Desi a debutat ca romancier, inainte de 1989, cu Luxul melancoliei (1982; 1993), Stelian Tanase este perceput mai curind ca analist politic, ca autor al unor documentate si consistente radiografii istoriografice (Anatomia mistificarii, Elite si societate. Guvernarea Gheorghiu-Dej, Clientii lu’ Tanti Varvara s.a.), ca memorialist si interlocutor curios si inteligent (Sfidarea memoriei. Convorbiri cu Alexandru Paleologu si Acasa se vorbeste in soapta) sau ca realizator incomod de emisiuni TV. Nici Corpuri de iluminat (1990; 1998), nici Playback (1995; 2004) – celelalte romane ale sale, interzise de cenzura comunista in perioada 1983-1989 –, nu au reusit sa modifice statutul sau in constiinta publica, si asta in pofida valorii si a originalitatii indiscutabile a literaturii sale. Stelian Tanase nu apare nici in Dictionarul Scriitorilor Romani (coordonat de Mircea Zaciu), iar dintre romanele sale, doar Luxul melancoliei este consemnat in Dictionarul analitic de opere literare romanesti, aparut la Cluj, sub coordonarea lui Ion Pop.
Explicatia unei atari absente sta, probabil, in singularitatea formulei romanesti pe care o propune autorul (care nu apartine, de fapt, nici unui grup literar), desi nu este de neluat in seama nici contextul in care au aparut volumele sale – in primii ani de dupa 1990 –, prea putin propice receptarii operelor literare propriu-zise si infinit mai favorabil recuperarilor memorialistice sau documentare.
Sa nu uitam apoi ca autorul insusi a preferat, in toti acesti ani care s-au scurs de la caderea regimului totalitar, sa se ocupe exclusiv de reconstituirea unor momente problematice din trecutul nostru recent, punind intre paranteze, aparent, vocatia sa de romancier. Spun „aparent“, pentru ca, indiferent in ce gen ar alege sa scrie, Stelian Tanase este, in fond, acelasi scriitor atent la detalii, preocupat sa reconstituie – fie in spatiul fictiunii, fie in cel al naratiunii istoriografice – viata cotidiana a unor personaje atinse iremediabil de forta malefica a Istoriei.
Ca scrie despre procesul „lotului Noica-Pillat“, despre „clientii lu’ Tanti Varvara“ sau despre modul in care televiziunea manipuleaza realitatea, in Playback, Stelian Tanase nu se indeparteaza niciodata de realitatea istorica, obiect de studiu in volumele sale de natura istoriografica si personaj principal in cele trei romane aparute pina acum.
Viziunea unei lumi intrate iremediabil sub semnul Diavolului – „aceasta lume, cocotata pe un stilp, la baza caruia roade Diavolul“, cum sta scris chiar pe prima pagina din Playback – il plaseaza pe autorul roman intr-o prestigioasa traditie literara, alaturi de Gogol, Leonid Andreev sau Mihail Bulgakov. Si nu este lipsit de importanta ca, exceptindu-l pe Gogol, si Andreev, si Bulgakov transpun in cheie realist-fantastica o experienta istorica traumatizanta, cum este cea a totalitarismului comunist, pe care si romanele de pina acum ale lui Stelian Tanase o consemneaza, Playback fiind, in acest sens, una dintre acele carti, scrise inainte de 1989, pe care critica literara de azi ar trebui sa o redescopere.
Dar lenta descompunere a lumii nu ia sfirsit, in spatiul autohton, odata cu prabusirea comunismului, ci continua, in forme grotesti, si in perioada tranzitiei post-comuniste. Cel putin asta pare sa fie una dintre temele majore ale romanului la care lucreaza acum Stelian Tanase si din care a incredintat redactiei noastre fragmentul ce poate fi citit in paginile urmatoare. Revine aici tema omniprezenta a istoriei, la care se adauga cea a puterii, corupte si corupatoare. Descrierea realista, in registru sarcastic, din primele secvente, aluneca treptat, aproape insesizabil, intr-un scenariu fantastic, in care perceptia hipertrofiata a degradarii umane capata proportiile unei veritabile diavoliade. Scena in care personajele – „toata servitorimea, ministrii devotati, ambasadorii, amicii...“ – participa la un inedit joc de societate, prinderea si strivirea mustelor, este antologica. Atent la comedia umana a zilelor noastre, Stelian Tanase vede enorm si simte monstruos.

