OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Vineri, 6 februarie 2009, a avut loc la Muzeul de Artă Modernă şi Contemporană din Tel-Aviv vernisajul expoziţiei Sounds&Visions. La eveniment a fost prezent, din partea revistei Observator cultural, şi Mihai Plămădeală. Un capitol va fi dedicat, cu siguranţă, şi amplei iniţiative găzduite de muzeul din oraşul „Dealului Primăverii“ (traducerea textuală a cuvintelor Tel-Aviv). Deplasarea a fost realizată cu sprijinul Institutului Cultural Român.

Regizorul Jean-Luc Godard a spus, la un moment dat, că arta video s-a născut adolescentă şi că ea nu se va maturiza niciodată. Nam June Paik, Bill Viola ori Matthew Barney au demonstrat, prin munca şi prin realizările lor, că maestrul a avut cel puţin o viziune parţială asupra fenomenului. Mutarea accentului de la filmul clasic de artă înspre video art nu este nimic altceva decît un nou cîmp de manifestare a noilor vremuri, cu nimic mai prejos decît cel deja „istoric“.

Doza de şoc nu este miza finală a tinerei arte. Mă opresc, spre exemplificare, asupra creaţiilor lui Paik. Celebra interpretare topless din Opera Sextronique (1967) a condus la arestarea protagonistei Charlotte Moorman – de altfel, una dintre cele mai importante violonceliste ale scenei muzicale de avangardă a New York-ului. Paik şi Moorman au demonstrat că elementul vizual este decisiv în receptarea muzicii, chiar dacă omul este tentat să creadă contrariul. TV Bra for Living Sculpture (1969) sau Concerto for TV Cello and Videotapes (1971) pun în evidenţă interdependenţa dintre sunet şi imagine, dar şi complementaritatea acestora în cadrul happeningului, al instalaţiei, al artei video etc. 

Revenind la evenimentul din februarie, Sounds&Visions, acesta este un proiect de artă video, organizat cu ocazia aniversării a 100 de ani de la înfiinţarea oraşului Tel-Aviv, care deschide, în fapt, calendarul evenimentelor culturale dedicate acestei aniversări pe tot parcursul anului 2009. Expoziţia va dura o lună. Obiectivele generale ale proiectului sînt punerea în legătură a unor lumi diferite (din punct de vedere social), pentru a comunica realităţi – în registru obiectiv, dar şi oniric – ce se intersectează şi se filtrează una în alta.

Sounds&Visions aduce publicul israelian (şi nu numai, deoarece muzeul este un spaţiu cosmopolit) în contact cu peisajul cultural şi social european, în diversitatea sa, prezentînd în acelaşi context lumi diferite, într-un mix de filme scurte, cu intense efecte vizuale şi sonore. Folosind limbajul universal al sunetului şi al imaginii, fragmentele disparate pot fi reconstruite (în sens postmodern) într-un posibil înţeles comun. Aceste forme novatoare de dialog invită la comunicare în modalităţi originale.

Am avut ocazia de a remarca o serie „cîştigătoare“ de acţiuni întreprinse în cadrul manifestării culturale comentate. Mai întîi, ar fi vorba despre selecţia lucrărilor video. Calitatea acestora este garantată de prof. Angelo Gioè şi prof. Maria Rosa Sossai, curatori ai expoziţiei. Urmează apoi promovarea, evenimentul nefiind destinat doar locuitorilor oraşului Tel-Aviv, ci întregului teritoriu israelian. Este aşteptat un public larg, de 200.000-300.000 de vizitatori. Expoziţia are o impresionantă campanie de publicitate în tot Israelul. Prin strategia organizatorică, lucrările vor oferi un registru dublu de interpretare: unul de cercetare pentru profesionişti şi altul de impact pentru publicul larg. 

Există voci care pretind că intermedialitatea (n.m. – termen din ce în ce mai utilizat în arta contemporană) ar aparţine mai degrabă advertising-ului decît muzelor. Totuşi, de cînd fotografia, hărţile, proiecţiile video, instalaţiile, corpurile vii, noile materiale sau efectele media au invadat spaţiul alb al galeriilor, a devenit imposibilă judecarea acestora doar prin simpla privire. Pentru a înţelege de ce toate aceste mijloace media ar putea fi numite artă, trebuie, aşa cum afirma filozoful american Arthur Danto, să încetăm a privi şi să începem a gîndi. Este necesară întoarcerea către filozofie. Cînd gîndirea devine punctul central, ideea artistică este apreciată mai mult decît caracteristicile formale ale artefactului. Potrivit artistului conceptual Sol LeWitt, ideile în sine pot fi opere de artă; ele sînt într-un lanţ de dezvoltare prin care îşi pot găsi, în final, o formă. Nu toate ideile trebuie să fie fizice. „Ideea este maşina care creează arta“, spunea LeWitt. În loc să ne uităm la obiecte, trebuie să privim conceptele.

Problemele artei nu mai sînt cele legate de formă şi nici măcar cele legate de definiţia picturii sau a oricărui alt mijloc media. Arta a depăşit, metaforic vorbind, estetica, istoria artei şi chiar filozofia şi a trecut la sociologie, antropologie sau istorie politică. Spectacolul „total“, bazat pe lasere, sunet, lumini, proiecţii, artificii, face parte din instrumentele politice ale „agorei“ zilelor noastre.

Atunci cînd imaginea, habitusul cultural al artistului şi contextul se schimbă, nici conţinutul nu poate rămîne la fel. Rămîne deschisă întrebarea dacă este mai important contextul decît textul. Relaţia dintre sunet şi imagine îşi poate revendica, în domeniul artei, o istorie proprie, care este prin excelenţă a secolului XX şi care este îndreptată puternic spre secolul abia început.

În ultima perioadă, la Bienala de la Veneţia, la Documenta de la Kassel sau la Muzeul Guggenheim din Bilbao s-a acordat o mare atenţie artei video. Artiştii au fost încurajaţi să se manifeste în această direcţie, deoarece vizitatorii de azi, familiarizaţi cu ecranul televizorului şi cu cel al computerului, recunosc acest limbaj, fapt care face ca mesajul lucrărilor să-şi atingă mai uşor ţinta. Lucrările video ori instalaţiile de sunet şi de imagine au ca numitor comun sinestezia.

Fără intenţia de a stabili la modul absolut circulaţia ideilor şi filiaţiile din domeniul aşa-zis „sinestezic“, am identificat în expoziţia de la Muzeul de Artă din Tel-Aviv o sumă de elemente care acoperă, practic, întreg secolul al XX-lea.

În afara celor amintite anterior, expoziţia propune şi reflecţii asupra cinematografiei de artă, a relaţiei VJ–DJ ori mai noile forme de experimentalism, pe care literatura de specialitate le numeşte: sound sculpture, sound installation, bio music, soundscape, noise art, media art etc.

În numărul viitor, voi continua discuţia începută acum, oprindu-mă pe larg asupra artiştilor înşişi şi a lucrărilor lor.