OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Romania nu iese din criza, indiferent de rezultatul referendumului din 20 mai. Traian Basescu nu va putea sa se bucure de o eventuala confirmare la vot. Va fi o victorie fara glorie, care il va mentine cu miinile legate pe Traian Basescu: Parlamentul nu se dizolva, premierul nu poate fi obligat sa-si dea demisia. Nici Parlamentul, mai ales cei care au votat pentru suspendare, nu va avea o cadenta fericita. Situatia este „inghetata“. Avem un „presedinte-vedeta“, care face bai de multime si vorbeste despre oligarhie si mafioti. Deja acest discurs este tocit.

Pina cind Traian Basescu nu va da exemple sau pina cind justitia nu va proba afirmatiile presedintelui suspendat, ne aflam pe un teren al imaginarului social. Lucram cu imagini, memoria colectiva inregistreaza „un luptator neinfricat“ in lupta cu „balaurul“. Carentele in judecata celor doi actori sociali, Parlamentul si Presedintele, sint evidente. A te plasa doar intr-o parte a balantei e cumva hazardat si nu tine cont de datele din teren ale disputei. Am avut, pe de o parte, un presedinte care s-a temut de suspendare sau, cel putin, nu si-a putut inchipui ca se va ajunge acolo, un presedinte care s-a razgindit, care a ezitat, care a tremurat. Traian Basescu a jucat la intimidare, a vorbit despre „demisie in cinci minute“, dar si despre „responsabilitatea parlamentarilor“ care pun in pericol viitorul Romaniei. Dupa votul de joi, 19 aprilie, presedintele Basescu a fost descumpanit. A tacut citeva ore si, intr-un fel, a cersit suportul popular. El s-a dus in Piata Universitatii tulburat de vot, fara o strategie clara, fara mesaj si fara idei. S-a complacut sa stringa miini si sa-l urce alaturi pe Theodor Stolojan, prietenul sau. Traian Basescu nu are, in acest moment, un proiect despre cum s-ar reconfigura comportamentul prezidential daca ar redeveni presedinte. Este un presedinte prizonier intr-un imaginar care ii joaca feste.

Haiducia verbala
Deja, traim intr-o realitate paralela, acolo unde presedintele isi inchipuie ca Romania poate sa ramina cantonata in lozinci, in formule frumoase, dar care sint, in fond, forme fara fond. Formele in care se misca presedintele n-au darul sa umple fondul, sa potenteze fondul, cum credea E. Lovinescu. Formulele sale de adresare, la nivel stilistic, nu pot provoca un fond institutional. Singurul mod in care presedintele putea sa capete o putere efectiva era sa-si formeze aliati in Parlament, care sa-i sustina proiectele. El trebuia sa construiasca o balanta a puterii, care sa fie vizibila prin oameni, idei si, la modul practic, printr-o majoritate parlamentara. Numai ca presedintelui Basescu ii place postura de „singur impotriva tuturor“, aceasta haiducie verbala care il face popular si ineficient. El nu are o echipa, nu are parteneri, are doar sustinatori.
Un proiect de reformare a clasei politice ar trebui sa porneasca din interiorul democratiei. Numai ca Basescu nu are pirghii de actiune. Singurul tip de discurs pe care il practica este eu si ei, o dihotomie care blocheaza reformarea clasei politice si nu stirpeste coruptia.

Copilaria democratiei romanesti
Sa presupunem ca presedintele are dreptate, sa incercam sa-i dam crezare ca „oligarhia inconjoara Romania“. Ce poate face presedintele? Va primi, presupunem, confirmare populara, va fi aclamat, se va striga impotriva hotilor si a banditilor. Totul ramine la modul abstract, cantonat in imaginar. Va fi mai putina coruptie daca Basescu devine presedinte? Se va destructura ghemul de interese oculte si practici „mafiote“? E foarte bine ca a existat un moment al strazii, cind populatia si-a strigat indignarea fata de votul din Parlament. Numai ca insanatosirea vietii publice nu se va face prin mitinguri. Ele sint o forma de solidaritate cu Traian Basescu, perfect explicabila, dar nu au efect in viata politica si in functionarea institutiilor. Traim inca in copilaria democratiei romanesti, credem prea mult in mitinguri; acestea sint doar forme de revarsare a revoltei, si nu de vigoare politica. Spatiul politic este gol, pe el umbla cuvinte, stari, imagini, dar nu puterea celor multi, care poate sa aiba eficienta numai daca este reprezentata de un corp politic puternic. Numai ca astazi, oricit de tare am striga, nu vom obtine decit empatia cu presedintele suspendat.

Cu cine se comunica la Bucuresti?
Nu-i mai putin adevarat ca si parlamentarii care au votat suspendarea au gindit prea putin actiunea lor politica. Exista la partidele parlamentare care s-au pronuntat prin vot impotriva lui Basescu o anumita frenezie a distrugerii. Avizul Curtii contitutionale n-a fost dezbatut, nu s-au adus argumente pentru suspendare. Nivelul discutiei din Parlament a ramas rudimentar si pamfletar. A fost, fara nici o indoiala, o incrincenare impotriva presedintelui. Argumentele legale nu s-au folosit. A precumpanit o dorinta de a se arata „muschii“. Viteza cu care s-a votat, asocierea intre PSD si PNL, intre PRM si UDMR au dovedit existenta unei miscari transpartinice, aspru sanctionata de presa internationala. Parlamentarii n-au dat dovada de spirit democratic, nu s-au comportat ghidati de instincte democratice. Viata politica romaneasca e o rafuiala nociva democratiei. Sa presupunem ca Basescu nu mai este presedinte. Si in acest caz parlamentarii ostili lui Traian Basescu inregistreaza o victorie fara glorie, care ridica un mare semn de intrebare. Vor fi nedumeriti alegatorii romani, dar vor fi destule reticente si in spatii politice europene sau americane.

Situatia in Romania este tulbure si semnalele care vin de la Bruxelles nu sint foarte incurajatoare, cum relata BBC in emisiunile sale de luni, 23 aprilie. Ar putea sa fie activata clauza de salvgardare, Raportul din iunie ne-ar putea fi defavorabil. De fapt, fara doar si poate, marea intrebare a acestor zile are ceva funest: care este partenerul viabil cu care se poate lua legatura la Bucuresti? Situatia este volatila, alianta conjuncturala formata la vot a rasturnat multe asteptari si previziuni. Impecabilii juristi ai UDMR, care au facut o buna impresie in dezbateri europene, au amutit, parca sub efectul unor tranchilizante daunatoare unei minti limpezi. Daca Basescu ramine presedinte, viata politica nu capata mai multa coerenta. Daca Basescu pierde si se declanseaza alegeri anticipate prezidentiale, clarificarile de substanta vor intirzia. Si intr-un caz, si in celalalt, disputele verbale vor fi duse la paroxism. Intrarea in Uniunea Europeana ne arata goliciunea proiectelor politice. Pina la 1 ianuarie 2007, exista un dram de retinere, de cenzura a aruncarii „poalelor peste cap“, stiindu-ne monitorizati. Dupa acea data a pornit un carusel al scandalurilor, prin exacerbarea violentei verbale. Pina la 1 ianuarie 2007, am avut un proiect impus de altii, prin care s-a incercat civilizarea noastra si pastrarea in limite decente si rationale. Dupa 1 ianuarie, parca ne-am pierdut obiectivele, proiectele, anvergura (daca am avut-o vreodata) si tintele de atins.

Fara doar si poate, actuala configuratie a Parlamentului nu exprima, nu rezoneaza cu mersul inainte al Romaniei. Nu exista o majoritate parlamentara stabila, clara, europeana si dedicata unui proiect politic, in stare sa-si asume viitorul politic. Traim intr-un provizorat, care se va adinci. Normal ar fi sa se produca o primenire a clasei politice, a celei reprezentate in Parlament. Si probabil ca experienta referendumului ne-o va arata, e nevoie si de noi alegeri prezidentiale, astfel incit sa existe o consonanta de principii politice si de actiune intre Parlament si Presedintie.

Ramin la parerea, exprimata recent in paginile Observatorului cultural, ca Alianta D.A. ar fi fost o excelenta solutie pentru Romania. Numai ca aceasta alianta nu a functionat si, oricit s-ar stradui presedintele suspendat sa inoculeze ideea ca doar din vina PNL-ului si a lui Calin Popescu Tariceanu, situatia nu este asa. Alianta D.A. nu a functionat pentru ca cele doua sabii n-au incaput in aceeasi teaca, n-au gasit o cale rezonabila de compromis si moderatie. N-as pune numai pe seama „oligarhilor“ aceasta situatie. Cred ca a fost o lupta de orgolii, alimentata din umbra, stimulata de esalonul doi, al celor care nu gindesc, ci doar isi ingina sefii. Si nu s-au infruntat principii, ci resentimente. Si Basescu, si Tariceanu cred ca sint vinovati de esecul Aliantei D.A. Ar fi cea mai mare greseala sa spunem ca rezervatia de ingeri a lui Basescu a fost pusa la frigare de turma de diavoli a lui Tariceanu. Nici unul n-a tinut la proiectul politic mai mult decit la scaun.

Cum se va recredibiliza Romania?
Discutia pe mai departe nu se poate purta in termeni catastrofici. Daca pierde Basescu, piere cinstea de pe aceste meleaguri. Pusa asa problema, nu facem decit sa ne minimalizam propria noastra evolutie individuala pina la un mimetism care raneste individualitatea si exalta impulsurile irationale. Problema cred ca nu e doar daca Basescu ramine presedinte, ci cum se va debloca functionarea institutiilor politice (in primul rind Parlamentul) si cum se va recredibiliza Romania ca spatiu al Uniunii Europene. Mircea Geoana, cu toata experienta lui ca ambasador la Washington, dovedeste in aceste zile ca singura lui ratiune este sa-l vada cazut pe Traian Basescu. Iar Basescu probabil ca asteapta sa reia acuza facuta saptamina trecuta, ca Mircea Geaona nu e doar „prostanac, e si iresponsabil“. Schimbul de replici, unde Basescu e inventiv si mult mai pregnant in caracterizari, poate continua luni intregi, spre deliciul galeriilor. Numai ca asta nu inseamna normalitate, nu inseamna o viata politica in care sa tresalte un proiect politic.

Situatia e mai grava decit o simpla pozitionare pro sau anti-Basescu. 20 mai nu e sfirsitul crizei, ci reinceperea ostilitatilor. Pina cind presedintele nu va intelege ca proiectul de modernizare are nevoie de idei, dar si de majoritati parlamentare, de guverne stabile si incurajate de votul popular, pina atunci vom alerga spre Piata Universitatii iluzionindu-ne ca aparam democratia. Nu aparam democratia, il aparam pe Traian Basescu. Si ii oferim de fapt o iluzie: aceea ca el e salvatorul nostru, aparatorul nostru. Noi l-am construit pe Basescu, noi l-am creditat cu puteri pe care nu le are constitutional, cind, de fapt, trebuia sa-l cenzuram, sa-l criticam si sa-i sugeram, cu puterile noastre limitate de cetateni obisnuiti, ca are nevoie de o echipa, de un program si de solidaritate politica.

Vorbind prea mult despre Romania, Traian Basescu face prea putin pentru aceasta tara. Discursul sau, cu numeroase accente demagogice, nu raspunde la o intrebare fundamentala: incotro Romania? „Presedintele-vedeta“ nu configureaza si nici nu prefigureaza o solutie, o cale. isi va primi functia inapoi. Cita incredere vom avea ca ne repezinta bine pe un traseu european? Ar fi nevoie de o reforma profunda a zonei politice, o reforma care sa atinga, sa contopeasca si sa reconfigureze si Parlamentul. Parlamentarii au un deficit grav de imagine. Daca ii cerem lui Traian Basescu mai multa prestanta si eleganta, cu aceeasi masura ar trebui sa fim drepti si aspri cind judecam prestatia parlamentarilor. La adapostul numarului si al multimilor, parlamentarii, cei 322, au obligatia sa-si justifice si sa-si explice votul de joia trecuta – la modul responsabil, ca persoane care dau seama in fata celor pe care ii reprezinta.