OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

La cinci ani de la lansarea sa, in 29 februarie 2000, revista Observator cultural reapare, dupa o pauza de o luna, intr-o noua formula redactionala si grafica, dar si intr-un context cultural mult diferit fata de cel initial. Si, cind spun „diferit“, ma gindesc in primul rind la o mult mai mare diversitate a ofertei culturale, atit la nivel editorial, cit si in privinta numarului de reviste de profil, apte sa reflecte si sa analizeze profesionist dinamica tot mai sustinuta a fenomenului cultural contemporan de la noi si din lume. Desigur, nici contextul politic nu trebuie neglijat, mai cu seama ca rezultatele alegerilor generale din noiembrie-decembrie 2004 au anulat, cel putin pe moment, pericolul subordonarii presei independente unor obscure si limitate interese de partid.

In cei cinci ani de aparitie neintrerupta, Observator cultural s-a impus pe „piata ideilor“ prin promptitudinea interventiilor pe teme de actualitate si prin calitatea intelectuala a colaboratorilor sai, prin atitudinea transanta si radicalismul optiunilor, ca si prin disponibilitatea de a pune in discutie, fara prejudecati, o serie de subiecte multa vreme considerate tabu, ceea ce a atras asupra revistei (si asupra unora dintre semnatari) nu doar aprecieri, ci si reprosuri, formulate pe varii tonuri. Dincolo de subiectivitati, de orgolii sau de resentimente, dincolo de reusite certe si de inevitabile „accidente de parcurs“, Observator cultural a devenit o institutie de sine statatoare, un spatiu necesar al dialogului cultural, al dezbaterilor pe teme „la zi“, o revista care a promovat si o va face in continuare, cu aceeasi consecventa, spiritul critic si cultura ideilor.
Contextul in care reapare Observator cultural este diferit si pentru ca in ultimii cinci ani s-a produs o falie in cultura romana, determinata in buna masura de o versiune autohtona a celebrei querelle des anciens et des modernes, care a divizat in mod riscant si, in buna masura, artificial intelectualitatea romaneasca, antrenind intr-o disputa ce ar fi trebuit sa ramina la nivelul ideilor nenumarate simpatii si antipatii personale, reactii umorale, frustrari si resentimente mai vechi sau mai noi.

Cred ca intr-o Romanie care se pregateste nu doar sa intre in Uniunea Europeana, ci si sa adere la valorile comunitatii europene, a sanctiona dreptul la diferenta in termenii unui „delict de opinie“ tradeaza o mentalitate marcata de autoritarism. Diferentele de gindire constituie, de fapt, realitatea si norocul unei culturi vii, una dintre consecintele benefice ale polemicilor de idei fiind chiar dinamizarea si diversificarea vietii culturale, care nu are decit de cistigat pe termen lung. Desigur, singura conditie – fundamentala insa – este ca polemica de idei sa nu devina atac la persoana. A critica atitudini, carti, fenomene – cu argumente si tinind cont de nuante – nu inseamna a desfiinta persoane, iar a-ti transforma adversarii in planul ideilor in dusmani personali mi se pare nu doar lipsit de eleganta, ci si, mai ales, de miza intelectuala.
In noua sa formula, Observator cultural va continua sa spuna lucrurilor pe nume, la fel de transant cum a facut-o si pina acum. Revista isi va pastra radicalitatea, nu si idiosincraziile. Vom oferi si pe mai departe spatiu de afirmare proiectelor culturale alternative, vom promova orientarea liberala (nu ca doctrina politica, ci in sensul ei de deschidere catre diversitate), principiile culturii critice, polemicile de idei si interdisciplinaritatea, raminind conectati la dinamica fenomenului cultural contemporan, in toata complexitatea lui.

Observatorul cultural va pleda pentru dreptul la diferenta, multiculturalism si corectitudine politica, va da drept la cuvint tuturor celor care au ceva substantial de spus, fara excese, fara atacuri la persoana, dar cu argumente si buna-credinta. Nu vom ocoli „subiectele sensibile“, vom „observa“ si vom sanctiona derapajele etice, incongruentele de atitudine, dar nu vom inventa „legionari“ si „bolsevici“ acolo unde nu sint. Cred ca in materie de cultura nu exista teme sau autori tabu si, cu atit mai putin, consens. Exista opere valoroase si autori carora nimic din ceea ce e omenesc nu le este strain. A pune in discutie umbrele din existenta unui autor contemporan sau de mult timp disparut – cum ar fi optiunile sale ideologice la un moment dat – este un act necesar, care nu presupune, automat, contestarea operei. In fond, nimeni nu poate fi redus la o singura dimensiune si condamnat fara drept de apel in baza unui gest sau a unei optiuni discutabile din punct de vedere etic, ideologic sau axiologic.

„Spiritul critic in actiune“ – noul slogan al Observatorului cultural – rezuma, de fapt, optiunea noastra simultana pentru radicalitate si nuante.