Nr. 732 din 25.07.2014

On-line - actualitate
Mentalităţi
Istorie recentă
Portret
Focus
Editorial
Actualitate
In memoriam
Polemici
Informaţii
Politic
Literatură
Studii culturale
Interviu
Arte
Rubrici
 
Carmen MUŞAT
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Adina DINIŢOIU
Silvia DUMITRACHE
Cezar GHEORGHE
Iulia POPOVICI
Alina PURCARU
UN Cristian
Mihai FULGER
Şerban FOARŢĂ
Bedros HORASANGIAN
Cristian PÎRVULESCU
Radu Călin CRISTEA
Cristian CERCEL
Marius OPREA
Paul CERNAT
Daniel CRISTEA-ENACHE
Claudiu TURCUȘ
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Andreea RĂSUCEANU
Dana PÎRVAN-JENARU
Liviu ORNEA
Mihai PLĂMĂDEALĂ
Ovidiu PECICAN
Ovidiu DRĂGHIA
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2003   |   Ianuarie   |   Numarul 153   |   Spre Ion Iovan, prin Mateiu Caragiale

Spre Ion Iovan, prin Mateiu Caragiale

Autor: Paul CERNAT | Categoria: Literatură | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Ion IOVAN
Mateiu Caragiale. Portretul unui dandy roman
Editura Compania,
Colectia „Figuri &clipe“, Bucuresti, 2002, 176 p., f.p.


Ion Iovan este, la 65 de ani, unul dintre scriitorii romani fata de care critica noastra literara are datorii mari de platit. Autor, in anii ’80, al unui remarcabil roman experimental (Comisia speciala, documentar socio-jurnalistic tip colaj despre delatiunea si prostia generalizate) si al unui Impromptu sofisticat, ambele – bine prizate in rindul tinerilor prozatori, dar, din pacate, fara mare ecou critic, el a ramas – cu discretie si modestie nerazbatatoare – in marginea, de nu chiar in afara politicilor de influenta si de imagine literara. Dupa 1990, reeditarile au trecut, practic, neobservate, iar scriitorul a ramas, practic, necunoscut in afara unui mic cerc de avizati.
In calitate de vechi matein, Ion Iovan a primit o comanda editoriala de la Compania pentru o cronologie a scriitorului sau favorit.

Investitia afectiva pe care a depus-o in acest proiect a dus insa la un rezultat mult mai spectaculos. Portretul unui dandy roman este o originala „fictiune documentara“ ordonata cronologic, „pe ani“, un roman biografic non-fictional ce are toate datele sa devina un best-seller. In cazul de fata, voga inca ridicata a cartilor-document si a biografiilor avind ca obiect personalitati aureolate de legenda si mister coincide cu apogeul imaginii publice a lui Mateiu Caragiale, scriitorul „pentru initiati“ devenind, mai nou, autor de top. Dupa cum se stie, ancheta Observatorului cultural, realizata cu concursul a peste 100 de critici si istorici literari, a propulsat Craii... in pozitia de nr. 1 al „romanelor romanesti din secolul XX“...

Volumul valorifica informatiile biografice disponibile despre fiul lui I.L. (Caragiale tatal apare numit, ironic-minimalizator, doar cu initialele prenumelor). Mai exact: actele oficiale, corespondenta, agendele intime si fragmentele de jurnal pastrate, amintirile prietenilor si cunoscutilor, unele fragmente fictionale cu caracter mascat-confesiv, caracterizari ale criticilor (mai ales ale celor care l-au si cunoscut direct), amintiri colectionate de la taranii din Fundulea de catre Mircea Nedelciu (in romanul-document Zodia scafandrului, aparut postum tot la Compania), informatii despre familia ilustrului tata si despre relatiile de familie, date despre activitatea din epoca a batrinului Caragiale etc. Compozitia „imagologica“ a reconstituirii are si un caracter de obiect estetic; ici-colo sint presarate vignete, desene „nobiliare“, schite, obiecte personale, portrete si imagini fotografice ale lui Mateiu, ale virstnicei sale sotii Marica G. Sion (mai mare decit el cu 25 de ani) si ale lui I.L, pagini de manuscris... Pasajele extrase din scrierile mateine sint marcate cu caractere cursive, anii – pe post de capitole – fiind segmentati pe anotimpuri.

Atit publicul larg, cit si initiatii vor fi satisfacuti de acest volum in care granitele dintre cult si popular tind sa se estompeze. Cronograful are doua dimensiuni: una reconstitutiva, cumva fictionala, vizind alcatuirea unei „schite de portret“; cealalta – autenticista, incercind sa ofere pe cit posibil „un sirag de repere“ pentru o biografie cit mai aproape de „Mateiu Caragiale, asa cum a fost“. Rezultatul este, insa, mai curind un portret al scriitorului asa cum a vrut sa fie. Aici, prozatorul Ion Iovan triumfa asupra biografului, cazind in extrema cealalta fata de cei pe care-i acuza (Perpessicius, S. Cioculescu, Calinescu etc.). Portretul... are o evidenta miza polemica. Autorul ii vestejeste cu sarcasm nimicitor pe Caragiale batrinul, pe Barbu Delavrancea, pe G. Calinescu, pe toti „detractorii“ reali sau inchipuiti ai lui Mateiu, cxare i-au pus la indoiala „dandysmul“: „Impresia lui Delavrancea, fiu de carutas precupet“ (p. 52); „Mateiu – «vocatie ancilara»... Atunci, versatilul critic sG. Calinescu, n.m.t insusi avea chemare de slugoi batrin, si inca unul care nici nu a servit unor case aristocrate, ci tuturor arendasilor, fara a se sinchisi de informatiile primite despre acestia“ (p. 153). Trebuie spus, totusi, ca G. Calinescu nu-l acuza, in Istoria... sa, pe Mateiu de „vocatie ancilara“, nici nu-l asemuieste unui vechi „servitor boieresc“, ci puncteaza doar impresia pe care, la prima vedere, aparitia in public a scriitorului o trezea in epoca. Impresie contrazisa prompt de acelasi G. Calinescu, citeva rinduri mai jos! Dar, sa trecem...

In reconstituirea cadrului si a trasaturilor acestui „portret in miscare“, autorul apasa – de dragul demonstratiei – asupra izolarii mindre si visatoare, a instrainarii intr-o lume mic-burgheza si grobiana, justificind prompt optiunile controversate ale „dandy-ului roman“: mania decoratiilor, tovarasiile deocheate, relatia cu anturajul dubiosului mecena germanofil Alexandru Bogdan-Pitesti, vinatoarea disperata de fonduri. Ion Iovan considera – pe drept – ca Mateiu Caragiale a fost „diminuat“ de comentatori fata de parintele sau din cauza „dandysmului“ sau, a stilului de viata singularizant, care i-a scandalizat pe „filistinii contemporani“ si i-a tinut la distanta chiar si pe monografii cei mai empatici ai operei sale. Cred insa ca e vorba si de altceva: din pricina acestui dandysm, chipurile depasit, „de secol XIX“, „cel mai reactionar scriitor roman“ (I. Negoitescu) a fost taxat drept „anacronic“, „intirziat“, in raspar cu „evolutia“ (si cu „progresul“) literaturii. In orice caz: germanofilia lui Mateiu e just relativizata de Ion Iovan. Cit despre reactionarismul ancien regime (fara consecinte politice) al stilului de viata si scris, individualismul rezervat al asumarii sale il face demn de toata admiratia.
Introducerea, Pe cine stinjeneste Mateiu Caragiale?, in care e schitat programul cartii si unde – pe baza editiilor critice Perpessicius, Ruxandra Mihaila si Barbu Cioculescu – sint expertizate jurnalul, agendele si corespondenta mateina, e binevenita.

Ion Iovan are dreptate sa atraga atentia asupra faptului ca documentele originale care-l puteau portretiza pe scriitor sint „frinturi din texte incomplete“ si cópii infidele, aproape tot materialul olograf (cu exceptia corespondentei, a unor desene si ciorne) fiind disparut: „de parca toti si toate s-ar fi coalizat ca sa stearga amintirea omului viu Mateiu Caragiale, pentru a lasa in fata noastra un chip cu trasaturi estompate, o schita in culori de apa ratacita in galeria viguroaselor si educativelor «uleiuri» nationale“. Ne aflam, cred, in fata unui caz elocvent – foarte „romanesc“, in fond – de stergere si/sau falsificare a trecutului din ratiuni de imagine; se stie ca jurnalul si agendele – sau ceea ce a mai ramas din ele – nu se mai pastreaza in original, ca, in timpul rebeliunii legionare din iarna lui 1941, manuscrisele jurnalului au disparut misterios din arhiva lui Alexandru Rosetti de la Fundatia pentru Literatura si Arta „Regele Carol II“, ca transcrierea din 1936 a lui Perpessicius s-a „volatilizat“ si ea dupa razboi, iar cea a lui Serban Cioculescu a fost descompletata prin imprumutarea catre sora lui Mateiu, Tuschi-Ecaterina Logadi, a unor pasaje „incriminante“ la adresa lui I.L. Caragiale. Distinsul monograf al lui nenea Iancu nu s-a mai ingrijit ca batrina doamna sa i le restituie si nu a luat nici duplicat dupa ele (cf. Barbu Cioculescu). In ce priveste agendele intime, acestea au fost prescurtate, amputate, parafrazate si rezumate dupa cheful si dispozitia transcriptorului Perpessicius pina-ntr-acolo incit – dupa cum demonstreaza taios autorul – marea lor calitate e aceea ca exista. Decit nimic...

Utila e si Bibliografia ordonata cronologic cuprinzind operele lui Mateiu Caragiale (editii si traduceri), precum si studii, referinte, articole, amintiri, o lista impresionanta, din care lipsesc insa (ce sa-i faci...) unele articole negative si – oare de ce? – ancheta Observatorului cultural. Problema e ca, asemeni pictorilor baroci, Ion Iovan lasa in afara portretului o buna parte a celui portretizat. Caci, daca transcriptorii au cenzurat jurnalele si agendele mateine din dorinta de a proteja imaginea tatalui, autorul protejeaza imaginea fiului prin trecerea sub tacere a unor aspecte „compromitatoare“ – si asta desi ele i-ar fi putut ilustra, in felul lor paradoxal, teza dandysmului. Astfel, tinarul Mateiu apare exclusiv ca „un sfios, un mare mindru“ retras si fara succese – lucru numai partial adevarat, caci, dincolo de laudarosenia epistolierului, menita a masca esecurile si lipsa de initiativa, scrisorile catre genealogistul N.A. Boicescu il infatiseaza ca pe un „pontagiu“ obsedat, un „arivist“ cu metoda, vesnic in cautare de „lovituri“ matrimoniale profitabile pecuniar. Despre acestea nu se spune, fireste, mai nimic...

Sint omise si „succesele“ amoroase sordide (cum ar fi episodul aventurii cu fosta calugarita frantuzoaica de o uritenie atroce – v. scrisoarea catre N.A. Boicescu din 26 noiembrie 1908). Cit despre comportamentul celor din anturajul tinarului Mateiu – monografiile lui Ovidiu Cotrus si Al. George (ca si scrisorile catre Boicescu) sint mai putin zgircite in informatii. Insa dincolo de aceste pioase omisiuni exista si o mistificare flagranta: in fraza finala a cartii se afirma ca la inmormintarea lui Mateiu „nu se rostesc discursuri – Marica indeplineste astfel ultima dorinta a lui Mateiu“. Or, discursuri s-au rostit, si Ion Iovan stie bine asta. Faptul e chiar notoriu, ceea ce ma face sa cred ca omisiunea are un tilc aparte. In amintirile sale, academicianul Alexandru Rosetti relateaza negru pe alb cum, in ciuda opozitiei vaduvei, a tinut discursul funebru, ca reprezentant al Fundatiei pentru Literatura si Arta. Exemplul sau a fost urmat de Adrian Maniu, acesta tinind o cuvintare din partea Societatii Scriitorilor Romani. Amanuntul cu adevarat straniu relatat de Rosetti este insa altul: la iesirea din capela, un anume Iancu Vulturescu, functionar superior intr-un minister, causeur erudit si client al cafenelelor Capsa si Corso (frecventate de Mateiu), se apleaca asupra figurii defunctului, privindu-l fix, pentru ca in seara aceleiasi zile sa-si zboare creierii intr-o camera de hotel (v. Note din Grecia. Diverse. Cartea alba, Editura Minerva, BPT, Bucuresti, 1973, p. 256-257). „Amanuntul“ este relatat si de E. Lovinescu in ale sale Note zilnice...

Sigur, aceste „chitibusuri“ vor fi trecute cu vederea de publicul larg. Fapt este ca Ion Iovan nu porneste, detectivistic, in cautarea „adevaratului“ Mateiu Caragiale, ci urmareste, doar, apararea si ilustrarea imaginii dandy-ului roman cu acelasi nume. Poate ca in aceasta solidaritate simbolica se lasa citita o identificare subtila, orgoliul demn al unui valoros autor marginal ce arunca manusa unei critici mioape si unei societati obtuze. Marea virtute a cartii trebuie cautata in caracterul ei de „fictiune a nonfictiunii“, dupa vorba cuiva... Portretul... se citeste pe nerasuflate, dar se lasa si degustat la o adica; prelungind stilul „alb“, dar deloc inexpresiv al putinelor insemnari autobiografice mateine, Ion Iovan speculeaza ingenios linearitatea proprie cronologiei, topind savant documentele fictionale si nonfictionale, opiniile critice si confesive etc. in pasta intertextuala a unei naratiuni istorico-biografice de mare clasa. Pigmentata de ironie si, ici-colo, de sarcasm – cum spuneam – polemic, naratiunea are limpezime si nerv; stilul denotativ, reportericesc, se moduleaza insa dupa un ritm propriu, in care, ici-colo, recunosti clatinarea „mult nobila“ a frazei modelului: „Isi ridica ochii si priveste afara, in curtea boiereasca pregatita pentru crepuscul“ (p. 163). Pledind, peste timp, cauza idolului sau, autorul nu a vrut sa scrie o biografie dupa tipic, ci o biografie-portret in spiritul lui Mateiu – atipica, insolita, subtil fictionalizata –, dar si o scriere cu o formula experimentala, „postmoderna“ si, totodata, tipic „iovaniana“. O carte-bijuterie si un model al genului care, probabil, nu va ramine fara noi urmari. Vreau sa sper ca, prin ea, publicul tinar il va descoperi – macar acum! – si pe remarcabilul, pe nedrept ignoratul autor al Comisiei speciale si al altor scrieri ce isi asteapta relansarea...

 
 
 
Cele mai citite articole
BIFURCAŢII. Israel
S-a stins o mare scriitoare: Oana Orlea
„În ianuarie 1990, aceeaşi persoană de la Securitate care ţinuse legătura cu Daniela Ghiţescu înainte de Revoluţie a căutat-o din nou“
Act criminal premeditat
Spaţiu alb în memoria victimelor din avionul doborît
Cele mai comentate articole
S-a stins o mare scriitoare: Oana Orlea
„În ianuarie 1990, aceeaşi persoană de la Securitate care ţinuse legătura cu Daniela Ghiţescu înainte de Revoluţie a căutat-o din nou“
BIFURCAŢII. Israel
Spaţiu alb în memoria victimelor din avionul doborît
Act criminal premeditat
Cele mai recente comentarii
Verset
Bazu....
Fie-ți amintirea floare de crin!
Ce stie si ce nu stie poporul
Câteva precizări bis
 
Parteneri observator cultural
Animation Magazine Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural Modernism Reteaua literara Institutul Cultural Roman Gazduire
 
ONB filarmonica george enescu Radio Romania Muzical Artline Liternet Cartier Bookland
 
Phoenix Entertainment Teatrul de arta Radio France International Romania Arhiva Nationala de Filme Uniunea Artistilor Plastici Dana Art Gallery Teatrul de pe Lipscani
 
bookiseala.ro Godot Cafe-teatru Viva East Infocarte Comunitate foto Elite Art Gallery Teatrul Tineretului din Piatra Neamt
 
Fundatia Culturala Greaca Şcoala Micile Vedete Editura Litera Scrie despre tine Regizor Caut Piesa Muzeul Ţăranului Român Business Edu
 
Senso TV LicArt
Universitatea Bucuresti 150