OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cu toate ca politica romaneasca are deja mai mult de 17 ani de experienta democratica, iar UDMR reprezinta o parte organica a spectrului politic, sint prea putine incercarile din partea analistilor majoritatii de a intelege si prezenta detaliat politica interna sau nevoile si obiectivele comunitatii maghiare din Romania, fara a cadea in capcana unor sabloane. in acelasi timp, nici mesajele formulate de catre reprezentantii vietii publice a maghiarilor, care vizeaza problemele sus-mentionate, nu sint prezentate intr-un format inteligibil pentru majoritate: ori sint distorsionate, ori – si din pacate aceasta este regula – lipsesc cu desavirsire.

Oricare ar fi cazul, majoritatea romaneasca nu cunoaste si, prin urmare, nici nu intelege cu adevarat dezideratele formulate de catre liderii maghiari, dezbaterile interne si disputele conceptuale din cadrul comunitatii maghiare din Romania.
in acest articol voi incerca sa analizez o tema legata de comunitatea maghiara, care se regaseste des in presa de limba romana. Obiectivul meu este sa o prezint dintr-o perspectiva intrucitva originala, subliniind si nuantind anumite abordari folosite cu regularitate si devenite stereotipii in presa romaneasca. Data fiind vastitatea temelor care ar putea fi atinse – cum ar fi problematica autonomiei teritoriale, legea minoritatilor nationale sau polarizarea spatiului politic maghiar –, dar si din cauza spatiului limitat de care dispun, ma voi rezuma exclusiv la analizarea tipologiei dihotomice radical vs moderat. Aceasta a fost introdusa de mass-media din Romania pentru a se referi (intr-un mod oarecum simplist) la cei doi poli opusi din cadrul UDMR si, ulterior, din cadrul vietii politice maghiare.

Dincolo de rolul descriptiv pe care il au, termenii sint de cele mai multe ori folositi ca o judecata de valoare emisa in privinta fiecareia dintre cele doua grupari. „Moderatii“ si „radicalii“ sint asociati cu stereotipuri care sint controlate si reproduse de presa de mai bine de un deceniu. Pe de-o parte, moderatii – actuala conducere a UDMR – sint de obicei caracterizati ca adepti ai dialogului interetnic, ai colaborarii si cooperarii. Pe de alta parte, radicalii UDMR – mai tirziu liderii Consiliului National Maghiar din Transilvania (CNMT), ai Consiliului National Secuiesc (CNS) sau ai Uniunii Civice Maghiare (UCM) si sustinatorii acestora – sint cei care vor destramarea Romaniei, enclavizarea maghiarilor si autonomie pe criterii etnice. Aceasta tipologie demonstreaza mai multe lucruri.
intii de toate, prin judecata de valoare atasata sintagmei radical vs moderat se alege in mod implicit tabara convenabila pentru colaborare, cealalta fiind automat discreditata. in plus, arata faptul ca UDMR este perceput ca sinonim cu maghiarii din Romania. Mai mult, urmindu-se modelul partidelor romanesti, este prezentat ca un monolit cu o ierarhie stabila, unde vocile contradictorii conducerii ies din tipar (si sint catalogate drept radicale). Prin urmare, existenta vietii politice maghiare – cu dezbateri, lupte si reguli proprii – este tratata cu indiferenta de catre cei care se ocupa de descrierea ei, publicul larg primind un tablou distorsionat si simplificat.

Pentru a sublinia si mai mult defectele sistemului bipolar radical vs moderat ca un cadru analitic si descriptiv, trebuie sa privim dezvoltarea celor doi poli din UDMR la nivel istoric. Politologul Bakk Miklos de la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj sustine ca in UDMR au existat mai multe rupturi de-a lungul anumitor abordari si paradigme distincte, care au modelat polarizarea din cadrul Uniunii. Cea mai importanta dintre acestea s-a referit la strategia si obiectivele majore ale partidului maghiar. Primul grup – adeptii politicii pasilor mici – a argumentat ca drepturile maghiarilor trebuie negociate prin cooperare si colaborare cu puterea din Bucuresti, prin integrarea elitei politice maghiare in politica romaneasca. Acest grup s-a concentrat pe acele aspecte ale programului UDMR care s-au incadrat in limitele de toleranta ale partidelor romanesti. Al doilea grup – adeptii autodeterminarii – sustinea ca drepturile nu pot fi negociate, ele trebuind sa fie expuse direct si, daca e nevoie, statul roman trebuind constrins cu ajutorul Uniunii Europene sa acorde aceste drepturi. Dupa parerea adeptilor acestor idei, anumite pozitii de putere in Bucuresti pot fi abandonate in favoarea strategiei pe termen lung pentru obtinerea drepturilor colective.

Mai mult, dupa parerea lui Bakk, pe acest clivaj s-au suprapus si alte divergente de abordare, cum ar fi lustratia sferei politice maghiare sau lupta politica dintre generatii, conducind, intr-un final, la impingerea celei de a doua grupari in exteriorul Uniunii.
Definind cei doi poli in acest fel, putem sa tragem cel putin doua concluzii. Cu toate ca cele doua grupari au fost etichetate ca radicali si moderati, nici una dintre cele doua nu si-a propus sa foloseasca instrumente straine statului de drept. in plus, divergentele dintre cele doua tabere nu s-au materializat in existenta unor programe separate, ci numai in prioritati, strategii si ideologii distincte. Prin urmare, presupunerea ca tipologia radical vs moderat da dovada de mari deficiente descriptive si analitice este adecvata. Asadar, se poate spune ca folosirea ei are alt scop, anume cel de conservare a statu quo-ului existent. Etichetele negative subintelese celor doua categorii i-au discreditat pe radicali. Ele au fost preluate si de conducerea UDMR, legitimind propria politica si, in acelasi timp, stabilizind propria pozitie de partener de dialog al elitelor politice majoritare.

Pe linga argumentele sus-mentionate, constituirea Partidului Civic Maghiar schimba in totalitate legitimitatea folosirii tipologiei. in primul rind, prin atingerea statutului de jucator electoral, si „asa-zisii radicali“ – asemanatori UDMR – se vor integra in spectrul politic din Romania, dar pastrind strategiile si ideologia proprie. intilnirile si colaborarea aparent buna cu presedintele Basescu demonstreaza acest lucru. in al doilea rind, aparitia UCM constringe UDMR sa recupereze sustinatorii pierduti prin politica urmata pina acum, neputind prezenta rezultate transante sub raportul obiectivelor strategice. Pentru a recistiga alegatorii, UDMR a abordat si abordeaza un „discurs radicalizat“, care apeleaza la resursele simbolice ale alegatorilor maghiari. in al treilea rind, tematizarea autonomiei si a universitatii de stat in limba maghiara, dar si a altor deziderate (care au condus la etichetarea drept „radicali“ a reprezentantilor UCM, CNMT si CNS si care sint plusate acum si de catre UDMR) a condus la detabuizarea acestor teme si introducerea lor in discursul politic al majoritatii, rezultatul fiind perimarea dihotomiei folosite.
in afara carentelor evidente ale tipologiei radical vs moderat, evenimentele recente – cum ar fi constituirea Partidului Civic Maghiar sau tematizarea tot mai puternica a autonomiei teritoriale – subliniaza si mai mult necesitatea reevaluarii sistemului de analiza. Acest lucru ar fi benefic atit pentru cunoasterea si intelegerea problemelor formulate de catre elita politica maghiara, a dezbaterilor politice interne din cadrul comunitatii maghiare, cit si pentru a da raspunsurile adecvate din partea majoritatii, in vederea normalizarii relatiei majoritate – minoritate.

––––––––––––
Tibor Toró este absolvent al Facultatii de Sociologie din cadrul Universitatii de Vest din Timisoara. A urmat un master in Stiinte politice la Cluj (Universitatea Babes-Bolyai, sectia in limba maghiara) si un master in studii despre nationalism la Central European University din Budapesta.