OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ca mai intotdeauna cind romanii discuta despre lucruri esentiale, ce vizeaza interesul national, si dezbaterea publica pe marginea proiectului Strategiei de Securitate Nationala a fost marcata de numeroase confuzii si omisiuni, precum si de o regretabila politizare, de natura mai degraba a denatura continutul documentului, decit a informa asupra lui. S-a ajuns pina intr-acolo incit unii ziaristi si oameni politici au facut referire la prevederile – pe atunci secretizate* – ale celor sase proiecte de legi privind siguranta nationala, suspectate ca vor sa reintroduca politia politica prin dreptul ofiterilor de informatii de a participa la demararea unor anchete, luind drept pretext proiectul – desecretizat – al Strategiei de Securitate Nationala a romaniei (SSNR), unde asemenea prevederi nu exista.

- Textul Strategiei este stufos si inconsecvent conceptual
O analiza aplicata a textului proiectului recent adoptatei SSNR invedereaza intentia autorilor sai de a aborda securitatea nationala din perspectiva indivizibilitatii securitatii pe plan global si a angajarii pro-active a Romaniei in combaterea noilor riscuri si amenintari. Din acest punct de vedere, identificarea amenintarilor si riscurilor la adresa securitatii nationale indica preocuparea alinierii la optiunile strategice si conceptele NATO, ale Strategiei Europene de Securitate si ale Strategiei de Securitate Nationala a SUA. Semnul de intrebare care se pune este daca ordinea mentionarii acestor amenintari si riscuri corespunde intr-adevar situatiei reale din romania, mai ales ca, sub raport subiectiv, al perceptiilor populatiei exprimate prin sondaje, lucrurile stau altfel.
Textul Strategiei se evidentiaza nu doar prin faptul ca e stufos, ci, mai ales, prin acela ca e conceptual inconsecvent. Pe de o parte, se afirma ca „Vechea ordine mondiala... a disparut“, iar pe de alta parte ca „Proliferarea marilor riscuri si amenintari... conduce la destructurarea vechii ordini internationale“ (pp. 4-5) – ceea ce presupune ideea unui proces aflat in plina desfasurare.

Mai mult decit atit, in conditiile in care conceptul de totalitarism este uzitat, in literatura politologica, doar cu referire expresa la regimurile politice extremiste fasciste si comuniste, teza potrivit careia confruntarea principala se poarta in prezent „intre democratie si totalitarism si este determinata de agresiunea majora a terorismului international de sorginte extremist-religioasa, structurat in retele transfrontaliere, impotriva statelor democratice si a fortelor politice rationale din statele angajate in procesul democratizarii“ (p. 5), constituie o extensie semantica si epistemologica nejustificabila din punctul de vedere al rigorii teoretice.
As remarca, totodata, imprecizia unor termeni si insuficienta explicitare a unor pasaje ale proiectului SSNR: referitor la noua strategie de lupta impotriva terorismului international se afirma ca aceasta, intre altele, are ca scop „sa revigoreze baza doctrinara si normativa a intrebuintarii fortelor“ (p. 13), fara insa a se detalia, concret, ce presupune aceasta; iar formularea potrivit careia unele schimbari ale mediului international de securitate „pot avea caracter surprinzator, seismic si de discontinuitate“ (p. 4) nefiind explicitata, frizeaza banalitatea, mentinindu-se la nivelul unei constatari mai degraba jurnalistice.

Ceea ce deranjeaza, in ultima instanta, este faptul ca un document programatic, care ar trebui sa calauzeasca alcatuirea proiectelor legilor sigurantei nationale si, deci, sa se constituie intr-un model de rigoare terminologica, abunda in termeni imprecisi, sau, mai rau, preluati tels quels din unele documente amintite mai sus, chiar daca acestia nu au corespondent in limba romana. Un exemplu din acest ultim punct de vedere este sintagma „capacitatea de actiune pre-emptiva“ (p. 34) ce preia conceptul de „pre-emptive strike“ din textul Strategiei Nationale de Securitate a SUA (editia 2002 si cele ce i-au urmat acesteia), fara ca atributul „pre-emptiv“ sa fie atestat in paginile Dictionarului de neologisme al limbii romane. Pe de alta parte, utilizarea unor concepte preluate din arsenalul terminologic al studiilor de securitate este marcata de inconsecventa. Este cazul sintagmei „infrastructura critica“ (pp. 23, 36, 37), a carei utilizare oscileaza intersanjabil cu cea de „infrastructura strategica“ (p. 36), desi formularea incetatenita in literatura de specialitate ramine cea dintii.
Prin urmare, intrucit conceptele utilizate sint insuficient explicitate, inconsecvent utilizate sau lasa loc unor interpretari diferite, la redactarea variantei finale a Strategiei ar fi poate nimerit sa fie luata in calcul alcatuirea unui glosar de termeni.

Altminteri, cadrul ideatic al SSNR este comprehensiv si demonstreaza o intelegere adecvata a raportului dintre democratie si securitate, dupa cum o atesta formularea „democratia este cea mai importanta pavaza si arma de lupta impotriva terorismului“ (p.11). Exista insa si aici o anume inconsecventa: desi se afirma ca accentul este pus pe siguranta cetateanului si securitatea publica (p. 3), ceea ce lipseste e operationalizarea pe obiective de actiune a acestei prioritati.
Subscriu la ideea ca, pentru o tara ca Romania, problema culturii de securitate este una spinoasa, ca ea implica un proces indelungat de transformare a mentalitatilor si ca, neexistind o reteta infailibila in domeniu, societatea politica si societatea civila ar trebui sa actioneze impreuna in aceasta directie. Dar a include pe lista vulnerabilitatilor si disfunctionalitatilor de natura a potenta riscurile si amenintarile la adresa securitatii nationale „angajarea insuficienta a societatii civile in dezbaterea si solutionarea problemelor de securitate“ (p. 9), dar nu si fenomene infinit mai grave, precum existenta grupurilor de interese transpartinice, ponderea ingrijorator de mare (mai mult de jumatate) a tinerilor romani care doresc sa emigreze sau chiar lipsa de incredere funciara a romanilor in conationalii lor (preconditie a oricarui proiect comun), imi pare un demers cel putin ciudat.

Mai grav este ca textul nu precizeaza clar conditiile in care Romania ar putea sa se afle in situatia de a merge la razboi. Se poate presupune ca trei ar fi conditiile ce ar trebui intrunite – periclitarea unui interes national sau a unei valori nationale fundamentale, angajarea aliatilor in actiune si epuizarea mijloacelor nemilitare –, insa acestea nu sint stipulate cu suficienta claritate in text, astfel incit sa fie eliminate interpretarile – extrem de pagubitoare in cazul unei situatii reale. Fraza care se refera la aceasta situatie este mai degraba vaga si are un caracter mai mult aluziv: „Romania trebuie sa fie pregatita ca, impreuna cu aliatii si partenerii, sa foloseasca toate mijloacele legale – inclusiv cele ce privesc intrebuintarea elementelor de forta ale capacitatilor nationale, ca solutie de ultima instanta“ (p. 10).
in planul relatiilor dintre Romania si Republica Moldova, SSNR se incapatineaza sa promoveze teza celor „doua state romanesti“, sub forma principiului „o singura natiune-doua state“. Or, dupa cum a demonstrat experienta anilor trecuti, incapatinarea Bucurestiului in a promova teza celor „doua state romanesti“ a fost contraproductiva in relatiile bilaterale, ea accentuind complexul de legitimitate al elitei politice moldovenesti, care a replicat prin promovarea moldovenismului si adoptarea unui antiromanism exacerbat.

- Romania ar putea lua initiativa lansarii unei Dimensiuni Europene
a Marii Negre
Sprijinul activ al Romaniei pentru o strategie euro-atlantica pentru regiunea Marii Negre si propunerea organizarii unui Forum al Marii Negre pentru Dialog si Cooperare (p. 21) sint idei extrem de valoroase, ce trebuie salutate. Cu adaugirea ca o strategie euro-atlantica concertata pentru regiunea extinsa a Marii Negre ar trebui forjata nu din afara regiunii si peste capul tarilor vizate, ci cu participarea activa a acestora. Idee pe care o subliniam si in concluziile studiului Romania si Republica Moldova intre PEV si perspectiva extinderii UE, publicat in ianuarie a.c. (asadar inainte ca proiectul SSNR sa devina public), pe site-ul Institutului European din Romania si care lansa, intre altele, ideea similara a unui Forum pentru Securitate si Democratie in bazinul Marii Negre. Iar la lucrarile unui astfel de Forum ar trebui sa participe, pe linga triunghiul strategic NATO-UE-SUA, si tarile membre ale Organizatiei Cooperarii Economice la Marea Neagra (OCEMN).

Romania ar putea sa-si utilizeze tripla calitate – de membru NATO, viitor membru UE si viitoare tara gazda a unor baze militare americane – pentru a facilita forjarea unui pe cit de necesar, pe atit de dificil de realizat consens al comunitatii euro-atlantice. in plus, un asemenea Forum ar trebui sa formuleze un punct de vedere coerent in dezbaterea care se poarta in prezent cu referire la situatia tarilor din bazinul Marii Negre: este solutionarea problemelor de securitate o preconditie a democratizarii, este democratizarea o preconditie a rezolvarii durabile a problemelor de securitate sau cele doua procese trebuie desfasurate concomitent si in strinsa corelare, pentru a avea sorti reali de izbinda? – intrebari nu doar cu miza teoretica, ci, mai ales, cu aplicatii practice imediate in cazurile Republicii Moldova, Ucrainei, Federatiei Ruse si Turciei. Pe aceasta baza, intr-o faza ulterioara momentului aderarii la Uniunea Europeana, urmind modelul instituit de Finlanda prin lansarea Dimensiunii Nordice, Romania ar putea lua initiativa lansarii unei Dimensiuni Europene a Marii Negre.

––––––––––––––
* Intre timp, patru din cele sase legi au fost desecretizate, urmind a fi supuse dezbaterii publice.