OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Se pare că disputa gazelor a intrat deja pe un palier al soluţiilor negociate. Dincolo de prestaţiile prim-ministrului ceh şi de mormăielile prim-ministrului rus. Robinetul cu gaze se va deschide către Europa – inclusiv către România, care a încercat să se livreze Moscovei direct şi nemijlocit, fără a se mai face apel la solidaritatea europeană, semn că pînă la urmă rămîne să ne descurcăm fiecare cum poate şi cît este capabil –, dar se poate şi închide oricînd. Cum ameninţă sec şi printre dinţi liderul rus, prea puţin dispus la cochetării şi bezele diplomatice, dacă se dovedeşte că ucrainienii „ciordesc“ din gazele livrate. Acord de pace. Egiptul şi Arabia Saudită nu mai au influenţă asupra actorilor palestinieni, aşa că, vrînd-nevrînd, Statele Unite vor încerca să apeleze la două state.

 

Ai gaz, ai parte, n-ai gaz, trebuie să faci compromisuri. Vom vedea cum vor decurge ostilităţile energetice în continuare. Este vorba de Siria şi, mai ales, de Iran, cu care se vor încerca soluţii de mediere şi găsirea unei formule de ieşire din impas. Soluţie politico-economică, şi nu militară. Ne întrebăm: de ce oare imensele sume cheltuite de Emiratele Arabe Unite pe construcţii fantasmagorice în Dubai n-ar putea fi parţial folosite pentru a se creea colonii şi kibutz-uri arabe în Arabia Saudită, care să preia excedentul de populaţie palestiniană din Gaza şi Cisiordania, creînd condiţii de viaţă şi muncă în vederea unui viitor stabil şi prosper pentru toţi locuitorii din Orientul Apropiat? De ce nu ar încerca şi arabii să realizeze ce au reuşit evreii, mai ales într-o lume islamică unde detaliile etnice sînt mai prejos decît cele religioase. De ce nu s-ar demara un Plan Marshall, lansat de ţările arabe, dar sprijinit şi de Uniunea Europeană, Naţiunile Unite, dar şi de Rusia şi de India şi China, chiar şi de Israel, de ce nu, care să dea posibilitatea musulmanilor, şiiţi sau suniţi, deopotrivă, de a a-şi clădi o nouă identitate şi un nou viitor? Multă şi ostentativă bogăţie în Orient şi mult mai multă sărăcie, mizerie şi suferinţă, deopotrivă. Par iluzorii astfel de proiecte, dar cine ar fi crezut că Europa şi Japonia vor renaşte după un război devastator cum a fost cel de-al Doilea Război Mondial?

 

Revenind la oile noastre, şă menţionăm situaţia stranie creată prin numirea unui secretar de stat la Ministerul Internelor şi Administraţiei Publice în persoana lui Virgil Ardelean. Multă tevatură vizavi de gestul ministrului Gabriel Oprea, general în rezervă şi ofiţer provenind din „structuri“, de a numi un personaj provenind din aceleaşi medii tulburi. Lumea e indignată, strofocată de pulsaţii etico-birocratice, lupta de culise dintre PSD şi PD-L pentru ocuparea cu „oamenii lor“ pe toate palierele devenind penibilă. Dar şi acceptabilă, pe baza unei minime logici, căci, la urma urmelor, de ce ar fi selectat Gabriel Oprea un secretar de stat cu trecut la New College şi doctorat în Franţa şi Statele Unite, dacă nu face parte din „familia“ reunită a celor două partide puiate de FSN-ul recent renăscut? Stăm şi privim neputincioşi la acest jalnic spectacol al imposturii prezentat ca un mare joc al competenţei, al profesionalismului şi al democraţiei. S-au umplut structurile de conducere ale Guvernului şi ale Parlamentului de fel de fel de indivizi puşi pe căpătuială şi noi trebuie să acceptăm supliment nutritiv alimentar şi lecţiile lor de patriotism. Începînd cu mai înţepatul pe zi ce trece prim-ministru, un fel de caraghios soldat Sveik pierdut în hăţişul problemelor ţării, pînă la sforăriile Marelui Sforar, care vrea o ţară şi un popor cu botul pe labe.

 

Totul ar fi OK şi de acceptat cu resemnarea şi fatalismul strămoşeşti dacă nu ni s-ar livra şi penibile spectacole de etică şi de morală. Corul pupincuriştilor cotrocenizaţi este compact şi viril, îşi trag seva dintr-o retorică găunoasă şi mondenă ce nu are nici o legătură cu problemele, reale şi grave, ale României. Combinagismul pesedisto-pedelist a încheiat o pagină de istorie recentă. Şi atunci de ce nu ar fi Virgil Ardelean acolo unde deja este, de ce nu am fi şi noi acolo unde am ajuns? La indiferenţă şi resemnare, la dispreţ şi izolare. Cînd fiecare se zbate doar pentru el, solidaritatea clamată nu mai poate face nimic. Pentru că nu mai este nici credibilă, nici creditabilă, nici realmente dorită. Mult zgomot pentru nimic, aceste dispute găunoase legate de domnii Oprea şi Ardelean. Vom supravieţui şi epocii de aur Băsescu, aşa cum am rămas să trăim şi după împuşcarea împuşcatului. Dar de multe ori nu istoria este de vină pentru vieţile noastre risipite în van, ci noi înşine. Cu ardelenii aduşi de Sluga Şefă a Cotrocenilor – şi l-am numit pe Micul Măscărici de Cluj – sau fără ei, rezultatul va fi acelaşi: Vom trăi bine! Nu se ştie însă cine va face listele şi cum se vor negocia locurile disponibile.