„Stau lîngă mama, mă bucur să lucrez la o revistă. Şi cam atît cu bucuria.“

Interviu cu Alexandru Vakulovski

Autor: UN Cristian | Categoria: | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Sandu, pe 25 martie ai fost „expediat“ din România. „Pachetul“ complet include amendă, expulzare şi interdicţie de doi ani şi jumătate. Să lămurim puţin evenimentele. Cît a fost amenda şi ce scrie în ordinul de expulzare?

Amenda a fost de 12 milioane de lei vechi. În procesul-verbal scrie: „Are şedere ilegală pe teritoriul României“.

La ceva distanţă de acele momente grele (şi penibile), cum vezi acum situaţia? Ce s-a greşit în cazul tău? Cu ce consideri că ai fost defavorizat şi în ce măsură ai fi putut evita acest episod?

Nu există „cazul meu“. Există o mare ruşine, penibilitatea relaţiilor moldo-române. Şi asta nu din cauza cetăţenilor simpli, ci din cauza politicienilor.

S-au întîmplat destule lucruri, între timp, la Chişinău. Cum au fost aceste luni pentru tine?

Au fost ca un vis. Şi acum am încă impresia că visez şi poate la un moment dat mă voi trezi… Pentru că e greu să trăieşti doar într-un coşmar. S-au întîmplat şi lucruri bune, dar asta ţin de mine, nu de ţară. Adică pot să stau lîngă mama, mă bucur să lucrez la revista Stare de Urgenţă. Şi cam atît cu bucuria

La Bucureşti, în urma unei petiţii on-line iniţiate de Mugur Grosu, semnată de peste 1.500 de oameni şi înmînată într-o formă oficială Administraţiei prezidenţiale, ai primit un răspuns privind urgentarea soluţionării cererii de redobîndire a cetăţeniei române. Concret, ce s-a întîmplat de atunci?

Nu am primit nici un răspuns. Mi s-au cerut cîteva declaraţii, plus cazierul moldovenesc şi cel românesc. Le-am trimis, şi de atunci e linişte.

S-a vehiculat, mai ales în mediul on-line, ideea că se putea face mai mult, cel puţin de la Bucureşti. Ce te-a dezamăgit în această poveste îndelung mediatizată şi, totuşi, fără rezultate? Să nu uităm că un alt caz, foarte apropiat temporal de al tău, a făcut ca fotbalistul Max Nicu să obţină în timp record cetăţenia şi să „joace“ pentru România. Te-ai simţit nedreptăţit, ştiind şi de acel „transfer“ la fel de mediatizat? E cumva lumea fotbalului mai abilă decît cea literară? Sau prea mică?

Nu mă deranjează că i-au dat cetăţenie în timp record lui Max Nicu. Cred că e normal că i-au dat-o, pentru că e normal să-ţi doreşti pentru ţara ta ceva mai bun… Dar, cum am mai spus, e ruşinos că România întoarce spatele românilor din R. Moldova. Noi nu ne-am dorit să renunţăm la cetăţenia română, ci am fost „cedaţi“ de România Rusiei, pentru că România era o ţară slabă şi fără caracter. După atîţia ani, România, prin politicienii săi, e la fel de slabă, fără caracter şi pe deasupra şi coruptă… Şi da, România preţuieşte mai mult un fotbalist decît un om de cultură. Şi nu vorbesc de „cazul meu“, vorbesc în general.

Ca şi în multe alte cazuri, debutul tău a fost amînat serios. Oedip, spui tu, ar fi putut să apară în 1997, iată, aproape de volumele de versuri semnate de Ştefan Baştovoi, şi totuşi n-a ieşit decît după cinci ani. Cît de mult a contat aşteptarea asta prelungită?

Păi nu a mai contat pentru Oedip, pentru că a rămas la fel. Iar pentru mine... chiar nu ştiu, eram tînăr şi am continuat să scriu.

La al patrulea roman, Mănăştur, mon amour, înţeleg că scrii doar vinerea. Mai e valabilă „opţiunea“? Au existat şi alte „ritualuri“ în cazul celorlalte cărţi?

Mănăşturul a fost interzis la Clujeanul de şefii de sus, de la Bucureşti. Aşa că mi s-a stricat ritualul de vineri. Da, mai aveam şi alte ritualuri. Înainte, de exemplu, scriam noaptea. Acum îmi place mai mult dimineaţa. Dar trebuie să am multă cafea şi ţigări.

Ca şi Mihai, ai o relaţie specială cu muzica rock. Practic, mişcarea KLU a presupus, pe lîngă cenaclul literar propriu-zis şi manifestele incluse, şi o serie de concerte de club. Mai mult, ai susţinut lecturi în timpul concertelor (pe YouTube se pot vedea lecturi într-un concert Luna amară). Furia acestei generaţii a fost deseori pasată în muzică (scrie revoltat pentru că e/a fost rocker). Cît de revoltat mai eşti la 31 de ani?

Destul de revoltat. Şi nu se poate altfel. Pentru că trăiesc în Moldova, şi asta îmi ocupă tot timpul. Mai nou, văd că sînt invitat şi la procuratura militară, ca redactor-şef la Stare de Urgenţă. Iar eu scriu la Stare de Urgenţă pentru că e greu să taci în Chişinău.

Tiuk! e atipică şi prin faptul că, deşi este o revistă cu vechime, spre deosebire de alte web-publicaţii, nu are nici măcar ISSN. Să fie vorba doar de manifestul anticopyright al lui Mihai sau de o politică redacţională de comun acord, prin care lăsaţi totul la liber şi nu vă formalizaţi?

Ca să răspund pe bune: Tiuk! e aşa pentru k aşa avem noi kef.

Tiuk! a ajuns la 24 de anotimpuri. Cum îl vezi acum, amintindu-ţi de planurile iniţiale?

Tiuk! e un copil mare. Acum nu doar că merge singur, merge şi pe bicicletă.

Ai gata un volum de interviuri cu soldaţii sovietici din Afganistan. Înţeleg că mirajul editorial românesc a fost o constantă pentru voi. Dar, traducînd scriitori ruşi, ai încercat să pătrunzi cumva şi-n spaţiul editorial rusesc?

Pentru a fi tradus, trebuie să ai manager sau o editură căreia să-i „aparţii“. Dar, cel puţin acum, nu aparţin nimănui. Am înţeles că Oleg Pamfil vroia să traducă din trilogie în rusă. Mai multe nu ştiu nici eu

Am auzit cîteva variante diferite despre traducerea la Pizdeţ. Hai să lămurim povestea. Ce-nseamnă Pizdeţ? (E ca şi cum te-aş întreba ce-nseamnă Tiuk!.)

Pizdeţ poate însemna şi mişto, şi naşpa. E o extremă.

Ţi-ai depune dosarul pentru a fi membru al Uniunii Scriitorilor din România?

Cred că da. Mai ales după invitaţia Irinei Petraş, căreia îi mulţumesc pentru asta.

Interviu realizat de un cristian

Alexandru Vakulovski a debutat în 2002 cu Pizdeţ (roman), Oedip regele mamei lui Freud (poezie) şi Ruperea (teatru). A mai publicat LETOPIZDEŢ. Cactuşi albi pentru iubita mea (Editura IDEEA Design&Print, 2004), ecstasy (poezie, Editura Pontica, Bucureşti, 2005), TU, împreună cu Mihail Vakulovski (Biblioteca de Poezie, Bucureşti, 2002) şi BONG (roman, Editura Polirom, 2007). Născut în 1978 în URSS. Studii la Universitatea de Stat din Moldova (Chişinău), absolvent al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, Facultatea de Litere. Publică eseuri, proză, poezie, teatru (piese jucate la Teatrul Imposibil, în căminul XVI şi în străinătate) şi critică literară în majoritatea revistelor culturale din România. Prezent în antologii din România, Republica Moldova şi din străinătate. Fondatorul cenaKLU-lui KLU. Traducător din literatura rusă.

Colocviul Tinerilor Scriitori, organizat în luna mai la Alba Iulia, a prilejuit mesajul adresat de filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor lui Alexandru Vakulovski. Invitaţia de a se înscrie între membrii organizaţiei rămîne un exemplu de solidaritate şi de încurajare:

Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj

Cluj-Napoca, str. Universităţii, nr. 1

Participanţilor la Colocviul Naţional al Tinerilor Scriitori

Ediţia Alba Iulia, mai 2009

Cuvînt de salut

Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România salută participanţii/ participantele la Colocviul Naţional al Tinerilor Scriitori, ediţia bălgrădeană, şi le urează întîlniri pline de sens, convorbiri cu miez, deschideri de orizont şi soare.

Totodată, ne gîndim cu regret că Alexandru Vakulovski, un scriitor-oaspete al ediţiei clujene în urmă cu doi ani, nu poate fi alături de colegii săi de generaţie şi la Alba Iulia. Chiar dacă Uniunea Scriitorilor din România are o filială şi la Chişinău, sîntem siguri că orice filială din România ar fi bucuroasă să-l numere printre membrii săi, cu atît mai mult filiala din Cluj, oraş de care se leagă o bună parte a biografiei sale.

Cu cele mai cordiale sentimente,

Comitetul Filialei Cluj a USR:

Irina Petraş, preşedinte;

Doina Cetea, Ruxandra Cesereanu, Mihai Dragolea, membri.