OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nu ştim cu precizie dacă experţii noştri monitorizează situaţia economică din ţările membre UE şi din Statele Unite cu sîrguinţa cu care sînt urmăriţi aşa-numiţii moguli ai lui Băsescu. Mişcările de trupe – la figurat – din economia Germaniei şi ultimele declaraţii ale cancelarului german Angela Merkel nu sînt de bun augur. Un soi de optimism romantic schillerian rezervat este minat din interior de un vag pesimism schopenhauerian.

Făcînd din noii capitalişti o masă amorfă şi temătoare de pungaşi „puşcăriabili“, nu putem înainta în viitor. Nu se poate face politică de dreapta cu măsuri de stînga. PSD şi PNL au o mică/mare responsabilitate aici. Ca şi vina PD-L-ului, în cap cu actualul preşedinte, care i-a asmuţit pe unii împotriva altora. Şi ar mai fi ceva, diminuarea acţiunii sociale a Statului! Lui Traian Băsescu i s-a şoptit ceva, dar România nu-i Germania, aşa cum iarna românească e mai dură decît cea nemţească. De cea rusească să nu mai amintim, nemţii cînd aud de iarnă încep să cîrtească. Austeritatea promovată de autorităţile germane vine ca un corolar al altor decizii de politică fiscală, monetară, economică.

Ideile năstruşnice avansate de cetăţenii britanici – ridicarea gunoiului la două săptămîni în loc de una sau încălzirea selectivă a unor instituţii de Stat – cu greu pot fi admise în România. Unde absurdul este o practică curentă, lifturile pot sta cu anii, iar idioţeniile vin de la sine. Situaţia nu e roză în Europa, dar nici nu putem înghiţi găluşca Elenei Udrea, aflate în turneu electoral prin ţară, în Mehedinţi, că peste tot e la fel ca la noi. Elena Udrea e de părere că măsurile de austeritate luate de actualul Executiv oricum ar fi trebuit luate de oricine s-ar fi aflat (sau ar veni...) la guvernare. Nu e chiar aşa.

Cei care au gestionat aiurea fonduri cu nemiluita, au risipit nesăbuit sau nu au fost capabili de politici economice viabile nu se pot ascunde prin jocuri de cuvinte. Mai o horă, mai o învîrtită, o sucim cum e obiceiul şi merge pe la noi, mai ales că vine şi noua recoltă de tulburel, veselie mare!

Arestarea intempestivă a unui controversat şi cu bube în cap om de afaceri a redeschis mai multe dosare. Nu toate juridice, nu toate penale. Obsesia şefului Statului pentru ce fac şi ce nu fac alde Dinu Patriciu, Vîntu, Voiculescu, faimoşii „moguli“, dar şi potenţiali adversari politici, gen Gigi Becali, mai nou, Dan Diaconescu, ni se pare inadecvată. Nu preşedintele SUA se ocupa de Al Capone. Justiţia românească ar trebui să fie cu adevărat independentă şi să-şi facă treaba, adică să finalizeze dosare, nu doar să ofere arestări spectaculoase. Vom vedea dacă arestarea şi cercetarea lui Vîntu vor duce la vreun verdict juridic sau sînt făcute doar pentru ochii galeriei cu salarii diminuate.

O ţară nu poate fi condusă doar cu resentimente. Adevărat, nici doar cu bune sentimente. „Marea Britanie nu are duşmani, Marea Britanie nu are prieteni, Marea Britanie are doar interese“, clama Gladstone în Parlamentul de la Londra, acum mai bine de 150 de ani. Dar România ce are? Dacă există sentimente faţă de România, dacă ele chiar există, se gîndeşte realmente unul dintre cei care conduc destinele ţării la români şi România? Avem mari rezerve.

Aşa cum ne este greu să admitem că doar o mare dragoste de Neam şi Ţară, puse în rochiţa bleumarin cu cordon alb, de către şefa Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a îndemnat-o să se ducă la Ţebea, ca să se închine la un întreg trecut românesc plin de semnificaţii. Chiar dacă el stă acum pitit doar în cărţile de istorie, memoria colectivă nescrisă păstrează în cutele ei aceste simboluri ale identităţii naţionale, oricîţi euro am strînge la căpşuni în Spania sau la spălat de vase prin restaurantele italiene. Nu e nimic ruşinos pe lumea asta. Orice meserie are preţuirea şi demnitatea ei. Am văzut femei care măturau străzi la Budapesta, cu sîrguinţa cu care ar lucra o profesoară de fizică la Paris.

Despre ce vrem să punctăm aici? Despre nevoia de solidaritate şi încrederea în autorităţile Statului. În cei care ne prezintă şi ne reprezintă. Dacă acest popor încercat în multe situaţii grele şi-ar recăpăta încrederea în instituţiile Statului şi în cei care ne gestionează destinul, am putea trece mai uşor peste situaţiile dificile care sînt şi vor mai fi. Dar atîta timp cît avem un Guvern dovedit incompetent şi un preşedinte care ţine mai mult la propriile ambiţii decît la gloata pe care o conduce, nu putem aştepta nimic bun. FMI-ul a ajuns o sperietoare ineficientă. Tot prin noi înşine ne vom salva. Să vedem cum şi cînd şi cu ce costuri. Are balta românească peşte. Încă.