Spaţiul public, ultimul episod (so far)

Autor: Iulia POPOVICI | Categoria: Actualitate | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

15mai, ora 20.00. Galeria 26 (OTA) din Bucureşti. Sabine Hentzsch, Marius Babias, Timotei Nădăşan, Raluca Voinea, Irina Gheorghe, Anetta Mona Chişa, Nicoleta Esinencu, Rodica Tache, Cristian Cercel, Oana Lăpădatu. Curatorii, editorul, artiştii, susţinătorii. Închiderea (a doua…) a primei etape a proiectului Spaţiul public Bucureşti/ Public Art Bucharest 2007, „discurs transdisciplinar“ asupra culturii în sfera publicului, desfăşurat în Capitală între 20 aprilie şi 15 octombrie trecut. „Pretextul“ finalului redivivus? Lansarea volumului purtînd acelaşi titlu, editat de Idea Design&Print în colecţia „Public“ şi care conţine documentarea Spaţiului public, date şi, mai ales, fotografii din timpul feluritelor evenimente semnate H.arta, Anetta Mona Chişa, Dan Perjovschi, Mircea Cantor, Nicoleta Esinencu, Şerban Sturdza şi Virgil Scripcariu, Lia Perjovschi, Daniel Knorr.

Pentru că şi Suplimentul de cultură, şi Observator cultural au fost parteneri media, cartea conţine şi fotogramele a două numere speciale dedicate de cele două publicaţii proiectului finanţat de Goethe Institut, Institutul Cultural Român şi Allianz Kulturstiftung, pe lîngă un interviu cu Marius Babias, curator (împreună cu Sabine Hentzsch) al Spaţiului public Bucureşti, luat de Timotei Nădăşan şi apărut, în paralel, în revista Idea şi în Observator…, un al doilea dialog, între artistul croat Boris Buden şi Vlad Morariu, şi o analiză de bilanţ a evenimentelor, scrisă de acelaşi Vlad Morariu pentru Idea. Totul, bilingv, în germană şi engleză, împreună cu un DVD cu filmul realizat de Katharina Koch (Reclaiming Space), cea care i-a însoţit pe artişti de la depoul de tramvaie al lui Knorr la centrul de colectare a fierului al Nicoletei Esinencu şi de la spaţiul de dezbatere „administrat“ de H.arta la „manifestul“ ecologist al lui Sturdza şi Scripcariu.

Spaţiul public… a fost una dintre cele mai interesante iniţiative artistice de largă anvergură urbană desfăşurate în România, ale cărei mize vizau conectarea Bucureştiului la actualele mişcări din lumea culturii şi conştientizarea importanţei conceptului de spaţiu public, pe termen scurt, şi deschiderea unui orizont de posibilităţi pentru o implicare consecventă a creatorilor în arta „publică“, pe termen lung. Concluzia, poate nemărturisită, ar putea fi acum că termenul lung se va transforma într-unul foarte lung: îndeplinindu-şi primul său obiectiv, proiectul a lăsat să se vadă că, instituţional, arta în spaţiu public e o utopie, dacă în spate nu are instituţii puternice (cum sînt Goethe şi ICR) care să mişte din loc muntele birocraţiei, al aprobărilor, avizelor şi acceptului edilitar. Cel puţin, o breşă s-a creat.

Viaţa de pe urma proiectului

Din toamna lui 2007 încoace, şi viaţa oraşului, şi cea a artiştilor implicaţi în decorticarea spaţiului lui public au mers mai departe. La Universitate, unde Dan Perjovschi şi-a plasat instalaţia lui umană, Monument (History/ Histerie 2), ultimele urme ale mineriadelor se şterg pe zi ce trece, iar în Piaţa Revoluţiei a apărut spectrul celui de-al cincilea monument de dimensiuni eroico-isterice. Perjovschi nu a venit la lansarea cărţii despre Spaţiul public… pentru că era plecat să deseneze critic-politic pereţii marilor galerii europene; s-a scris despre el că era „un artist de 100.000 de euro“. Nici Daniel Knorr n-a venit, şi nici tramvaiele lui-instituţii, purtînd însemnele Poliţiei, Armatei, Bisericii şi Crucii Roşii, nu mai circulă de mult. Manifestanţii de la Marşul pentru normalitate au venit pînă în faţa Patriarhiei în tramvaie „pictate“ cu reclame la produse de consum, şi la fel o vor face cei de la GayFest. Nicoleta Esinencu şi-a pus în scenă un text nou, Mame fără pizdă, la Centrul Cultural Elveţian din Paris, şi a scris încă unul, despre obsesiile xenofobe ale minorităţilor şi majorităţilor, pentru Moldova Camping de la Berlin. Cei care adună fier vechi prin Bucureşti, rromi adică, se lasă şi acum auziţi printre blocuri şi case, despre ei mulţi responsabili comunitari spun în continuare că nu există, iar locuitorii urbei cred şi azi că Ţara mea e cea mai frumoasă ţară din lume/ Doar nu e Paraguay… Lia Perjovschi n-a fost, la rîndu-i, la OTA, şi nici atelierul ei, „casa“ Arhivei de Artă Contemporană, nu va mai fi. Dar şi strada e o arhivă, nu? Mircea Cantor tot la Paris stă, tot Galeria Yvon Lambert îl reprezintă, face foto-video şi cochetează cu premii importante; pentru oraş, e un nume în multe ziare.

Coordonatoarea proiectului, Raluca Voinea, e şi ea acum la Berlin. Marius Babias e de anul acesta director la Neue Berliner Kunstverein (n.b.k.), galerie din capitala Germaniei, coeditoare a volumului de la Idea. Unde (la Idea, adică), din 2007 pînă acum, s-a schimbat din rădăcini echipa redacţională. Spaţiul public a rămas cam gol…

Spaţiul public Bucureşti e, deja, un proiect cu o istorie (şi, pe urmele lui Dan Perjovschi, cu isteria lui), prinsă între copertele unei cărţi. Cine va forţa mai departe breşa creată rămîne de văzut.