O ştire a trecut neobservată. „Curtea de Apel Bucureşti a prelungit cu încă un an întreruperea executării pedepsei pentru fostul şef al Direcţiei de Cercetare Penală a Miliţei, colonelul (r) Tudor Stănică, asasinul moral al disidentului Gheorghe Ursu. Avocatul lui Stănică a depus la dosar o nouă expertiză medicală potrivit căreia fostul torţionar, condamnat în 2003 la 10 ani de închisoare, nu poate fi încarcerat deoarece suferă de «tulburare cognitivă organică mediu/severă, model demenţial». Este a opta cerere de întrerupere a pedepsei, instanţa acordînd tot de atîtea ori clemenţa fostului colonel de miliţie condamnat pentru instigare la omor calificat.“
Ce mai zic intelectualii lui Băsescu, la aşa ditamai condamnare a comunismului? La douăzeci de ani de la lansarea Proclamaţiei de la Timişoara, Societatea cu acelaşi nume face pregătiri intense pentru ungerea cu mir anticomunist a lui Traian Băsescu, şi el lustrabil. Dar nu şi în viziunea liderilor asociaţiei (in)dependente care i-au acordat Andreei Pora premiul pentru jurnalism civic.
Gheorghe Ursu a fost inginer şi poet. Arestat pe 21 septembrie 1985, pe motiv că deţinea valută, a murit pe 17 noiembrie 1985, în Penitenciarul Rahova, după două luni de tortură. El a fost închis, în urma unui denunţ al unei colege, sub pretext că ţinea ascuns un jurnal intim. Prietena lui, Nina Cassian, a emigrat după ce a aflat de arestarea sa. După Revoluţie, fiul şi fiica s-au luptat pentru pedepsirea ucigaşilor tatălui lor. De-abia în 2003, coloneii de miliţie Tudor Stănică şi Mihai Creangă au fost condamnaţi la douăzeci de ani, primul, nici o zi încarcerat. Manuscrisul său, confiscat de către Securitate, nu a fost găsit nici pînă astăzi. 811 pagini ale jurnalului au luat calea întunericului.
Intelectualii de la GDS au uitat subit de campania pe care au declanşat-o pentru aflarea adevărului morţii disidentului român. Astăzi, la 20 de ani de la Revoluţie, o puzderie de asociaţii, grupate în jurul lui Sorin Ilieşiu, scriu apeluri, necitite de nimeni, uitînd că au legitimat, prin prestigiul lor, Regimul Băsescu.
Nu de puţine ori, am demascat impostura Regimului Băsescu în ceea ce am numit anticomunismul de p(a)radă. Încă din 1990, cînd dezgropam morţii de la Apateu (Arad), ucişi mişeleşte la margine de sat, prin anii ’50, şi l-am deconspirat din bîrlogul său bucureştean pe Aurel Moiş, credeam sincer că se poate declanşa un proces al comunismului. Acum, sub flamuri propagandistice şi cu o elită de cîntători în struna prezidenţială, cînd justiţia nu este independentă, iar Guvernul nu vrea să reducă salariile foştilor ofiţeri de Securitate, ci doar să subjuge ultima baricadă, IICCR, orice speranţă este compromisă.
Numai cine nu-l cunoaşte pe Traian Băsescu poate să susţină că are voinţă în distrugerea unui sistem prin care el s-a ridicat. Nu de puţine ori spunea că regimul comunist l-a făcut om.
Fanatizaţii Societăţii Timişoara se pregătesc să-l miruiască cu mirul „anticomunismului“ de 11 martie 2010, cu prilejul comemorării Proclamaţiei de la Timişoara. Menţinerea în libertate, cu o pensie grasă, a colonelului criminal, Tudor Stănică, nu e o probă că toată condamnarea comunismului a fost doar o formalitate? Că nu-i pasă nimănui că victimele îşi pierd răbdarea? Cînd i s-a cerut să condamne comunismul, preşedintele a spus că nu ştie abuzurile şi atrocităţile sistemului şi că are nevoie de un raport. Intelectualii au sărit să-i facă documentul. A mers în Parlament şi ce a urmat se ştie. Ani de disperări ale victimelor. Nici un condamnat.
Crimele Revoluţiei se vor prescrie în timpul mandatului său. Numai un naiv poate crede că va întreprinde ceva. Dacă în istoria recentă el este cunoscut ca liderul politic care a reuşit să confişte mesajul anticomunist, viitorimea îl va considera ca principalul tăinuitor al crimelor comunismului. Dar nu-i pasă. Îl interesează să-şi instituie camarila în poziţiile de comandă şi profită din plin de nevoia unor intelectuali de a avea o sinecură.
În Regimul Băsescu, foştii ofiţeri de Securitate, dacă nu au afaceri prospere, se bucură de pensii grase. Şi asta nu-i mai umple pe foştii militanţi anticomunişti de indignare. Stănică merge înainte. Iar ofiţerii din Guvern sau din partidul la putere îşi văd de treabă. Stau şi rîd de naivitatea celor mulţi. Niciodată Securitatea nu a pierdut puterea. Doar o parte dintre intelectuali, vigilenţa. Cîţi dintre aceştia ar refuza onorurile prezidenţiale, precum Vasile Paraschiv? Cine mai păstrează amintirea lui Ticu Dumitrescu?
În paginile acestui număr aveţi proba vie că anticomunismul a devenit un monopol de stat. Cine e la putere are şi dreptul să conjure, nu să abjure, asupra dreptului de proprietate civilă asupra unui crez, ultimul rămas neprihănit. Şi aici se dă ultima bătălie. Finala se joacă fără public. O adevărată bătaie de joc.
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters