OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Dupa saptesprezece ani de la Revolutia anticomunista din decembrie 1989, Presedintele Romaniei face, in sfirsit, un gest absolut necesar, indelung asteptat de toti cei pentru care regimul instaurat prin minciuna, teroare si sustinut prin forta tancurilor rusesti a insemnat stoparea evolutiei europene a tarii si distrugerea unui numar impresionant de destine umane. Condamnarea „explicita si categorica a sistemului comunist din Romania, de la infiintarea sa, pe baza de dictat, in anii 1944-1947, si pina la prabusire, in decembrie 1989“ ca regim ilegitim si criminal este un pas decisiv pentru despartirea oficiala si definitiva de trecutul comunist.

Din pacate, ceea ce trebuia sa fie un moment solemn, care sa confirme maturitatea clasei politice romanesti, s-a transformat intr-un spectacol penibil, de un grotesc marca V.C. Tudor PRM. Comportamentul de luni al liderului PRM era, intr-un fel, previzibil. Stupefiant, insa, a fost sprijinul neconditionat pe care i l-au oferit Presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, si o serie de parlamentari iresponsabili si agitati, care pareau sa aprecieze in mod deosebit dementa si agresivitatea cu care se dezlantuisera suporterii en titre ai comunismului. Pentru ca luni, 18 decembrie a.c., incinta Parlamentului Romaniei a fost transformata intr-o arena, in care ultimele vestigii ale regimului incriminat de Presedintele Basescu au demonstrat, pe viu, cum inteleg comunistii sa ii trateze pe toti cei care au alte opinii decit ei: cu amenintari violente, cu racnete si injurii, cu un dispret visceral pentru tot ceea ce inseamna superioritate intelectuala, civilizatie si decenta.

V.C. Tudor nu este nebun. El este intruchiparea mizeriei morale si a degenerescentei totale a omului nou creat de ideologia comunista. El stie ca publicul caruia i se adreseaza este format din indivizi cu creierele spalate, incapabili sa gindeasca, sa munceasca si cu atit mai putin sa-i aprecieze si sa-i respecte pe cei care sint in stare sa o faca. Comportamentul lui din ultimii saptesprezece ani este cea mai elocventa expresie a esecului institutiilor abilitate ale statului de drept si a incapacitatii sistemului juridic autohton de a functiona independent de coteriile politice. Tipologia vadimista a proliferat asemeni celulelor maligne netratate la timp, profitind de slabiciunea institutiilor democratice si de permanenta sustinere a PSD si a diversilor sai conducatori – sa nu uitam ca acest Frankenstein de Dimbovita a fost resapat, la inceputul anilor ’90, de Petre Roman si Ion Iliescu, cu scopul de a reduce la tacere opozitia democratica de atunci.

In fond, de ce i-a deranjat atit de tare pe extremistii din Parlamentul Romaniei si pe unii dintre reprezentantii PSD Raportul Comisiei Prezidentiale? Ce anume a declansat furia oarba a acelor indivizi lipsiti de cel mai elementar respect fata de semenii lor si fata de memoria atitor victime ale regimului comunist? Cele peste 650 de pagini ale Raportului Comisiei Tismaneanu contin, pentru prima oara intr-un document oficial, liste intregi de nume – calai si martiri, inalti activisti care au coordonat represiunea si victime inocente. Este evident, pentru cine vrea sa stie cum a fost posibil, ca regimul comunist nu a fost o abstractiune, ca au existat persoane responsabile, indivizi care si-au facut din delatiune o profesiune si din exterminarea tuturor celor care gindeau altfel decit ei o misiune politica. Unii dintre acestia au incercat, dupa 1990, sa-si faca trecutul uitat, sa se reinventeze ca salvatori ai natiei, iar Raportul le spulbera fara drept de apel spoiala de onorabilitate, readucind in memoria colectiva biografiile lor neromantate.


Furia irationala, vehementa cu care contesta concluziile Raportului si agresivitatea primitiva cu care au intimpinat evenimentul de ieri este cea mai buna dovada ca se tem de judecata istoriei. Raportul Comisiei Tismaneanu joaca, in aceste zile, rolul hirtiei de turnesol. V.C. Tudor si altii, din aceeasi plamada ideologica, au mizat in toti acesti ani pe lipsa de memorie a celor multi, si-au reconstruit, retrospectiv, identitati ajustate, care sa-i legitimeze in societatea de tranzitie de dupa 1990. Luni, ei si-au dezvaluit, in fata tuturor celor aflati in Parlament si in fata televizoarelor, adevaratul chip: hidos, intolerant, rudimentar si de o agresivitate la limita dementei. Pentru cei foarte tineri, care nu s-au „bucurat“ de „binefacerile“ comunismului, a fost un prilej nesperat de a vedea, in direct, cum au actionat si cum s-au mentinut comunistii la putere. Dar si ocazia de a asista la transformarea uneia dintre cele mai importante institutii ale statului de drept – Parlamentul – intr-un loc nesigur pentru cei care respecta legile si regulile jocului democratic.

Parlamentul Romaniei s-a aflat, luni, 18 decembrie, la cheremul huliganilor si, pina la ora la care scriu aceste rinduri, nici o institutie a statului de drept nu s-a autosesizat si nimeni nu a luat masurile ce se impuneau pentru sanctionarea celor direct responsabili de haosul din Parlament. Daca asa se comporta membrii PRM acum, cind se afla in opozitie, va dati seama ce dezastru national ar putea provoca daca ar ajunge vreodata sa preia puterea?