OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cui aparţine vina pentru aceste situaţii şi pentru cele mult mai grave ca acestea? Românilor? Romilor? Italienilor? Administraţiei italiene? Vina este irelevantă în acest moment în care antagonismul a crescut la un asemenea nivel încît a scos ce e mai rău din unii cetăţeni italieni sau români. Remarcam acum cîteva săptămîni că votul negativ produce şi apariţia unor partide extremiste în Europa. Italia este un bun exemplu.

 

Pe treptele galben-albastre ale Parlamentului European, doamna Renate Weber solicita demisia vicepreşedintelui Comisiei Europene, comisarul pentru Justiţie şi Afaceri Interne, Franco Frattini. Reacţia doamnei Weber la adresa comentariilor comisarului european vine în primul rînd ca răspuns la atitudinea oficialităţilor italiene faţă de românii care lucrează acolo. Spaţiul de dezbatere pe care Parlamentul European îl oferă este astfel folosit pentru continuarea luării de poziţie faţă de politica italiană. „Idila“ dintre Renate Weber şi comisarul european Franco Frattini nu se bazează, din păcate, pe schimbarea anumitor regulamente ale Uniunii Europene, ci pe conflictul dintre comunităţile de români din Italia şi anumite comunităţi italiene. Comisarul Frattini a demisionat. Oare aceasta este soluţia? Demisia domnului Frattini nu are însă nici o legătură cu protestul doamnei Weber sau cu cel al Partidului Socialiştilor Europeni. Noul post pe care îl va ocupa în guvernul italian este cel de ministru de externe. Aşadar, imaginea externă a Italiei va fi reprezentată de unul dintre principalii promotori ai restricţionării imigranţilor români în Italia.

 

Libertatea de mişcare a cetăţenilor europeni în cadrul Uniunii Europene este unul dintre cele mai importante drepturi ale acestora şi unul dintre cele mai importante atribute ale sistemului european. Născut din dorinţa de egalitate, dreptul europenilor la libera circulaţie, în mod evident, nu trebuie să reprezinte modalitatea prin care infracţionalitatea să crească. Anumiţi cetăţeni români sau cetăţeni români de origine romă, din Italia, creează probleme grave unui întreg sistem de grupuri şi societăţi care respectă obligaţiile survenite în urma drepturilor primite. Contractul european, în care cetăţenii europeni îşi respectă obligaţiile şi în care drepturile le sînt respectate, nu este un contract selectiv. Propunerea fostului comisar european Franco Frattini, ca cetăţenii străini din Italia să aibă un venit minim de 1.000 de euro pe lună, nu respectă principiile egalităţii promovate de Uniunea Europeană. Şi, dacă acest lucru nu este suficient, nu respectă nici legislaţia europeană în domeniu.

 

Principiul egalităţii de care discutam mai sus, elitismul politic şi discursul european par departe de Bucureşti şi, din păcate, şi mai departe de Roma. Dacă la noi campania electorală naşte linişte în privinţa situaţiei românilor din Italia, în Italia, campania electorală a născut monştri politici. Parafrazînd un celebru titlu al pictorului spaniol Francisco Goya, somnul raţiunii italiene a născut un guvern în care şi-au găsit locul persoane privite de media internaţională ca neo-fascişti sau foşti activişti neo-fascişti. Somnul raţiunii italiene a născut şi un primar fost (?) neo-fascist. Gianni Alemanno, noul primar al Romei şi un apropiat al lui Berlusconi, confundă voit legea cu aplicarea unui sistem xenofob prin „activarea unei proceduri imediate pentru expulzarea a 20.000 de nomazi şi imigranţi şromâniţ din Italia“ (The Independent, 28 aprilie 2008). Somnul raţiunii şi al naţiunii a condus la un guvern de dreapta care promovează limitarea circulaţiei persoanelor în Uniunea Europeană şi expulzarea unei mari părţi a românilor din Italia.

 

Există două probleme în acest caz, aplicabile poate şi României: fie somnul electorilor a produs apariţia unui guvern de dreapta ce promovează prin mulţi dintre reprezentaţii săi politici xenofobe sau chiar şi partiţionarea Italiei; fie nu a existat nici un fel de somn şi aceasta este de fapt alegerea poporului italian. Ambele cazuri sînt periculoase pentru viitorul Italiei şi al Europei. Nesemnificative la prima vedere, probleme interne ale statelor importante ale lumii au consecinţe şi asupra României. Noile evenimente din Italia nu par însă a trezi interesul politicienilor români decît dacă acest lucru le poate folosi în campania electorală. Bula în care românii cred că trăiesc şi prin care nimic nu poate trece este total ireală. Efectele schimbărilor politice sau economice din Italia, Rusia, Statele Unite, Franţa sau Ucraina trebuie să provoace dezbatere şi în România, ţară direct afectată de unda evenimentelor externe.