OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Erwing Goffman
Aziluri. Eseuri despre situatia sociala
a pacientilor psihiatrici si a altor
categorii de persoane institutionalizate
Traducere de Anacaona Mindrila,
Editura Polirom, Iasi, 2004,
Colectia „Plural M“, 330 p.

„Am vizitat o mare parte a azilurilor noastre din Franta,
si m-am intors mereu mai bun.“ (Dr. Berthier, 1861)

Mult timp ignorate de publicul roman, cartile sociologului american Erving Goffman sint redescoperite astazi indirect si fragmentar prin intermediul referintelor din cursurile, sintezele si cercetarile sociologice, antropologice sau de teoria comunicarii, autohtone sau straine. Cei care au gasit aici idei importante pentru propria reflectie asupra fenomenelor sociale au mers mai departe si l-au cautat pe Goffman in editiile originale in limba engleza sau mai ales in traducerile in franceza de la Editura Minuit – intr-o colectie coordonata de Pierre Bourdieu – care a avut ambitia de a publica aproape toata opera cercetatorului.

- Goffman si Foucault
Aziluri. Eseuri despre situatia sociala a pacientilor psihiatrici si a altor categorii de persoane institutionalizate este a doua traducere in limba romana din opera lui Goffman, dupa Viata cotidiana ca spectacol (2003, Editura comunicare.ro), aparuta la Polirom in 2004, in colectia Plural M. Coincidenta face ca acest articol sa apara in conditiile in care la o alta editura (Paralela 45) ni se propune o a doua editie a cartii lui Michel Foucault, A supraveghea. A pedepsi. Nasterea inchisorii, intr-o traducere revizuita si imbogatita cu o postfata a traducatorului Bogdan Ghiu.
Apropierea dintre cele doua carti nu este fortuita. Amindoua propun interpretari asupra unui tip specific de institutii sociale – inchisori, spitale psihiatrice, lagare de concentrare, cazarmi, manastiri, pe care Goffman le numeste institutii totale – pe baza unor criterii care le apropie, chiar daca exista o serie de alte caracteristici care le diferentiaza. Goffman se concentreaza mai ales asupra spitalelor psihiatrice, Foucault asupra inchisorilor.

Iar perspectivele din care cei doi autori abordeaza realitatile sociale studiate sint diferite. Cel dintii eludeaza aproape complet perspectiva istorica asupra institutiilor totale, preferindu-i o analiza situationala de tip interactionist, fastidioasa pe alocuri prin multiplicarea detaliilor empirice, care sa puna sub semnul intrebarii si sa echilibreze abordarile functionaliste anterioare, cel mai adesea realizate din punctul de vedere al personalului de specialitate si al ideologiei medicale pe care acesta o reprezinta. Foucault analizeaza universul carceral dintr-o perspectiva istorica, inchisoarea devenind figura emblematica a unui nou tip de societate in care dispozitivele polimorfe de putere ale statului tind sa acapareze intreaga existenta a guvernantilor, transformindu-se in bioputere. Asadar in cele doua carti vom gasi, pe de o parte, o analiza a modului de organizare a vietii bolnavilor psihici ca reactie la conditiile structurale ale institutiilor totale si la interactiunile cu personalul medical, iar pe de alta parte, un studiu al organizarii dispozitivelor de putere in practica supravegherii supusilor, al carui mediu ideal este inchisoarea.

Prin cele doua traduceri ajungem sa tinem intr-o mina studiul unui sociolog american interesat mai ales de microsocial, in manifestarile lui punctuale: intilnirile fata in fata, de ceea ce autorul insusi a numit ordinea interactiunii, modelizare teoretica a vietii sociale de zi cu zi si substrat al ordinii sociale, iar pe de alta parte, studiul unui filozof, istoric si militant francez, pionier al postmodernizarii stiintelor sociale si parinte al studiilor culturale care au rezultat din explozia paradigmei structuraliste. Foucault a asezat in centrul reflectiei sale conceptul de dispozitiv de putere, tinzind sa privilegieze discursul puterii, reducind la tacere, prin chiar alegerea initiala pe care o face, tocmai guvernatii, in interesul carora pretinde ca se implica in viata sociala cu armele specifice intelectualului: scrisul.
Cititorul poate gasi o prezentare amanuntita asupra Nasterii inchisorii si o punere in perspectiva corespunzatoare a operei filozofului francez in postfata si articolul mentionate. Nu ne mai ramine decit sa vedem cum abordeaza Erving Goffman problema institutiilor totale si care este pentru el miza unor astfel de studii. Cu alte cuvinte, de a opune cheii franceze solutia pragmatica goffmaniana.

- Azilul lui Goffman
Aziluri cuprinde patru texte gindite ca studii de sine statatoare, care au rezultat dintr-o ancheta desfasurata intre anii 1954 si 1957 in institutii medicale americane, si mai ales intr-un spital din Washington, in care autorul marturiseste ca a ajuns fara a avea un mare respect pentru psihiatrie. Intr-o larga masura, observatiile lui Goffman se sprijina si pe surse scrise, provenind din studii de psihiatrie, memorii din lagare de concentrare, cazarmi si inchisori. Fiecare dintre cele patru studii propune o perspectiva sociologica diferita asupra institutiilor analizate, detaliile empirice concentrindu-se in jurul unor concepte cheie.

- O teorie sociologica a structurii eului
In 1961, data la care apare initial cartea, Goffman publicase deja The Presentation of Self in Everyday Life (Prezentarea de sine in viata cotidiana, 1959), unde autorul legitimeaza ca obiect de studiu sociologic comportamentele marunte ale indivizilor normali in imprejurarile de viata obisnuita, intr-un demers care a primit ulterior numele de microsociologie. Cu Aziluri, Goffman isi propune studiul vietii cotidiene a indivizilor in conditii precare de existenta, marginalizati de societate sau care se izoleaza voluntar (este cazul manastirilor). Boala mintala si devianta care intereseaza cu predilectie psihiatria sau criminologia devin obiecte sociologice in masura in care, prin procesul internarii intr-o institutie medicala sau de penitenta, alienarii mentale i se adauga alienarea sociala printr-o serie de dispozitive medicale care nu numai ca ridica in jurul populatiei claustrate ziduri care o separa de restul societatii, dar o si deposedeaza de propria imagine de sine prin tehnici de mortificare care ii impun un rol social specific: acela de bolnav, care sa-i permita ulterior influentarea personalitatii lor.

Dar miza acestor cercetari este in alta parte: prin Aziluri, Goffman gaseste oportun un detur prin universurile carcerale ale societatii contemporane, care sa-i serveasca la elaborarea unei „teorii sociologice a structurii eului“, asa cum, surprinzator, anunta el in introducere. Acest obiectiv major este greu de reperat in carte, coplesit fiind de abundenta detaliilor legate de organizarea existentei cotidiene sub influenta determinarilor structurale institutionale si a interactiunilor dintre personalul medical si bolnavi, pentru a nu lua ca exemplu decit cazul spitalului psihiatric. Astfel, se pare ca lipsesc acele sinteze necesare care sa spuna limpede in ce mod analiza vietii cotidiene in spitalele psihiatrice isi aduce aportul la o teorie sociologica generala a eului. Prin aceasta strategie a oblicitatii, Goffman invita cititorul la o lectura incrucisata a celor doua studii.

Ideea pe care se sprijina ambele studii este urmatoarea: eul este produsul interactiunilor multiple in care indivizii sint angajati in viata de zi cu zi, care se caracterizeaza printr-o multiplicitate de institutii sociale si grupuri de apartenenta la care individul se raliaza voluntar, prin varietatea rolurilor care i se impun din exterior; ceea ce pare firesc in conditii de normalitate, data de pluralitatea institutionala in cadrul unei societati, devine problematic in conditiile in care o serie de institutii sociale precum inchisorile, spitalele psihiatrice, lagarele de concentrare, manastirile, cazarmile isi fixeaza ca obiectiv izolarea completa a subiectilor de restul societatii si instituie reguli interne proprii de organizare a vietii din interior, care pretind sa ia in stapinire intreaga viata a individului, de la nevoile lui primare la cele de apartenenta sociala. Succesiunii armonioase a rolurilor in cursul existentei obisnuite i se substituie constringerea eului la un singur rol pe care il interiorizeaza cu greu: acela de bolnav mintal. Personalul medical interpreteaza orice manifestare a internatului ca un simptom al dereglarii sale psihice, in functie de care se iau o serie de decizii psihoterapeutice: mobilitate in sistemul cartierelor, sanctiuni si recompense. Obiectivele terapeutice mascheaza de fapt grija personalului pentru organizarea comoda a activitatii sale.
Analiza dinamicii vietii izolate din asa-zisele institutii totale pune in evidenta esecul proiectelor care le stau la baza, subminate pe de o parte de strategiile de rezistenta ale indivizilor incarcerati si, pe de alta parte, de deturnarea de la finalitatile declarate oficial care vin chiar din partea personalului, cu o singura exceptie probabil, institutiile totale de tip religios.

- Vocatia totalitara a oricarui tip de institutie
Grija sociologului pentru analiza datelor empirice in obiectivitatea lor sociala se reflecta la nivelul conceptelor alese, toate cu o cariera sociologica usor de recunoscut: institutiile din care va extrage tipul institutiei totale, cariera (profesionala, in general) pe care o va declina sub forma carierei morale a bolnavului psihic, ideologie, ca falsa constiinta, care se reflecta in modelul psihiatric al tratarii bolnavilor. Goffman imbina in aceste studii doua perspective aparent contradictorii: holismul sociologic de tip durkeimian si interactionismul empiric cu origini in pragmatismul american preluat de Scoala de la Chicago, unde sociologul s-a si format, articulind in acelasi demers ordinea sociala si ordinea interactiunii, cu maruntele ei mecanisme (strategii de distantare fata de rolul prescris, adaptari secundare compensatorii). Paradoxal, o astfel de analiza sociologica pune in evidenta normalitatea vietii sociale in aceste institutii pe care societatea le-a elaborat tocmai pentru a se apara impotriva deviantei si a anormalitatii pe care in prealabil le-a definit astfel, le-a izolat si vrea sa le trateze. Comparate cu alte tipuri de institutii, inchisorile, spitalele psihiatrice, lagarele de concentrare, manastirile, cazarmile, pun in evidenta vocatia totalitara a oricarui tip de institutie.

Abundenta conceptuala a studiilor goffmaniene si unele formulari mai intortocheate trebuie sa fi dat mari batai de cap traducatoarei, dar, din pacate, traducerea nu este la nivelul asteptarilor.