Spaniola, limba cîştigătoare

Palmares TIFF 2011

Autor: Mihai FULGER | Categoria: Actualitate | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Dacă anul trecut, Trofeul Transilvania a ajuns în Thailanda, la ediţia aniversară, cel mai rîvnit premiu al festivalului a fost obţinut de un regizor argentinian, Miguel Cohan, pentru impresionantul său lungmetraj de debut, Fără cale de-ntors. Un thriller original, care se joacă cu aşteptările spectatorilor în toate cele trei planuri temporale pe care se întinde naraţiunea, filmul captivează şi stimulează meditaţia în egală măsură. Moartea unui tînăr într-un accident de maşină declanşează un carusel al culpabilităţii, al minciunii şi al remuşcării, din care nimeni nu iese nepătat. Miguel Cohan ne prezintă cum, în societatea spectacolului, sistemul juridic este influenţat decisiv de sistemul mass-media, care formează opinia publică. Merită remarcaţi Leonardo Sbaraglia, care ne aduce aminte de John Cassavetes, în rolul ventrilocului acuzat şi închis pe nedrept, şi Martin Slipak, interpretul studentului arhitect torturat (cel puţin în prima fază) de gîndul că a ucis un om şi că un altul va plăti pentru fapta sa. Juriul – alcătuit din cineaştii Laurence Herszberg, Vesela Kazakova, Cedomir Kolar, Radu Muntean şi Uberto Pasolini – i-a mai premiat pe Miguel Cohan şi Ana Cohan pentru scenariul lor, abil în evitarea şabloanelor.

Premiul pentru regie a fost împărţit de românul Constantin Popescu (Principii de viaţă) cu islandezul Rúnar Rúnarsson (Vulcanul). Cineastul nordic, cunoscut cinefililor bucureşteni pentru scurtmetrajul său 2 porumbei (2 Birds), premiat la NexT 2009, debutează în lungmetraj cu o dramă puternică despre un destin la răscruce. După ce iese la pensie, morocănosul Hannes (Theódór Júlíusson, excelent) simte că nu mai are pentru c(in)e trăi. Protagonistul reuşeşte să redescopere dragostea, însă poate fi prea tîrziu... Un film matur şi pătrunzător, al cărui autor are toate şansele să devină un nume mare al cinematografiei europene.

Premiul Special al juriului i-a revenit unui film deopotrivă delicat şi delectabil, despre cinema, viaţă şi viaţă pentru cinema. Al doilea lungmetraj al uruguayanului Federico Veiroj, O viaţă însemnată, îl are în centru pe Jorge (interpretat de criticul de film Jorge Jellinek), care, timp de un sfert de veac, a lucrat în Cinematecă, iar acum, la 45 de ani, încă locuieşte cu părinţii. Ameninţat cu şomajul (Cinemateca şi-a pierdut spectatorii şi sponsorii), Jorge trebuie să ia viaţa în piept şi să devină protagonistul propriului film, un romance cu un potenţial happy-end. Film alb-negru, O viaţă însemnată foloseşte muzică nostalgică, în semn de omagiu pentru epoca cinematografului clasic.

Actriţa franceză Élodie Bouchez a fost premiată pentru rolul principal din producţia independentă americană Imperialiştii nu au murit!, primul lungmetraj semnat de Zeina Durra (regizoare şi scenaristă originară din Anglia). Élodie Bouchez este Asya, visual artist din Manhattan şi adeptă convinsă a conspiraţiei geopolitice. Un film despre nebunia lumii globale, căreia Zeina Durra îi stopează inteligent căderea în melodramatic, Imperialiştii nu au murit! a fost una dintre revelaţiile competiţiei.

Un alt debut, Maimuţe al cineastei suedeze Lisa Aschan, a fost distins pentru imaginea Lindei Wassberg. Filmul este un nou Fucking Åmål, despre relaţia dintre două puştoaice, complicată de data aceasta de rivalitatea dintre ele (fiecare vrea să ajungă în echipa de acrobaţii hipice care va concura în campionatul regional). Chiar dacă dramaturgia nu aduce nimic nou, calităţile interpretării şi ale imaginii au făcut din Maimuţe un succes de festival.

Premiul publicului pentru un film din competiţie a ajuns la cineastul belgian Hans Van Nuffel, selecţionat cu primul său lungmetraj, Oxigen. A fost filmul care m-a emoţionat cel mai mult din tot ce am văzut anul acesta la TIFF, chiar şi înainte de a afla că regizorul său suferă de fibroză pulmonară (o boală genetică tratabilă doar prin transplant), la fel ca şi protagonistul Tom (Stef Aerts, un actor foarte promiţător). Oxigen nu este un film deprimant, are şi momente comice, iar finalul – cu cîteva note false – este dătător de speranţă.

Dintre lungmetrajele din competiţie care n-au intrat în palmares, m-a mai încîntat israelianul Potopul (The Flood) de Guy Nattiv (care şi-a extins un scurtmetraj din 2002), un film de maturizare despre o familie disfuncţională şi o ceremonie esenţială, în cadrul religiei iudaice, pentru junele personaj principal. Germanul Tăcerea(The Silence), scris şi regizat de Baran bo Odar, seamănă – din punct de vedere narativ şi stilistic – cu Mystic River şi reuşeşte să menţină atenţia spectatorilor timp de două ore, însă dincolo de meşteşugul evident nu se ascund prea multe.Aleea Regelui (King’s Road), al doilea film al cineastei islandeze Valdís Óskarsdóttir, este o comedie cu ciudaţi inconsistentă, ale cărei secvenţe reuşite se pierd într-un ocean de clişee, iar prezenţa în distribuţie a starului german Daniel Brühl nu poate face minuni. O sîmbătă obişnuită (Innocent Saturday, Rusia-Germania-Ucraina) de Alexander Mindadze este un film voit realist, ce exploatează tragedia din aprilie 1986, de la centrala nucleară din Cernobîl, dar, în ciuda camerei dinamice a lui Oleg Mutu şi a interpretării memorabile a lui Anton Shagin, nu convinge la nivel dramaturgic. În fine, OZN-ul TIFF-ului din acest an şi filmul care a deschis competiţia, producţia indiană (non-bollywoodiană) sugestiv intitulată Proiectul fără titlu al lui Kartik Krishnan (The Untitled Kartik Krishnan Project), scrisă şi regizată de debutantul Srinivas Sunderrajan, începe bine, în zona banalului cotidian al unui IT-ist cinefil ce se visează cineast, dar deviază într-un suprarealism găunos.

În concluzie, cele 12 filme din competiţia TIFF-ului aniversar, semnate de regizori aflaţi la început de drum, au adus atît propuneri cinematografice înnoitoare (dar nu întotdeauna izbutite), cît şi formule brevetate (dar uneori cu inovaţii narative sau stilistice notabile), oferind astfel indicii relevante asupra viitorului cinematografului de autor.

Palmares TIFF 2011

Trofeul Transilvania (15.000 de euro): Fără cale de-ntors (Sin retorno, Argentina-Spania) de Miguel Cohan
Premiul pentru Cea mai bună regie (5.000 de euro), ex-aequo: Rúnar Rúnarsson pentru Vulcanul (Vulcano, Islanda) şi Constantin Popescu pentru Principii de viaţă (România)
Premiul special al juriului (1.500 de euro): O viaţă însemnată (La Vida útil, Uruguay-Spania) de Federico Veiroj
Premiul pentru Cea mai bună interpretare (1.000 de euro): Élodie Bouchez pentru Imperialiştii nu au murit! (The Imperialists Are Still Alive!, SUA) de Zeina Durra
Premiul pentru Cel mai bun scenariu (1.500 de euro): Miguel Cohan şi Ana Cohan pentru Fără cale de-ntors
Premiul pentru Cea mai bună imagine (5.000 de euro – cotă de peliculă): Linda Wassberg pentru Maimuţe (She Monkeys, Suedia) de Lisa Aschan
Premiul FIPRESCI: Muntele roşu (Tilva Roš, Serbia) de Nikola Ležaić
Premiul publicului: Oxigen (Oxygen, Belgia) de Hans Van Nuffel
Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Lungmetraj: Morgen (România-Franţa-Ungaria) de Marian Crişan
Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Scurtmetraj: Bora Bora de Bogdan Mirică
Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut: Periferic (România-Austria) de Bogdan George Apetri
Premiul de excelenţă: Lucian Pintilie
Premiul special pentru Contribuţia adusă la cinematografia mondială: Jacqueline Bisset
Premiul pentru Întreaga carieră: George Motoi
Premiul pentru Întreaga carieră oferit unei personalităţi din cinematografia europeană: Michele Placido şi Michael York
Premiul special al celei de-a zecea ediţii TIFF: Marin Karmitz şi Oleg Mutu