OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Prezent cu Patru luni, trei saptamini si doua zile in competitia Selectiei oficiale a editiei a 60-a a Festivalului de la Cannes, Cristian Mungiu este amenintat cu un proces de calomnie la Bucuresti

Valerian SAVA – scrisoare deschisa catre Eugen SERBANESCU

Domnule Serbanescu (permiteti-mi sa comprim astfel adresarea si sa renunt la introduceri), am avut in ultimul timp un schimb de mesaje prin e-mail si apoi o intrevedere, la inceput privind statutul si activitatea Comisiei de clasificare a filmelor, in care m-ati numit la 30 noiembrie 2006, apoi incercind fara mare succes (eufemistic vorbind) reluarea dialogului mai cuprinzator initiat dupa instalarea dvs. in functie, in octombrie 2006. Nu ma asteptam insa ca, in unul dintre cele doua printuri pe care mi le-ati inminat la incheierea intrevederii din 7 mai, sa descopar ulterior un atac impotriva lui Cristian Mungiu, mult mai virulent si mai amenintator decit cel destinat lui Cristi Puiu, cu care m-ati luat prin surprindere in timpul transmisiei in direct la Ora de stiri, pe TVR 2, de la inceputul lunii ianuarie, la sfirsitul careia m-am simtit obligat sa va intreb cind v-ati putea gindi sa va dati demisia. De data asta sint cu deosebire afectat sa constat ca ati translat in spatiul public, recte in ziarul Evenimentul zilei din 2 mai, si ati extins asupra unui tinar cineast sintagma descalificanta privind „minima moralia“, pe care mi-o adresaseti personal intr-o corespondenta privata, unde am receptat-o cu tot calmul, spre a fi limpezita printr-un dialog confidential. Nu acelasi regim poate avea insa aceeasi acuza aplicata in spatiul public unui regizor din noua generatie, in ajunul Festivalului de la Cannes, unde el ne reprezinta la loc de frunte.

„Minima moralia“ ca platforma a coruptiei
Ma declar siderat, domnule Eugen Serbanescu, de replica dvs. din Evenimentul zilei, ca raspuns la interviul cu Cristian Mungiu publicat cu doua zile inainte de acelasi ziar. Vad ca socotiti in continuare ca cele 4-5-6 nume de tineri cineasti de cert talent finantati in decembrie 2006 (printre care autorul filmului Patru luni, trei saptamini si doua zile), plus citeva alte sanse pozitive ori riscuri asumate legitim, ar constitui un merit al dvs., al comisiei respective si al CNC-ului insusi, justificind oroarea Palmaresului cu 49 de finantari din bani publici, oroarea procedurilor, a cadrului institutional-legislativ pus in evidenta la concursul de proiecte in cauza.

Mai grav e ce inteleg ca inseamna pentru dvs. „minima moralia“, trimitere bibliofila care se vede ca face parte dintre fixatiile dvs. de ultima ora, de vreme ce ati pasat-o in acelasi sezon de la un critic la un regizor. Sint (remarcati ca nu ma exprim cu „mi se pare“), sint incalificabili decent termenii folositi de dvs. si spiritul care strabate rindurile dvs., insinuarea joasa privind „(falsul) complex de vinovatie (al lui CM?! – nota mea) fata de alti colegi care nu au fost selectati“ si nu pot pricepe cum ati putut aduce, din vagaunile unei istorii sinistre, in anul de gratie 2007, formulari precum „dl Mungiu n-ar trebui sa defaimeze institutia care i-a finantat filmul“. Si – mai departe, peremptoriu: „A (nu) te lepada de cei care te-au ajutat e o chestiune de «minima moralia»“.
- De ce si cum il ameninta Eugen Serbanescu pe Cristian Mungiu
Va sa zica, dvs., comisia si Consiliul de administratie CNC ati binevoit, in virtutea generozitatii de care dati dovada in minuirea fondurilor publice, ati catadicsit pe banii contribuabililor, in contul salariului si al indemnizatiilor aferente, „sa-l ajutati“ pe neajutoratul Mungiu, care trebuie sa va fie recunoscator in consecinta!

Este incredibil ce-ati fost in stare sa ginditi, sa puneti pe hirtie si sa expediati nesilit de nimeni unui ziar! Nu va dati seama ca de aici si pina la a pretinde sau a accepta bani pentru un asemenea „ajutor“ mai e un singur pas si ca ceea ce scrieti dvs. se erijeaza intr-un fel de platforma deontologica a coruptiei?! in cea mai benigna acceptie, ar fi snobismul unei confuzii de planuri foarte banoase, ca aceea din care se infrupta de ani multi o colega care a refuzat sa semneze Scrisoarea deschisa a criticilor din ianuarie 2007, pentru motivul „nu pot critica pe cel de la care iau bani“. Bani publici! Nu vi se pare ca a dumneavoastra „minima moralia“ se rezuma la legitimarea sistemului coruptiei feroce din cinematografia nereformata si pentru reformarea careia n-ati miscat un deget si n-ati schitat nici un gind din octombrie 2006 incoace?!
Culmea e ca mai si mustrati doctrinar artistii, cu trimitere la acelasi Cristian Mungiu (pina acum banuiam cum ii priviti, in consens cu mafia mediocrata UARF-UCIN-CNC, doar pe un Cristi Puiu sau pe inaintasul Lucian Pintilie): „Iar a fi artist nu deroga (sic!) de la aceste precepte“. Adica recunostinta pentru „ajutorul“ acordat.

Nu va dati seama, domnule Serbanescu, cam de unde vin, din ce epoca si de ce factura sint aceste „precepte“?! Aceleasi cu care l-ati tratat pe autorul filmelor Marfa si banii si Moartea domnului Lazarescu drept un „frustrat“, in transmisia in direct din ianuarie de la TVR2. Iar „preceptele“ dvs., in loc sa se fi temperat dupa dezbaterea publica de acum trei-patru luni, o iau rau razna. Nu va opriti la prezumptia colectivist-institutionala ca filmul lui Cristian Mungiu Patru luni, trei saptamini si doua zile ar fi „un succes comun, al autorului, dar si al Centrului National al Cinematografiei“, ci credeti ca finantarea de catre CNC il leaga de miini si de picioare si-i pune calus in gura autorului. Este metastaza acelor „sofisme otioase si truisme truculente“ la care ma refeream intr-un text din Dilema veche (nr. 165 – www.dilemaveche.ro), caruia coordonatorul grupajului, Alex. Leo Serban, i-a schimbat titlul din motive de spatiu: in loc de Composer avec Eugen Serbanescu, minimalistul bine focalizat institutional: CNC-ul. Escaladati „preceptele“ spre santajul moral si incercarea de intimidare, atribuindu-i lui Cristian Mungiu „declaratii de-a dreptul calomnioase“. Urmeaza amenintarea firoscoasa ca CNC „nu mai accepta (am dat-o dracului! – nota mea) sa fie sacul de box al nimanui“ si ca il veti „intenta (sic!) in justitie pe dl Mungiu pentru calomnie“ (pina aici ne-a fost!).

Asta pentru ca a cutezat sa declare, in interviul acordat Simonei Chitan, ceea ce toata lumea stie: „Exista doua cinematografii in Romania – cea care determina articole in presa internationala despre fenomenul cinematografiei romane de astazi [...] si cealalta cinematografie, care consuma cea mai mare parte din bugetul anual de productie si care produce filme facute strict pentru interesul producatorilor si al celor care le favorizeaza finantarea. E vorba de infractiuni, de valize cu bani, de ilegalitati si trafic de influenta. Sa califici atitea ineptii pentru finantarea la un concurs CNC, ca la ultima editie, si sa nu finantezi proiecte ale lui Cristi Puiu, Razvan Radulescu sau Dumitru Budrala, e scandalos. Sa nu ne amagim, finantarea tinerilor la concursurile CNC e doar acoperirea necesara pentru ca, in spate, sa se poata derula nestingherita imparteala malaiului“.

Directorul general si fecioara fictiva
Dincolo de conceptul nou si memorabil al celor doua cinematografii – una creativa, cealalta parazitar-devoratoare –, de exact patru ani, de la intilnirea de la Clubul Prometeus din ziua de Sfintu Gheorghe a anului 2003, astept din partea unui tinar regizor o asemenea pronuntare completa, precisa si transanta. Sint patru ani de cind este asteptat un asemenea racord solidar, cum sint mot à mot spusele de mai sus ale lui Cristian Mungiu, dupa cele similare enuntate de Cristi Puiu, la conferinta de presa din 8 ianuarie 2007, din pacate nereproduse nicaieri in extenso si corect.

Ar fi fost cazul, domnule director general, sa fi solicitat si sa fi studiat pe indelete inregistrarea integrala a conferintei din 8 ianuarie, care v-ar fi pus poate pe ginduri si v-ar fi fost de folos in elaborarea unui proiect pentru „strategia si politicile sectoriale“, care intra dupa lege in atributiile directe ale dvs. si ale institutiei publice pe care o conduceti. „Strategie si politici sectoriale“, in linia unei reforme sistemice si institutionale, carora, judecind dupa ce a razbatut in media, nu le-ati rezervat nici cinci minute de reflectie aplicata, nici un sfert de ora de discutie purtata cu buna credinta. Nici nu ma mir prea mult, stiind care sint companiile pe care le preferati (inventariate sumar in articolul din Dilema veche), stiind care sint profilul si provenienta membrilor Consiliului de Administratie al CNC, demn urmas al Colegiului Consultativ, cu atestatele lui „infractiuni“, cu „ilegalitatile si traficul de influenta“ pentru care a fost desfiintat in 2003 si in trena carora dvs. personal ati scris si semnat, in decembrie 2006, cea mai urita pagina din istoria de 96 de ani a institutiilor filmice din Romania, ani impliniti – fara ca dvs. sa stiti – chiar in saptaminile pe care le parcurgem acum.

Si, astimp, cu ce va ocupati dvs., domnule Serbanescu, in cinematografie, in afara de intentarea unui proces de calomnie lui Cristian Mungiu? V-ati gindit, de pilda, la cum decurge anul filmic romanesc 2007 pe ecranele din tara, la golul de peste trei luni in virf de stagiune, la faptul ca n-am vazut pina in prezent in premiera publica decit Ticalosii?! V-a preocupat cumva propunerea care vi s-a facut in decembrie trecut, reiterata in ianuarie curent, de a initia un audit critic asupra rezultatelor aplicarii legii si regulamentului in vigoare, in ultimii trei-patru ani?!

Domnule Serbanescu, dvs. nu sinteti vreo domnisoara (fara nume, sa zicem), careia i se pot concede dulci eufemisme, precum absoluta candoare profesionala si ingenuitatea desavirsita in perceperea rosturilor functiei incredintate, cu opacitati ingrijoratoare si reflexe alarmante, dar si cu circumstantele atenuante ale virstei fragede si ale caracterului inca in formare. Dar sinteti inca tinar, chiar daca aveti cam dublul virstei vreunei virgine profesional-culturale. Ar ramine, ca atare, crestineste plauzibila ipoteza unor sanse de a va schimba – si anume cit se poate de repede, radical sau facind publice macar unele eforturi in acest sens –, de a modifica orbita in care v-ati inscris in cele sapte luni trecute de la numirea in functie, cu pozitionarile, exprimarile si expunerile pe care le-ati riscat, intr-o linearitate mult mai alarmanta decit opacitatile, inertiile si reflexele fecioarei fictive, subdezvoltate in promovarea-i institutionala.