OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Wilfriede OTTO
Erich Mielke. Biographie. Aufstieg und Falls eines Tschekisten
Karl Dietz Verlag, Berlin 2000, 736 p.


64 de ani membru al Partidului Comunist, 39 de ani membru al conducerii superioare a partidului, 39 de ani sef al Securitatii est-germane Stasi, 32 de ani deputat in parlamentul Republicii Democrate Germane, 32 de ani membru al guvernului RDG-ist, 29 de ani membru al Consiliului National de Securitate, 18 ani membru al Biroului Politic. Aceste cifre bilanteaza o cariera unica in interiorul sistemului comunist. Mielke a supravietuit politic tuturor epurarilor, tuturor luptelor interne si tuturor schimbarilor la virful ierarhiei comuniste. Mai mult, el chiar a intervenit activ in momente istorice cruciale, dind dovada de o abilitate deosebita si de un dezvoltat instinct politic.

Mielke a fost o figura invaluita in mister. Asta nu numai datorita faptului ca s-a aflat in fruntea unui serviciu secret temut si extrem de activ. El insusi si-a confectionat o legenda biografica, urmind regulile conspirativitatii perfecte. In ultimul deceniu au aparut trei biografii* dedicate numitului personaj, care s-a stins in aceasta primavara, in etate de aproape 93 de ani. Doar ultima biografie aparuta recent la Editura Dietz din Berlin, sub titlul: Erich Mielke. Biografie. Ascensiunea si prabusirea unui cekist, se bazeaza cu strictete pe un material documentar verificabil si evita colportajele si demonizarile unilaterale. Autoarea acestei biografii este Wilfriede Otto. Cu acribia istoricului, autoarea verifica toate sursele existente, consulta o ampla literatura secundara si intervieveaza foarte multe persoane care au avut o tangenta cu Mielke. Numai fostul sef al Securitatii a refuzat sa-i acorde un interviu, ceea ce nu a impiedicat-o pe Wilfriede Otto sa dezvaluie citeva amanunte particulare semnificative privindu-l pe omul-Mielke. Toate detaliile biografice si politice adunate cu acuratete contribuie la intelegerea acestei personalitati malefice.

Dupa savirsirea atentatului asupra unor politisti berlinezi in anul 1931, Mielke fuge impreuna cu un complice in Uniunea Sovietica. Atentatul a fost o actiune terorista individuala, de care Partidul Comunist din Germania (KPD) s-a distantat, insa fara a lua vreo masura impotriva faptasilor. In URSS, Mielke obtine dreptul de sedere. Urmeaza cursurile scolii kominterniste „Lenin“, unde se familiarizeaza cu activitatea conspirativa. Participantii la aceste cursuri fusesera obligati sa-si ascunda identitatea in spatele unui nume conspirativ si al unei biografii inventate. In perioada aceasta, Mielke asista la epurarile singeroase initiate de Stalin. Se pare ca Mielke s-a temut sa nu devina si el o victima, preferind sa plece ca voluntar in Spania, unde a luptat in brigazile internationale alaturi de trupele republicane. Dupa terminarea razboiului civil, Mielke nu s-a intors in URSS, precum sustinea hagiografia acreditata ulterior de aparatul de propaganda din RDG. Multi dintre cei care s-au intors din Spania in Uniunea Sovietica fusesera lichidati de politia secreta a lui Stalin, fiind suspectati de a fi fost agenti occidentali sau trotkisti. Mielke a supravietuit razboiului mondial in Franta si Belgia, de unde s-a intors in zona de ocupatie sovietica in anul 1945. Aici activeaza mai intii in aparatul politienesc, iar dupa infiintarea Securitatii Stasi, in anul 1951, devine unul dintre arhitectii principali ai acestui organ de represiune politica, creat dupa modelul sovietic. Pentru a oculta anumite aspecte biografice delicate, Mielke reuseste sa ajunga in posesia dosarului sau penal – intocmit in anii ’30 de autoritati – pe care-l ascunde la domiciliul sau.

Dosarul va fi confiscat in urma unei perchezitii efectuate dupa rasturnarea lui Honecker, cind impotriva fostului sef Stasi se deschide o ancheta penala. Mielke a interiorizat toate cliseele politice staliniste, imbinind interesul personal cu militantismul combatant. S-a considerat un revolutionar de profesie, care nu s-a abatut niciodata de la linia politico-ideologica dogmatica, de la vigilenta agresiva si secretomania bolnavicioasa care au caracterizat miscarea comunista dupa infiintarea Komintern-ului. Cu un temperament coleric, ambitiosul si egocentricul Mielke nu avea capacitatea intelectuala de a reactiona flexibil fata de anumite incercari de liberalizare venite din interiorul sistemului comunist. S-a manifestat cu duritate fata de toate „devierile“ reale si imaginare, anatemizind ceea ce pina in 1989 el numea „social-democratism“, „revizionism“ sau „oportunism“. Conceptia politica a acestui om incrincenat, lipsit de emotionalitate, dar entuziasmat de muzica eroica si de sport, se poate rezuma in sloganul ce i se atribuie: „Mai bine sa mori ca un comunist decit sa traiesti ca social-democrat“. Mielke ar fi dorit in anii ’50 sa insceneze si in RDG niste procese politice similare celor din Cehoslovacia, Ungaria sau Bulgaria, ceea ce n-a reusit. Pe toti cei care stiau cite ceva despre el din perioada exilului sovietic si din razboiul civil din Spania i-a eliminat sub acuzatii false, croite dupa modelul incriminarilor staliniste. Sovieticii l-au suspectat multa vreme, considerindu-l „energic si dur“, dar „nesincer“, precum rezulta dintr-un document sovietic din 1955. Din pricina aceasta, multa vreme Moscova s-a si opus numirii lui in functia de ministru al Ministerului Securitatii Statului.

RDG-ul a fost, de altfel, singura tara socialista in care exista un asemenea minister. Erich Mielke a jucat un rol-cheie in reprimarea muncitorilor est-germani rasculati in anul 1953, iar apoi a fost unul dintre initiatorii epurarilor care au urmat revolutiei din Ungaria. Asemenea liderului roman Gheorghiu-Dej, Mielke si seful Partidului Socialist Unit din Germania (PSUG), Walter Ulbricht, au supravietuit destalinizarii moderate a lui Hrusciov. Mimind conformismul, ei au reusit sa se adapteze noului curs, fara a prelua ceea ce s-a numit atunci „Dezghet“ (dupa o scriere celebra a lui Ilia Ehrenburg). Intr-o cuvintare din 1962, Mielke afirma fara jena ca in RDG n-au avut loc nici excese si nimeni nu a fost ucis. Ca intrigant versat, dotat cu o pronuntata inteligenta nativa, Mielke stia cum sa-si foloseasca puterea si pe cine sa sprijine la momentul oportun. Astfel, el participase atit la rasturnarea lui Walter Ulbricht in anul 1971, cit si a lui Erich Honecker din 1989. Numai ca evenimentele au luat atunci o intorsatura care nu mai putea fi controlata nici de atotputernica Stasi. O data cu erodarea puterii monolite a partidului se destrama si Securitatea si, o data cu ea, Erich Mielke este silit sa paraseasca scena politica.
___________
(*) Jochen von Lang: Erich Mielke. Eine deutsche Karriere, Berlin 1991; Heribert Schwan: Erich Mielke. Der Mann, der die Stasi war, München, 1997.