OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cititorii Observatorului cultural au fost informati, intotdeauna1, cu privire la activitatea platformei Politici pentru cultura2, coordonata, in momentul de fata, de Fundatia Culturala Europeana3 si de Asociatia Culturala Ecumest4. Fara sa incercam o detaliere – imposibila, in spatiul acestui articol – a activitatilor pe care aceasta platforma le-a avut, din 1999 incoace, trebuie amintit faptul ca ea este preocupata, in principal, de elaborarea politicilor culturale in Europa de sud-est. Remarcabil, la aceasta initiativa, este faptul ca ea s-a nascut ca un aport romanesc (ideea ii apartine Corinei Suteu) la dezbaterea europeana, dedicat unui spatiu cultural care este, inca, obiect al prejudecatilor (deopotriva vest-europene si locale). Desigur, sprijinul occidental nu este neglijat (si el este concretizat atit material, cit si in consultanta), dar pariul pe care aceasta platforma si l-a propus este acela de a schimba mentalitatea paguboasa a asteptarii la mila/usa vecinilor nostri apuseni, cu efortul propriu, bazindu-ne, mai ales, pe resursele intelectuale ale zonei, in construirea unor strategii culturale adaptate, dintru inceput, acestui spatiu aflat, inca, in tranzitia de la postcomunism la democratie si de la economia centralizata la economia de piata functionala.

Proiectul s-a extins, incetul cu incetul, de la cea mai importanta (fara falsa modestie) tara din regiune – Romania –, spre Bulgaria, Croatia, Macedonia si Serbia si Muntenegru, cele mai recente evolutii indicind interesul unor profesionisti din Moldova si chiar din Slovenia de a se integra in acest proces de cercetare si de actiune culturala. Cladind cu rabdare, monitorizind permanent reusitele si dificultatile intimpinate, grupul de specialisti5 din cele doua organizatii care asigura patronajul si din structurile locale care administreaza platforma, la care s-au alaturat multi dintre membrii comitetelor permanente nationale6, a reusit sa treaca de la etapa intrunirilor – extrem de interesante, de altfel, dar cantonate, inevitabil, in aerul rarefiat al discutiei teoretice (nu lipsite de importanta, dar, din pacate, lipsite de urmari pe masura efortului depus pentru organizarea lor) – realizate la nivel national si onorate de prezenta unor inalti functionari guvernamentali si a unor insemnati politicieni cu deschidere spre cultura – la cea a actiunii directe, concretizate prin proiecte gindite si finalizate pe plan local. Meritul unei asemenea schimbari a unghiului de abordare a problemelor ridicate de procesul de elaborare a politicilor culturale este acela ca, procedind astfel, nu se tradeaza nici principiul fundamental care sta la baza programului (interactiunea intre societatea civila, Executiv si Legislativ, in scopul definirii unor strategii de dezvoltare culturala, pe regiuni si pe domenii), si nici increderea in ideea ca, intr-o societate cum este oricare dintre cele din aceasta regiune a Europei, cultura nici nu poate fi lasata la voia miinii nevazute a pietei, dar nici nu mai poate ramine la cheremul guvernantilor, oricit de binevoitori s-ar arata acestia si indiferent care le este culoarea politica (de la liberalism la „comunism“).

Proiectele dedicate unor actiuni gindite pentru comunitati locale (un alt fel de a interpreta principiul think globally, act locally) au fost demarate, intr-o forma sau alta, inca de la sfirsitul anului 2000, si ele cuprind, intre altele: incercarile de definire a unor strategii de dezvoltare culturala pentru judetele Timis si Arad, ca si pentru orasele Zagreb, Plovdiv, Kragujevac, Sombor, S¢abac, Uz¢ice si Prilep, agentia romaneasca pentru sprijinirea organizatiilor culturale independente ARCult, parcul tehnologic „Culture“, din Bulgaria, forumul Clubture Policy, din Croatia, Centrul de dezbateri Pac Multimedia din Macedonia etc. Pornite cu un extraordinar entuziasm, toate aceste proiecte au ajuns sa inmagazineze un volum semnificativ de experienta si un veritabil tezaur de idei – valori care pot fi impartasite si, deci, exploatate pe mai departe. Din aceasta evidenta constatare s-a nascut ideea prezentarii proiectelor initiate si a dezbaterii lor intr-un seminar regional7 care a avut loc la Bucuresti, in urma cu o luna, si care a avut drept co-organizatori Initiativa Central Europeana (reprezentata de coordonatorul national pentru Romania, ambasadorul Nicolae Ropotean) si Ministerul Culturii si Cultelor (reprezentat, la nivelul conducerii sale, de secretarul de stat Laurentiu Tanase). Cei peste 60 de participanti – din Bulgaria, Croatia, Macedonia, Romania, Serbia si Muntenegru (tarile participante, direct, la platforma), dar incluzind si experti si manageri din Franta, Italia, Moldova, Olanda, Regatul Unit, Slovacia, Slovenia si Spania – au discutat, cu prioritate, patru teme, ordonate astfel:
1. Provocari pentru procesul de descentralizare in sud-estul Europei si rolul culturii in dezvoltarea locala.
2. Dezvoltarea politicii culturale la nivel local: abordarea si experienta platformei Politici pentru cultura.
3. Provocarea implementarii politicilor locale in Europa de sud-est.
4. Instrumente pentru o implementare efectiva a politicilor culturale la nivel local. Care poate fi rolul unui Grup de lucru regional pentru cultura?

Fiecare dintre teme a avut cite unul sau mai multi moderatori8 si un grup de vorbitori anuntati, iar discutiile care au urmat, pentru fiecare tema in parte, s-au dovedit a fi, adeseori, la nivelul interventiilor pregatite din timp. Desigur, tema a doua a fost cea mai bogata si diversa in expuneri, ea incluzind prezentarile detaliate ale proiectelor pentru politicile culturale locale in cele doua judete romanesti si in cele sapte orase din Bulgaria, Croatia, Serbia si Muntenegru si Macedonia. Nu putem vorbi despre abordari identice, si tocmai aceasta este valoarea experientei dobindite in cele cinci tari. Totusi, in toate cazurile, autorii proiectelor au remarcat dificultatea stabilirii unui limbaj comun – intre politicienii locali, pe de o parte, si oamenii de cultura locali, pe de alta, ei actionind ca interfata intre actorii actiunii culturale. Aceasta in ciuda faptului ca bunavointa a existat, de toate partile. In al doilea rind, autorii proiectelor s-au lovit de o grava necunoastere a autenticului profil cultural local, trebuind sa invinga ideile gata facute/mostenite (de decenii), a realitatii culturale institutionale (practic, in regiune, statisticile culturale ori nu exista, ori sint irelevante) si, ce este, poate, mai grav, de marea necunoscuta a profilului consumatorului de cultura local, in intreaga sa diversitate: care sint necesitatile, dorintele si gusturile acestuia, care sint nemultumirile si putinele, de regula, satisfactii ale lui. Adesea, s-a dovedit ca exista o distanta notabila intre ceea ce autorii proiectelor identificau drept dragostea pentru marea cultura si ceea ce au gasit in teritoriu: o suma de modele apartinind culturii populare. In plus, s-a dovedit ca banii necesari culturii sint, destul de des, greu de obtinut, fie pentru ca birocratia este sufocanta, fie pentru ca managerii nu fac fata pretentiilor de elaborare a unui proiect cultural.

Din discutiile purtate in cadrul temei a treia, a reiesit ca povestile europene de succes, in domeniul stabilirii unor profiluri culturale distincte, pe plan local (provinciile bavareza, provensala si catalana, ori orase ca Barcelona si Milano), se datoreaza tocmai unei riguroase analize, urmate de promovarea unui anume model, a unei anume personalitati. Fiecarei provincii sau fiecarui „loc“ cultural i-a fost creata o imagine anume, lucru care a contribuit la nasterea unui interes deosebit pentru turismul cultural si care, in ultima instanta, a determinat o viguroasa dezvoltare economica a zonei in cauza. Cu alte cuvinte, ciclul inceput prin studierea profilului cultural local, urmat de stabilirea unei anume strategii de dezvoltare culturala locala, daca este condus cu pricepere si eficienta, duce la dezvoltare economica si, pina la urma, la bunastare. Desigur, nimeni nu poate furniza asigurari impotriva esecurilor, dar merita incercat. Fiind o dezbatere intre experti, politicienii (cu doar citeva notabile exceptii: politicieni locali din judetele Timis si Arad) nu au avut ocazia sa urmareasca – expus de participanti – acest ciclu de dezvoltare, dar este de asteptat ca obiectivul platformei, privind stabilirea dialogului societatii civile cu sectorul politic sa fie atins, prin eforturile fiecaruia.
Dorinta de a evidentia capacitatile fiecarui individ, precum si capacitatea fiecarei organizatii sau comunitati de a se gestiona autonom stau la baza procesului de descentralizare, inceput, practic, in toate tarile din regiune.

Acest proces a fost incurajat, de la o vreme incoace, de guvernele nationale, presate de organismele financiare internationale si de acuta lipsa de resurse la nivel central, dar si de politica Uniunii Europene de aplicare, in domeniul culturii, a principiului subsidiaritatii. Totusi, mai peste tot, descentralizarea s-a dovedit a fi un semi-esec sau, in cel mai bun caz, un semi-succes. „Lenea“ dobindita in jumatate de veac de totalitarism si de anulare a vointei personale a alungat, adeseori, interesul si priceperea oamenilor de a gindi cu propriile minti si de a actiona ei insisi, asteptind vesnicele solutii gata preparate „la centru“. Unul dintre participanti, universitarul croat Sanjin Dragojevic´, a sintetizat, mai aplicat, motivele care au dus la confuza si ineficienta descentralizare practicata in tara sa (dar recunoscute, de ceilalti participanti, ca fiind comune intregii regiuni): lipsa unei vointe politice ferme si a unui interes real al politicienilor de a rezolva problemele din radacina, fara a-si pierde electoratul din sfera proprie de influenta; lipsa unei administratii locale eficiente; lipsa educatiei (in toate sensurile, mergind de la cea generala, pina la cea necesara pentru a fi in tare sa-ti porti singur de grija).

Solutii se gasesc, mereu, in dialog, in abordarea curajoasa a lipsei de bani (cronica, peste tot) si in continuul efort de pregatire profesionala. Numai ca eforturile unui singur partener, in acest proces de restructurare institutional-organizationala, nu sint suficiente. De partea cealalta, cei carora le apartine decizia politica trebuie sa accepte dereglementarea culturii (idee care pare nu doar utopica, ci de-a dreptul nepopulara, in conditiile in care majoritatea oamenilor de cultura, din toate aceste tari, identifica drept principal vinovat pentru situatiile dramatice pe care le infrunta tocmai lipsa unor legi speciale care sa protejeze cultura) si initierea unor programe complexe de formare profesionala si de continua evaluare a actului administrativ.
Pornind de la nevoia stabilirii unor strategii nationale, platforma Politici pentru cultura a ajuns sa inmagazineze suficienta experienta pentru a oferi solutii practice, la toate nivelurile. Din acest motiv, ideea stabilirii unui grup de lucru regional pentru cultura – elastic, plurivalent si eficient – pare a prefigura un nou prag in activitatea programului. Seminarul de la Bucuresti a dovedit ca, dinspre grupul de specialisti, interes exista. Ramine de vazut cit de interesanta pare o asemenea initiativa pentru diversii numiti si alesi in functii de decizie si cit de mult vor/vom dori, cu totii, sa intelegem ca nu este foarte greu sa invatam din ceea ce am acumulat, deja.
________

1. In extenso, in articole din Observatorul cultural Nr. 53, 54, 105, 158.
2. Pentru o prezentare exhaustiva a activitatii platformei, a se vedea www.policiesforculture.org.
3. Referitor la activitatea acestei prestigioase institutii cu vocatie europeana, a se vedea www.eurocult.org.
4. Una dintre cele mai active organizatii culturale romanesti, atit in ceea ce priveste consilierea, documentarea si informarea cu privire la politici culturale, cit si cu privire la formarea managerilor in domeniul culturii. Informatii suplimentare la www.ecumest.ro.
5. Pe linga deja amintita Corina Suteu (presedinte al Asociatiei Culturale Ecumest), se cuvine sa ii mentionam pe Odile Chenal (director pentru programe si burse la Fundatia Culturala Europeana), Aura Corbeanu (director executiv al Asociatiei Culturale Ecumest), Philipp Dietachmair (coordonator central al proiectului), Oana Radu (coordonator regional al proiectului), Ela Agotic´, Tveta Andreeva si Dan Ghita (coordonatorii locali pentru Croatia, Bulgaria si, respectiv, Romania).
6. Exista asemenea comitete, responsabile pentru asigurarea unei orientari pragmatice si, permanent, actuale a platformei, in Romania, Bulgaria, Croatia si, in cadrul Uniunii Serbia si Muntenegru, in Serbia. Din ele fac parte, deopotriva, politicieni, functionari guvernamentali si manageri ai unor influente organizatii si institutii culturale.
7. Seminarul Dezvoltarea strategiilor culturale locale in Europa de sud-est. Valorificind practica si experienta acumulata.
8. Pe parcursul intregului seminar, acestia au fost: Vjeran Katunaric´, Virgil Stefan Nitulescu, Hanneloes Weeda, Oana Radu, Ion Bogdan Lefter, Lidia Varbanova, Corina Suteu si Odile Chenal.