Sorin Oprescu. Arma pierdută sau cîştigată a PSD-ului în faţa lui Băsescu?

Autor: Ciprian STĂNESCU | Categoria: Politic | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Începuturile mandatelor de primar aduc cu sine o anume înflăcărare şi un activism concentrat mediatic împotriva „sistemului ticăloşit“ şi a incompetenţei care, stupefiant, ne împresoară cu fiecare zi. Începuturile mandatelor au ceva asemănător cu finalurile: ceva trebuie făcut, şi numai noi, cei care sîntem acum, putem face acest lucru. Începutul mandatului lui Sorin Oprescu a adus exact acelaşi lucru. Întrebarea care se pune este dacă înlocuirile aduse sînt reale, bazate pe cauze precum incompetenţa, imoralitatea sau infracţiunile. Realitatea ultimilor ani, cînd, aşa cum PD-ul striga, sintagma „nu înlocuim cîinii lor cu cîinii noştri“ părea atît de reală, umbreşte grav mandatele următoare. Ceea ce reuşeşte Sorin Oprescu prin activismul de care dă dovadă este, în plan imagologic, să-şi creeze o aură de „om care poate“ printre singurii din peisajul politic actual. Între discuţii şi dezbateri, Oprescu începe să apară ca acela care pune piciorul în prag şi îşi face treaba. Un mic Vlad Ţepeş al Bucureştilor. Începutul de mandat îi oferea ocazia să schimbe, şi asta, în ochii electoratului, înseamnă mult.

Ritmul în care Sorin Oprescu tăvăleşte afacerile ilegale din Primăria Generală îl transformă într-un adevărat toreador. Primarul general îşi începe astfel scurta cursă pe modelul Băsescu, model pe care îl urmează foarte bine, către un nou pas în cariera politică. Pare uşor exagerat acum, însă dacă va continua în acelaşi stil, vom putea avea un candidat puternic pentru prezidenţialele de la anul. Ceea ce este trist însă, aşa cum spunea şi Adrian Ursu acum cîteva zile, pentru că oponentul, alternativa la Băsescu, va fi un candidat de aceeaşi factură.

Există însă o serie de neclarităţi în noul sistem al politicii româneşti de după alegeri: dacă Oprescu aparţine PSD-ului, atunci, în mod evident, va încerca să ridice PSD-ul pentru alegerile din toamnă. Oprescu, candidat al PSD la Preşedinţia României pare, însă, o opţiune irealizabilă. Mai marii partidului nu vor accepta să fie daţi la o parte tocmai de omul care le-a dat cu piciorul, oricît de mare ar fi scorul lui în sondaje. La fel ca în scenariul de la localele bucureştene, prezidenţialele de anul următor vor avea trei candidaţi cu şanse reale. Primul este, în mod evident, Traian Băsescu. Cel de-al doilea, probabil, Mircea Geoană şi cel de-al treilea, într-un trend ascendent, Sorin Oprescu. Aşadar, singura posibilitate a PSD-ului să cîştige prezidenţialele este ca Oprescu să nu cîştige şi, în acelaşi timp, să facă un lobby cît mai mare pentru social-democraţi.

Rapiditatea schimbărilor la nivel administrativ şi politic din ultimele luni a produs un soi de panică ciudată în rîndul partidelor. Astfel, dacă la începutul anului PSD nu trebuia să-şi facă griji în privinţa lui Oprescu sau PD-L în privinţa lui Băsescu, cele două partide se găsesc în două stadii asemănătoare: PSD-ul pierde oameni importanţi (Oprescu, Dîncu şi lista va continua) şi astfel puterea electorală îi scade, PD-L-ul pierde încet, dar sigur, pe fondul unui antibăsescianism puternic. Cele două partide ar trebui să îşi redescopere identitatea (dacă au una) şi să se elibereze de trecutul comunisto-baronesc şi, respectiv, băsescian.

Construcţia unui Oprescu capabil, cel puţin în teorie, să-l învingă pe Băsescu poate fi atribuită şi PSD-ului. Un candidat extern, neasociat total cu PSD-ul, are şanse reale în lupta antibăsesciană. Dacă PSD-ul a reuşit să pună cap la cap un asemenea plan, în care Oprescu să iasă violent din PSD, să cîştige Capitala şi mai apoi să se bată cu Băsescu din partea lor, şi mai ales să reuşească, atunci Partidul Social Democrat este de aplaudat. Machiavelismul le stă în fire social-democraţilor. Dar un astfel de plan înseamnă că taberele din interiorul partidului s-au înţeles de aşa natură încît să-şi sacrifice ego-urile baroneşti pentru a permite strategilor din Kiseleff o ţesătură atît de fină. Cum ar spune Bush, „it’s a long shot“, dar merită. Realitatea este destul de departe şi dezbaterea pe baza faptelor verificabile nu poate decît să dea scenarii. Acest scenariu pare însă tras de păr.

Emoţia provocată de aceste dezbateri – dacă Oprescu este omul lui Iliescu, dacă este sau nu independent, dacă este candidatul perfect pentru a lupta împotriva lui Băsescu – a trecut peste un element foarte important. Chiar dacă ar semăna cu preşedintele sau dacă este omul lui Iliescu sau dacă are diplome false sau un trecut ciudat sau urmează modelul lui Băsescu, Sorin Oprescu nu a arătat în nici un moment că ar dori să candideze la preşedinţie. Este împins într-o direcţie în care nu cred că vrea, cel puţin în acest moment, să se ducă. Dacă însă cei doi se vor întîlni în turul doi al prezindenţialelor, mărturisesc că voi vedea destul de dublu. Şi voi vota un grătar sau o carte în condiţiile în care Preşedintele României va continua să fie -escu. Oricare dintre cei doi.

Recomanda articolul prin: