigas ii asteapta linga galeata ieftina, din plastic, in care turnase toata cantitatea de alcool...

Naratorul, ca de atitea ori pe parcurs, remarca autoreferential si complice cu cititorul contrastul izbitor intre recipient si bautura... Bineinteles ca scena se sfirseste prost, o incaierare duce la rasturnarea galetii si la o consolare in trei linga resturile de whisky. Pasajul e savuros, la fel sint toate, cel cu prostituata in cabina de toaleta din gara, cel cu puscariasul care spune cuvintele de la coada la cap, scena de dupa betie cu descrierea imaginilor miscatoare „ca un sarpe de apa intr-o apa“ etc. etc.
Apreciez cu deosebire naratiunea sobra, precisa, carnavalescul deloc exploziv, ci mai degraba tinut sub control de o nelinistitoare ambiguitate, de un substrat grav, chiar religios. Acesta din urma e un element care il apropie cumva de Trimisul... special al lui Florin Lazarescu, exista in Circul nostru va prezinta: citeva pagini bune de discutii cu teologul despre „calitatile“ lui Dumnezeu si despre gratuitatea sinuciderii ca „act artistic“; exista vechea reprezentare a unui Dumnezeu abstras din lume si „privitor ca la teatru“, lasindu-si creatia libera sa gesticuleze buf pe arena de circ...

Exista, chiar daca blurat, si acel sentiment al abandonului divin, al singuratatii existentialiste si al plictiselii cotidiene, surdinizate de mascarada din prim-plan: doua personaje à la Stan si Bran (comparatia ii apartine naratorului), ridicole in concret, dar si metafizic, pentru ca-si rateaza sinuciderea (singura careia ii reuseste este vecina de cincizeci de ani, amanta ocazionala a naratorului, care se ineaca pentru ca e parasita): „Doi comedianti: Stan si Bran. N-am cum sa nu ma gindesc la ei in momentul asta. [...] Da, asta trebuie sa fie legatura dintre perechea de comici si situatia de fata. Nici eu, nici proaspatul meu prieten nu sintem capabili sa ducem pina la capat ceea ce avem de gind sa facem. De asta sintem caraghiosi: pentru ca impulsul nu vine, naibii, odata. Daca am reusi, ar fi glorios. Asa, e comic. Al naibii de comic. Si totusi...“. Ei da, comicul nu e totul, el doar abstrage personajele dintr-un mediu social, proiectindu-le intr-un decor cvasifictional, ca la Stefan Agopian, dar umplindu-le de substanta dramatica, asa cum se intimpla la Beckett (personajele lui Teodorovici asteapta „impulsul“ sinucigas asa cum personajele lui Beckett il asteapta pe Godot). Naratorul are, in fond, o poveste-nucleu, din nou o mise en abyme, daca vreti, sau un miez al intregii istorisiri, plasat chiar la inceputul cartii: „Nu stiu de ce, cind eram mic – mi se intimpla cu multa, multa vreme in urma –, tatal meu a gasit de cuviinta sa-mi spuna o poveste, o snoava, un banc –, da, cred ca el mi-a spus-o sub forma de banc – despre un circ.

Cica intr-un oras (nu-mi amintesc care), a venit un circ, al carui afis de prezentare arata cam asa: «Mare atractie! Circul nostru va prezinta un caz unic: omul-pasare! O zi zboara, o zi nu zboara. Azi nu zboara!»“. Un banc si un laitmotiv al copilariei (tatal ii replica mereu in felul anecdotei), neinteles atunci, dar devenit la maturitate, in mod ironic, sensul tentativelor sale zilnice de sinucidere... Derizoriul atinge cote maxime la final, cind naratorul si tipul cu bretele portocalii rateaza o ultima sinucidere, comuna. Convins ca prostituata pe care o lovise in barul garii e moarta, cel cu bretele insceneaza o sinucidere adevarata, dar naratorul triseaza si apoi se grabeste sa-l salveze si pe amic. Hohotul final, din nou comun, inchide de data asta bucla si cartea (peripetiile nu acopera mai mult de doua zile!). Un text nelipsit de simboluri, universal, excelent. Foarte vizual, mestesugit trucat, el a si fost, de altfel, adaptat pentru versiunea cinematografica.