OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Avatarurile Anului comemorativ „Stefan cel Mare“ sint departe de a fi un accident in ordinea istoriei postbelice autohtone: excesul de zel, ca si grandioasa mobilizare etatica sint simptome ale unui rau, intelectual si politic, in egala masura, ale carui origini antedecembriste nu pot fi ignorate. Ca de atitea ori, Ion Iliescu, Adrian Nastase sau Dinu Sararu si-au probat calitatea de buni conducatori de locuri comune. Maniera in care fostul sef al statului si guvernul Nastase au administrat memoria domnitorului nu este, substantial vorbind, diferita de modul in care un secretar de judeteana de partid ar fi procedat in deceniile ceausismului.
De la defilarile de personalitati, ipostaziate stingaci de actori de provincie, pina la montarea unui text clasic, cu potential teatral de semnificare minim, strategia de raspuns este una previzibila, in toate articulatiile ei. In putine ocazii, continuitatea de adincime dintre regimul Iliescu si vechiul regim comunist a fost ilustrata cu mai mare pregnanta simbolica.

Preluarea maestrilor de ceremonii ai comunismului national se impunea, in acest context, ca o forma de concedere a solidaritatii cu un trecut recent, niciodata pus in chestiune, niciodata revizitat critic cu adevarat.
In definitiv, recursul la istorie, ca factor legitimator, nu face decit sa prelungeasca inertial o practica de stat pe care epoca post 1948 a rafinat-o continuu: domnitori, oameni politici, scriitori si istorici, cu totii au fost integrati in acest mecanism destinat sa produca varianta corecta politic si partinic acceptabila a istoriei. Noutatea, in raport cu deceniile anterioare, este inserarea in tabloul vivant al istoriei nationale, girat de partidul- stat, a Bisericii, reduse, birocratic, la rolul de auxiliar spiritual si factor de mobilizare in campaniile electorale si in actiunile de imagine. Nici in acest punct regimul Iliescu nu exceleaza in originalitate: sinteza dintre populism, mesianism slavofil si nostalgii kaghebiste isi are in ideologia noii Rusii a presedintelui Putin o ilustrare la scara si proportii infinit mai mari.

- Revizitarea istoriei nu poate fi o afacere de stat
Deconstructia Anului „Stefan cel Mare“ indica pina la ce punct memoria statului roman este una selectiva. Defilarea de domnitori si de patrioti este gindita in acord cu o schema teleologica discernabila fara dificultate: elementele trecutului sint convocate, pedagogic, pentru a anunta, dramatic, intrarea in scena a unui prezent social-democrat. In aceasta naratiune exemplara, romanii sint, invariabil, buni, republicani si toleranti, iar intre Alexandru Ioan Cuza si presedintele Iliescu relatia este una de anticipare. Epoca monarhiei, partidele democratice sint simple fapte de recuzita de care montarea se poate dispensa. Atunci cind reconcilierea cu trecutul regal se produce, ea va fi reductibila la o ceremonie de castrare simbolica a unui adversar pe care autoritatea il domesticeste/recupereaza, prin operatiile de retrocedare, puse in scena magnanim.

Ceea ce se impune, acum, in reformularea relatiei cu istoria nu este atit „demitizarea“, cit corecta si nuantata distribuire a accentelor intelectuale. Spiritul critic este, si in aceasta ocazie, forma ultima de insurgenta cu care delirul butaforic oficial poate fi combatut. Revizitarea istoriei nu poate fi o afacere de stat, dupa cum guvernul nu poate fi mandatat, electoral, de catre natiune sa isi impuna propria vulgata culturala si ideologica. Examenul istoriei recente poate fi punctul de pornire in aceasta tentativa de reordonare identitara. Refuzul comunitatii de a promova o raportare, critic-chirurgicala, la deceniile de comunism a fost compensat, simbolic, prin regresiunea intr-un timp medieval ale carui contururi sint recompuse in baza unei gramatici pe care Sergiu Nicolaescu si „epopeea nationala“ au acreditat-o, in deceniile de dupa 1965. Simplul fapt al reluarii pe micile ecrane, fara minime precautii, a productiilor istorice ceausiste este expresia unei patologii sociale ce nu mai poate fi ignorata.

- A scurtcircuita
o ordine rezidual-partinica a discursului propagat
In administrarea memoriei istorice, ca si in pozitionarea in raport cu societatea pe care o tiranizeaza politic si o exploateaza fiscal, statul de dupa 1989 este unul care isi asuma, cu mai multa sau mai putina ostentatie, continuitatea cu cel comunist. Refuzul legii lustratiei, refuzul acceptarii vinovatiei, in raport cu anumite clase de cetateni, nu face decit sa transcrie, concret, o conduita niciodata abandonata. Longevitatea presedintelui Iliescu, ca sef de stat si de partid, ipostaziaza, simbolic, vitalitatea tesutului social si mentalitar al vechiului regim.

Dincolo de aceasta fisa a starii de fapt, viitorul poate fi imaginabil doar in coordonatele unei rupturi simbolice: comunitatea poate fi regenerata printr-un inteligent uz al memoriei istorice. Recursul la spiritul critic are potentialul de a scurtcircuita o ordine rezidual-partinica a discursului propagat. Discutia in marginea istoriei nu poate fi disociata, in aceasta lectura, de cea purtata in marginea patriotismului insusi. Revigorarea comunitatilor locale poate incepe, aparent modest, cu explorarea unui trecut care este unul al locului. Inainte de a fi romani, fiecare dintre noi isi poate (re)actualiza o identitate ce mobilizeaza elementele unei fizionomii a orasului, a satului sau a provinciei din care provine. Centralizarii simbolice, la care apeleaza autoritatea de stat, ii poate fi contrapusa revigorarea unui atasament local, fara de care patriotismul nu poate fi regindit, pe durata lunga. Echilibrul si moderatia sint valorile sub semnul carora un proiect de viitor poate fi imaginat. Din care megalografia si delirul national-comunist sa fi fost evacuate definitiv.