OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Problema stingii in Romania tine de dificultatile confruntarii cu trecutul. Ma refer deopotriva la cel fascist si comunist, intrucit in cazul specific al Romaniei leninismul s-a combinat, de o maniera insolita, cu formule si simboluri ale dreptei radicale (cultul liderului presupus providential, al stramosilor eroici, al gliei, singelui si neamului, pe scurt, cu un colectivism tribalist care continua sa bintuie imaginarul colectiv). Pledez asadar pentru reconsiderarea si recuperarea unor traditii ale stingii democratice, calomniate si asfixiate de stalinistii nationali. Ori poate, mai bine spus, ale unui centru-stinga, mereu precar si asediat. Ma gindesc la ideologii stingii antitotalitare (Serban Voinea, Petre Pandrea, unii ginditori taranisti), dar si la liberalismul antidictatorial de tip E. Lovinescu.

O stinga veritabila trebuie sa se delimiteze franc si fara echivoc de mitologiile apocaliptic-revolutionare care au facut ravagii in secolul XX si ameninta sa renasca sub ochii nostri sub camuflajul noilor miscari „antiimperialiste“.
Tocmai din acest motiv ma intreb de ce se vorbeste atit de putin despre contributiile unor Cornelius Castoriadis si Claude Lefort (ginditori incontestabil de stinga) la deconspirarea mecanismelor de conditionare birocratica ale sistemelor dictatoriale, dar si la constituirea unor noi platforme de articulare a imaginarului social, chiar in conditiile democratiei liberale. Prea putini stiu ca un Jean-François Lyotard, celebrat ca apostol al postmodernismului, a fost initial membru al grupului „Socialisme ou Barbarie“, alaturi de cei doi mai sus amintiti.

Tot astfel, nu se vorbeste despre scrierile anticomuniste ale unor Michel Foucault, Edgar Morin ori, din Statele Unite, ale unor personalitati ale stingii democratice precum Sydney Hook, Irving Howe, Michael Walzer sau, mai nou, Christopher Hitchens. S-a tradus cite ceva din Slavoj Zizek, insa nu s-au nascut discutii profunde pe tema ideilor acestuia (problematice, fireste, insa nu mai putin incitante). La fel in cazul Furet: aplaudat drept critic al totalitarismului comunist, se uita adesea ca pina la sfirsitul vietii s-a autodefinit ca apartinind „extremei drepte a stingii“. Antifascismul, altminteri o atitudine nobila si potential mobilizatoare democratic, a fost insa si acel amalgam politico-cultural care a justificat, din nefericire, atitea capitulari etice si taceri vinovate. De aceea, antifascismul trebuie deconstruit cu maxima rigoare. Tot astfel, anticomunismul nu este un monolit ideatic si moral. Nu toti antifascistii iubeau democratia liberala. Unii chiar o urau. La fel, ne intilnim si cu anticomunisti resentimentari si ignari care fac din aceasta retorica un argument pentru demonizarea spiritului civic-liberal in genere.

Stinga critica si dreptul de a spune „nu“
O stinga moderata, interesata de dialog, capabila sa tina piept mitologiilor salvationist-populiste de orice culoare si sa mentina viu interesul pentru ceea ce John Rawls numea justice as fairness este o necesitate care nu cred ca mai are nevoie de demonstratii cu stufoase referinte bibliografice. O vad la fel de legitima precum o dreapta deschisa la sfidarile si interogatiile legate de universul post-totalitar. Gindirea politica si morala care vrea sa patrunda tragediile si dilemele modernitatii nu se poate lipsi de contributiile unor Adorno, Horkheimer, Benjamin, Fromm, Habermas ori chiar Marcuse, cu toate alunecarile acestuia inspre un utopism nu tocmai responsabil, mai cu seama in ultima parte a vietii. In plus, cind discutam binomul stinga-dreapta, trebuie sa-l conectam cu optiunile filozofic-politice de genul conservatorism, liberalism, socialism, libertarianism. Exista astfel, o stim de la Carlo Rosselli si Norberto Bobbio, posibilitatea unui socialism liberal.
Revizionismul neo-marxist a fost unul dintre principalii agenti corozivi ai ideologiei oficiale in Europa Centrala comunizata. Ma gindesc la Kolakowski, Pomian, Agnes Heller, Ferenc Feher, János Kis, Karel Kosik, dar si la grupul „Praxis“ din Iugoslavia titoista. Insusi György Konrád a plecat initial din acea directie.

Din pacate, nu avem nici pina astazi publicata in romaneste trilogia lui Kolakowski despre marile curente ale marxismului. Cind am plecat din Romania, eram inca neo-marxist, sedus de ideile dialecticii negativitatii formulate de Scoala de la Frankfurt. Primul meu articol in engleza a aparut in 1983 sub titlul Critical Marxism and Eastern Europe in revista Praxis International. M-am apropiat ulterior de ideile liberalismului civic, ma definesc astazi ca ginditor liberal, dar pastrez in zestrea meu culturala multe din ideile stingii critic-marxiste. Se uita adeseori ca unele dintre cele mai patrunzatoare si devastatoare analize ale sistemelor comuniste au venit de la ginditorii stingii democratice (Boris Souvarine, Orwell, Djilas, Kuron, Michnik, Miklos Haraszti, G.M. Tamás, Kosik, Lev Kopelev si o mare parte a literaturii samizdat). Nu mai insist asupra faptului ca printre cei dintii care au demascat crimele si impostura bolsevismului au fost mensevicii si anarhistii. De altfel, ei s-au numarat si printre primele victime a ceea ce s-a numit „utopia la putere“.

Gindirea marxista si postmarxista este nu o data tratata condescendent-ironic, fara a se tine cont de fenomenologia adeziunii, a desteptarii si a apostaziei. Astept cu nerabdare publicarea in romaneste a memoriilor lui Arthur Koestler ori macar a volumului de eseuri The God that Failed, care cuprinde scrierile despre deziluzie ale unor Spender, Koestler, Gide, Richard Wright si Ignazio Silone. Dreapta radicala nu a generat fenomene de erezie comparabile in vreun fel cu ceea ce s-a intimplat in spatiul marxismului critic. A desfiinta, prin decret de degradare axiologica, intreaga traditie a stingii democratice este o eroare nascuta din necunoastere. Marxismul a fost o teleologie totalizanta, un determinism soteriologic care a capotat in multe privinte. Derrida, Zizek, Badiou sau Balibar nu se insala insa cind gasesc teme de reflectie in ideile lui Marx, mai cu seama cele legate de alienarea birocratic-etatista.

Dupa mine, intelectualii trebuie sa fie constienti de dreptul lor de a propune modele mentale si etice in vremuri atit de descumpanitoare (Hannah Arendt ar fi spus „intunecate“) precum cele pe care le traim. Nu cred insa ca stinga democratica se poate limita la un proiect ideologic unidimensional (cum nu o poate face nici dreapta democratica). Timpul „ideologiilor monolitice“ (al marilor naratiuni de tip hegelian) a trecut, cel putin in plan secular. Ne intilnim cu primejdia noilor fundamentalisme, care preiau din vechile mituri nu continutul, ci tehnicile de mobilizare si fanatizare. Asemeni lui Kolakowski, ma simt atras mai degraba de un eclectism prudent, nu insa timid. Cind sint intrebat la ce formula ideologica ader, declar, in consens cu marele filozof polonez, ca sint un liberal conservator socialist anticomunist. Propun Observatorului cultural sa continuam discutia pe aceasta tema a necesitatii depasirii formulelor intelectuale incremenite in polarizari sclerozate. Sint de acord, astfel, cu Andrei Plesu, care a vorbit adeseori despre riscurile caderii in „capcana ideologiilor“. Vaclav Havel, inca din anii disidentei, arata ca ideologiile sint in ultima instanta forme de schilodire a libertatii spiritului. Probabil ca nu putem trai complet fara ele, insa rolul intelectualilor este sa le demistifice, sa le critice mereu si fara inutile retineri.

In cazul concret al Romaniei de azi, intelectualii critici sint tocmai cei care pot spune „nu“ diverselor conformisme si oportunisme care submineaza capitalul de incredere al societatii. Nu este vorba de a pactiza cu puterea, ci pur si simplu despre vocatia etica a ginditorilor democrati. Cind ne intilnim cu viraje aiuritoare catre formule mentale si politice ce nu pot decit corupe spatiul public (cinism oligarhic, refuzul decomunizarii, idealizarea trecutului totalitar), tacerea intelectualilor indica un deficit de onoare si demnitate.

Vladimir TISMANEANU este specialist in teoria sistemelor politice si politici comparate, in prezent profesor de stiinte politice si director al Centrului de Studii pentru Societatile Postcomuniste la University of Maryland (SUA), autor a numeroase carti in domeniul societatilor totalitare. Editor al revistei East European Politics and Societies, colaborator la Journal of Democracy, Studia Politica etc., a condus in 2006 Comisia Prezidentiala pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania.