OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

În decembrie 2008, s-a organizat un seminar al Institutului de Studii Populare pe marginea „demonizării“ intelectualilor. Problema era însă pusă în cel mai parohial mod cu putinţă. Intelectualii erau identificaţi cu un minuscul, dar foarte proeminent grup, centrat pe domnii Horia-Roman Patapievici şi Gabriel Liiceanu, iar criticile aduse unora dintre ideile lor erau puse la insectar, privite ca nişte atacuri malefice împotriva ideii de intelectual în genere. Profitînd de atmosfera tulbure din jurul lansării Raportului condamnării comunismului, protagoniştii îi puneau pe toţi cei care îi criticaseră cu acea ocazie la stîlpul infamiei. Nefăcînd nici o diferenţiere între criticile argumentate – după părerea mea, justificate, cum ar fi cea exprimată de Ciprian Şiulea la adresa Raportului – şi insultele grobiene, antisemite, atacurile la persoană, venind dinspre naţional-comunişti, organizatorii şi moderatorii asimilau critica intelectuală cu antiintelectualismul. Această atitudine m-a tulburat profund. Sînt perfect de acord cu dl Tismăneanu cînd se revoltă şi cere condamnarea antisemitismului, care l-a afectat în mod personal şi nejustificat. Sînt însă la fel de tulburat cînd îl pune pe Ciprian Şiulea, o minte limpede, ce a criticat Raportul produs de dl Tismăneanu, pe motive întemeiate şi cu o argumentaţie subtilă, după părerea mea, în aceeaşi oală cu moştenitorii Legiunii.

De la quarci la îngeri

În ceea ce priveşte mecanica publicării cărţii, sincer să fiu, nu a fost uşor. Am încercat toate editurile mari, de prestigiu. Am fost refuzat politicos sau ignorat, pur şi simplu. Motivele au fost diverse, de la teama de a nu supăra establishmentul, la criza economică. Am avut marele noroc de a fi avut o conversaţie telefonică cu conducerea Editurii Corint, care este extrem de profesionistă, la acelaşi nivel de solicitudine, atenţie la detaliu şi spirit de colaborare ca orice editură occidentală. Editura Corint a înţeles imediat miza cărţii şi rolul ei în viaţa publică. Din păcate, din cauza crizei, dar şi a modului în care a crescut cartea, a trebuit să rupem proiectul în două. Ancheta revistei electronice pagini.com nu a mai putut fi inclusă în carte. Am reuşit, însă, să o pun pe site-ul amazon.com, ca o publicaţie electronică, ce poate fi citită cu lectorul Kindle sau cu orice telefon mobil ce suportă lectorul Kindle.

În fine, cu acordul Editurii Corint am publicat şi o versiune pentru Statele Unite a cărţii, ce poate fi comandată tot prin amazon.com. Aici ar trebui să fac şi o precizare, atît versiunea românească, cît şi cea americană sînt îmbogăţite cu o nouă tehnologie, numită 2D codes, care creează legături între volumul tipărit şi site-ul dedicat ei, http://idolii.com. Sîntem, de asemenea, prezenţi pe Twitter şi pe Facebook, la http://twitter.com/idoliiforului şi http://facebook.com/idolii.

Doamna Mona Momescu este un excelent exemplu de specialist în identitatea română modernă, cu o profundă înţelegere a istoriei culturale româneşti; predă teoria literaturii şi limba şi cultura română la Columbia University. Este un exemplu de intelectual din clasa de mijloc a spiritului, despre care vorbim în subtilul cărţii. Domnia sa a fost ying-ul cunoaşterii „locale“  într-un proiect care avea, iniţial, doar yang-ul entuziasmului, viziunii şi dorinţei mele de a pune pe picioare un proiect colectiv. În fine, jonglarea colectării, editării, corectării şi organizării lansării avea nevoie de încă un om, iar Mona Momescu a fost omul potrivit.

Care este, în opinia dvs. cea mai mare problemă, în prezent, a intelectualilor români?

Cred că problema trebuie discutată diferenţiat. Avem, în primul rînd, problema cea mare a intelectualităţi publice de „elită“, care suferă de autism intelectual şi se identifică cu ideea de intelectual, pur şi simplu. Acest sindrom este amplificat de parohialismul acestui grup. Cel puţin filozofii de „elită“ sînt, aşa cum arată în capitolul din cartea noastră semnat de dl Istvan Aranyosi, pur şi simplu, inexistenţi în plan internaţional. Situaţia e chiar uşor caraghioasă dacă avem în vedere modul în care volume ca Omul recent expediază în două cuvinte autentici titani ai gîndirii sociale şi politice contemporane. Nu poţi avea pretenţia să modelezi o cultură stînd ascuns în peştera ta, dacă îmi e permisă şi mie o referire livrescă la „idolii“ lui Francis Bacon, care prezidează cartea noastră.

Pe de altă parte, avem problema intelectualilor „de rînd“, a clasei de mijloc, dar şi a „pălmaşilor“ lumii intelectuale. Aceştia ar trebui să nu se mai considere puri receptori şi admiratori ai „elitei“. Mai mult, nu ar trebui să se considere o specie aparte sau să considere, pe oricine, automat „superior“, fără a examina pretinsa lor ascendenţă spirituală. Ei ar trebui să refuze idolatria, uneori caraghioasă, cu care sînt trataţi unii dintre „boierii minţii“ locali. Ei trebuie să treacă printr-o revoluţie culturală de genul celei americane, proclamînd dreptul oricui are inteligenţa, cunoaşterea directă şi dorinţa de a se exprima în spaţiul public, de a-şi împărtăşi ideile în forul public. Ei au nevoie de o declaraţie de independenţă, cum a fost cea americană, prin care ei ar trebui să proclame: Noi susţinem aceste adevăruri ca find postulate – toţi oamenii sînt creaţi egali, sînt dotaţi de Creator cu anumite drepturi inalienabile printre care acela de a-şi forma o opinie proprie asupra oricărui lucru, de se exprima liber şi fără teamă în arena publică, de a propune noi idei, de a le critica pe cele vechi şi de a nu accepta opinii sau idei de-a gata numai pentru că vin de la persoane pe care notorietatea publică, admiraţia prietenilor, relaţiile sociale, genealogia personală sau intelectuală, sau poziţiile oficiale par a le fi ridicat deasupra celorlalţi oameni.

Faptele vorbesc mai puternic decît vorbele de ocară

Nici n-a apărut cartea, şi au început atacurile. Sorin Adam Matei a fost făcut „invidios“ de către Ioan T. Morar. Iar despre carte s-a spus că este compusă din „semnături frustrate, ale unor intelectuali români care şi-ar dori şi ei nişte faimă“. Dvs. coordonatorii acestui volum, suferiţi de ranchiună, vă simţiţi neluaţi în seamă în România? Aţi adunat o echipă de „ranchiunoşi şi de resentimentari“?

Credeţi că volumul pe care l-aţi coordonat poate să schimbe modul de lucru, de (re)acţiune şi de poziţionare socială al intelectualilor români?

Cred că volumul este un exemplu de articulare directă şi clară a unei poziţii. Nu numai că autorii s-au străduit să producă materiale solide, argumentate şi interesante, dar au făcut-o în modul cel mai civilizat şi academic. Fiecare capitol este un exemplu de deschidere, de abordare directă şi curajoasă a cîte unei probleme. Desigur, unele articole spun adevăruri care unora nu le vor conveni. Sînt convins, însă, că un cititor imparţial nu va putea găsi în ele nici un semn de atac personal, de dispreţ faţă de obiectul criticii sau de declaraţii fără acoperire. Cartea este, după părerea mea, un exemplu pentru un nou mod de a argumenta idei în spaţiul culturii române.