OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nu-i nici un secret, nu-i nici o noutate: sistemul educational romanesc este de ani buni in plina degringolada. Reforma in educatie a inceput, dar o reforma pe sarite, fara coerenta. Fiecare ministru care a venit a facut ce s-a priceput mai bine, dar fara sa incerce sa vada ceea ce a facut bun cel dinaintea lui, fara sa aiba o viziune clara a ceea ce inseamna reforma. Aceasta lipsa de coordonare si cirpaceala pripita numai bine nu au facut invatamintului romanesc. Carentele sistemului au fost semnalate in repetate rinduri, de la examene prost gindite, la programe si legislatii, nu are rost sa insist.

Pe de alta parte, o piedica majora in revirimentul educatiei o constituie mentalitatea guvernantilor, pentru care educatia nu a constituit niciodata o prioritate, asta daca nu luam in calcul declaratiile si promisiunile electorale. Perspectiva ingusta a politicienilor asupra problemei a condus la o subfinantare cu efecte catastrofale. Considerat un sector neproductiv, invatamintul a ajuns la limita subzistentei, de unde o multime de probleme: scoli darapanate, fara dotari, abandon scolar, profesori slabi sau demotivati, examene de admitere la facultate inflationiste, care nu reflecta o pregatire reala. Ceea ce ignora politicienii este faptul ca viitorul Romaniei nu are cum sa fie roz in situatia data. Daca nu investesti in oameni buni, nici nu ai de cistigat. Or, la ora actuala, cei care ramin in invatamint sint fie cei buni si pasionati, putini la numar, fie oameni slab pregatiti, dupa cum arata statisticile la examenele de titularizare. Cei buni, cum isi gasesc un debuseu, cum dau bir cu fugitii. Si cine ar putea sa-i condamne, cind este vorba de propria supravietuire?

Sa ceri unui tinar absolvent sa faca apostolat cu 500 de lei, cind numai chiria pentru o garsoniera ajunge la 900 de lei, mi se pare absurd si inuman. Si asa, oameni capabili, scoliti de la bugetul de stat, ajung sa faca alta meserie decit cea pentru care s-au pregatit sau, mai rau, se duc sa lucreze in strainatate, ca muncitori in constructii sau chelneri pe vase de croaziera. Cit despre ceilalti, care au terminat cu chiu, cu vai o facultate, dupa ce si-au creditat la nesfirsit examenele, acestia ajung totusi in invatamint, chiar si ca suplinitori. Insuficient pregatite, aceste cadre didactice, cum li se spune intr-un limbaj de lemn, nu numai ca nu au habar de metode de predare, dar, in plus, transmit informatii eronate unor elevi aflati in formare. Riscurile ni le putem inchipui si singuri.
Deloc paradoxal, inflatia de studenti, si prin urmare rateurile la absolvire si perpetuarea lor, se datoreaza tot subfinantarii. Cind o facultate trebuie sa aiba nu stiu cite locuri cu taxa ca sa poata subzista, atunci filtrul devine foarte permisiv. Admiterea a devenit o bagatela, o formalitate, o „dosariada“ irelevanta, care nu masoara cu adevarat nici cunostintele, nici aptitudinile candidatilor.

Iar cum in Romania numai cine nu intra nu termina o facultate, avem absolventi de facultate cu duiumul, ba chiar ne laudam ca a crescut numarul celor cu studii, fara sa ne punem problema calitatii.
Pe linga sistemul deficitar si viziunea ingusta a guvernantilor, educatia trebuie sa se mai lupte si cu o mentalitate mostenita din comunism, in care oamenii erau obisnuiti sa pacaleasca sistemul. Trebuie sa ai doctoratul ca sa promovezi in invatamintul universitar, nici o problema, patalamaua ti-o iei usor la universitati obscure, sau carind cu sarsanaua. Trebuie sa ai publicatii ca sa-ti acoperi norma stiintifica, nici o problema, se inventeaza reviste in care sa publice toata lumea, indiferent de calitatea articolelor. Vrei sa ai un post bun la liceu, se rezolva, vorbesti cu directorul sa nu scoata postul la concurs decit la momentul oportun. Vrei sa intri preparator la o facultate, fa-te protejatul cui trebuie si se rezolva. Descurcareala la romani da intotdeauna roade. Se gasesc mereu portite de salvare pentru mediocritatile cu aere.

Numai ca sistemul e facut de oameni, din oameni si pentru oameni, sistemul nu este doar o abstractiune sau un tap ispasitor pentru tot ce nu merge bine. E usor sa spui ca sistemul e de vina, asa te-ai spalat pe miini de toate. E drept, sistemul e departe de a fi perfect, dar pentru a reusi, ar trebui sa lasam orgoliile deoparte. Pe linga ministrul de resort, ar trebui constituit un consiliu de specialisti si de oameni profesionisti, care predau efectiv, in vederea elaborarii unui proiect viabil, de perspectiva, care sa nu se mai schimbe dupa cum bate vintul electoral sau dupa toana cuiva. Ar mai trebui sa scapam de prejudecata educatiei ca sector neproductiv si sa investim in oameni. E de neconceput ca profesorii care aduc bani la facultati din granturi sa nu capete nici macar 5% din fonduri, pentru ca banii sint numai pentru dotari, dotari pe care nu ai nici macar unde sa le depozitezi, pentru simplul fapt ca nu sint sali. E de neconceput ca un lector doctor sa aiba un salariu mai mic decit o vinzatoare la Carrefour sau Practiker. E de neconceput ca un profesor care trebuie sa fie la curent cu noile publicatii sa nu-si poata permite sa-si cumpere cartile necesare. Dar, mai ales, cred ar trebui sa scapam de ideea ca trebuie sa fentam sistemul, pentru ca astfel ne furam caciula.