OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Lansarea programelor şi a candidaţilor la iminentele alegeri parlamentare au scos la iveală, dincolo de spectaculoasele puneri în scenă, şi cîteva aspecte teoretico-ideologice. Nu foarte greu sesizabile, din moment ce anume cuvinte, să le spunem „cheie“, puneau în discuţie viitorul economico-financiar – „Să trăiţi bine!“ – al României. Dacă la Cluj, primarul Emil Boc al urbei lui Mircea Zaciu, Adrian Marino şi Gheorghe Funar vocifera zorit şi manifest, în numele PD-L-ului, pe tema „infrastructurii “ – „Cum staţi cu infrastructura, bade Vasile?“, „Na, nii…“, ar putea răspunde vajnicul oier cu case şi acareturi multe, răsfirate între Rod, Jina şi Dobra, sus în munte, precum se exprima cînd era chestionat să se pronunţe în legătură cu starea colesterolului – la Bucureşti, liderii de marcă ai PSD-ului au tras o cîntată, cu ochii umezi şi plini de emoţii, pe tema „socialului“ şi a „protecţiei sociale“, evitînd cu abilitate proletară, puşchea pe limbă, nu foarte iubitul cuvînt „socialism“. Dacă dl Miron Mitrea, fostul lider sindical şi parlamentar demisionar, dar şi proprietar-acţionar sau ce-o mai fi, pe unde-o fi, la cinci firme, „Sărăcia şi inegalitaţile sociale, maică…“, a fost, pe post de prezentator, la Serbările Tineretului cu aerul lui de Molotov baritonal (faimosul Ministru de Externe sovietic, dar şi marcă de vînjos-pătrăţos camion ce a bîntuit tinereţile multora dintre noi…) şi nu s-a avîntat în divagaţii teoretico-savante, ceilalţi vorbitori ne-au ţinut o frumoasă lecţie de socialism ştiinţific, pe înţelesul tuturor.

 

Aşa am aflat de la dna Daniela Popa, tovarăşa de drum a PSD-ului din partea partidului frate şi soră, PC – dacă memoria nu ne înşală, domniţa conservatoare a fost chiar membră a acestui partid al „egalităţii şanselor“ – că problemele sociale au copleşit România, iar programul de creştere a pensiilor a fost iniţiat de mult grijuliul partid al dlui Dan Voiculescu, absent de la congesul PSD, din duioase probleme de familie – „Tata are 90 de ani şi-l doare spatele… Pentru mine, familia înainte de orice…“. Însă, a doua zi se dădea în stambă prin judeţe limitrofe Bucureştilor, dînd sfaturi sătenilor despre cum să valorifice spaţiile „intravilane“, alt cuvînt magic intrat în memoria noastră în aceşti ultimi ferice ani – cum spuneam, mărirea pensiilor şi „protecţia socială“ ar aparţine PSD-ului şi PC-ului, nu liberalilor, care doar au pus-o în practică. Şi au urmat înţeleptele cuvinte şi îndemnuri ale dnilor Geoană, Năstase şi Ion Iliescu, de unde am dedus că treaba e „nasoală“ şi la americani şi prin întregul Occident, unde idealurile „capitalismului de dreapta şi ale neoconservatorilor“ au fost întinate, şi că doar „socialiştii“ şi stînga socialistă cu protecţia ei socială mai pot salva…capitalismul.

Aferim!

 

Credem că mulţi politruci din vechea gardă comunistă îşi freacă mîinile de satisfacţie văzînd criza financiară din SUA şi visînd asaltul Casei Albe din Washington de către adepţii lui Chavez şi ai lui Fidel Castro, precum atacau Palatul Smolnîi susţinătorii lui V.I. Lenin şi Troţki. Toată producţia „Mosfilm“ de la Cluj şi Bucureşti, plină de steaguri şi pancarte, cocarde şi echipament propagandistic pus în slujba unei feerii în „roşu“ amintea de vremurile bune cînd G.G.-Dej şi acoliţii scoteau lumea la „demonstraţie“. Dar să lăsăm deoparte aspectele artistice – regia şi punera în scenă erau demne de marile montări ale lui Andrei Şerban, Purcărete sau Petrică Ionescu – şi să vedem noutatea punctului de vedere şi oferta politică strictă.

 

 

Cum şi cu ce să faci protecţie socială dacă nu ai bani la buget? Au falimentat socialismul şi comunismul nişte economii care au dus – dincolo şi de mijloacele violente folosite şi de milioanele de morţi – la colapsul sistemului? Da! S-au arătat mai grijulii faţă de „oamenii muncii“ socialiştii şi comuniştii, care s-au îmbuibat (continuă s-o facă şi acum) –, nu este jenant să vorbim de „social“ şi de „protecţie socială“ cînd am tot văzut cum toată nomenclatura şi toate progeniturile PC şi PSD sînt pline de maşini şi de case de lux, dar emoţionîndu-se mereu vorbind de „sărăcia“ altora? – pe seama gloatelor proletare, ieri, ca şi azi? Nu! Nu este o neruşinare să vorbim despre „grupuri de interese“ ale altor politicieni sau partide, cînd „baro(sa)nii“ partidului, care a puiat şi a manipulat toate partidele politice din România, sînt nişte ciocoi plini de bani, dacă nu şi de ifose? Nu este jenant ca dl Mircea Geoană să zbiere „Vom învinge!“, precum Che, Fidel şi Echevaria înainte de fuga lui Batista din Havana, şi să creadă că pletora de oportunişti şi fripturişti din jurul său chiar pot face ceva pentru România? Cine pe cine să învingă? Capitalismul nu e nici de dreapta, cum se incrimina cu ironie de „Trocadero“ şi cu mînie de cartierul Primăverii, nici de stînga. Bun, prost, mai rău, mai nebun, capitalismul a pus ceva pe masa gloatelor, atunci cînd nu a adus şi o maşină în faţa casei. Revenirea la „socialism“ şi la dictatura statului, care poate interveni cum vrea el, ar fi un mare pas înapoi. Sigur că doctrinele, ca şi măsurile liberale de creştere economică pot fi ajustate şi adaptate unui moment sau altul, dar a veni în 2008 şi a face apologia „statului“ şi a „centralismului democratic“, de stînga ambele, sînt o eroare. Atunci cînd nu sînt o minciună de aburit prostimea.

 

Un stat sărac şi cu un buget mic nu poate face nici o protecţie socială. Dacă SUA se confruntă azi cu o criză financiară este din pricina multor factori, şi nu a esenţei capitalismului: cererea şi oferta, jocul pieţii, crearea de plusvaloare, acel „p“ incriminat de Marx şi de aplaudacii economiei de stat. Intervenţia statului în anumite momente şi în anumite ţări pentru a aplana efectele unor crize de moment nu pot pune în discuţie capitalismul. Cum se incrimina mai ieri la EXPO, capitalismul de dreapta este pe ducă şi doar „socialiştii“ (sic!) – adică noi, iată-ne, în cap cu alde Radu Mazăre şi Oprişan, am putea salva viitorul României. Am văzut multă demagogie în aceşti ultimi ani, dar nu la dimensiunile acestea de show politico-mediatic. Liberalii au greşit cînd l-au numit pe fostul ministru al Justiţiei purtător de cuvînt. Nu are credibilitate în faţa mulţimilor, acolo trebuie să le grăiască un „uninominal local“, care să vorbească „alor noştri“ pe limba lor. De aceea au trecere alde Durbacă şi Morega, nu merge la mase cu Adomniţei, David sau Chiuaru, nici cu Florin Călinescu, Furdui Iancu, Mitzura Arghezi şi Luminiţa Anghel (vom avea mari surprize cu vedetele artistice sau de televiziune aruncate în bătălia politică)!