OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Judy Giles and Tim Middleton
Studying Culture. A Practical Introduction
Oxford: Blackwell Publishers, 1999, 280 p., f.p.


Spre sfirsitul anului trecut, Judy Giles si Tim Middleton, profesori la Colegiul Ripon York St. John din Marea Britanie, au facut oarecum vilva, in zona studiilor culturale, cu o lucrare pe cit de simpla (in aparenta), pe atit de sofisticata (in realitate). Este vorba despre volumul intitulat Studying Culture, publicat de catre prestigioasa editura Blackwell. Continutul usor paradoxal al cartii deruteaza pina la un punct. Desi intentionat ca manual de analiza culturala pentru studenti (cei doi autori recunosc faptul ca majoritatea problemelor dezbatute aici s-au nascut din experienta didactica, adresindu-se, prin urmare, neconditionat, celor de pe bancile facultatii), volumul Studiind Cultura depaseste, in mod evident, limitele stricte ale procesului educational, abordind un set foarte vast de elemente metodologice, care merg de la fenomenologia civilizatiei pina la antropologia culturala. Astfel, nu trebuie sa fim surprinsi ca investigatia cercetatorilor in discutie a fost rasplatita – in doar citeva luni – cu numeroase recenzii in jurnale importante. Criticii observa ca, sub impresia de simplitate (deliberata s-ar parea; atit Giles cit si Middleton au o atitudine fundamental modesta pe parcursul lucrarii, subliniind pina la redundanta ca, datorita conditiei lor de universitari albi, englezi – o femeie si un barbat – expertiza in zona exemplificarilor si chiar in cea a ipotezelor le ramine, fatal, restrictiva) se ascunde o foarte complexa (si originala) radiograma a fenomenului cultural.

Analiza este impartita in doua sectiuni. Una dominant teoretica, axata pe directia conceptelor de baza din disciplina studiilor culturale. Cea de-a doua practica, focalizata pe texte majore despre cultura si pe implicatiile lor ideologice si istorice. Sectiunile au insa un numitor comun. Intregul material se organizeaza insistent in jurul interactiunii cu lectorul cartii, asupra identitatii caruia autorii marturisesc ca au serioase dubii (parind sa admita astfel, indirect, ca incursiunea lor epistemologica nu merge exclusiv spre orizontul de asteptare al studentului). Aceasta dimensiune interactiva se intemeiaza pe un numar de provocari metodologice (le-am putea numi, simplist, „exercitii“), indreptate spre novicele intrat gradual in lumea misterelor culturale. Cu vointa, el ajunge, prezumtiv (la sfirsitul lecturii – combinate cu „activitatile“ mentionate), sa stapineasca – intr-o maniera satisfacatoare – stiinta studiilor mentaliste. Cei doi profesori ii promit acest lucru in Introducere, fapt mai putin obisnuit in critica sau teoria romaneasca, de exemplu, suficient de abstracte si departate de concretetea personalitatii virtualului receptor.

Investigatia porneste – cum era de asteptat – de la clarificarea notiunii de „cultura“, inca destul de versatila chiar si in spatiul anglo-american (unde suprapunerea cu ideea de „civilizatie“ s-a facut demult, dupa modelul german). Inevitabil, analiza staruie asupra parintilor fondatori – Williams si Hoggart – si, implicit, asupra distinctiilor acestora, in buna masura derivate din marxism. Termenul de „cultura“ trece obligatoriu dincolo de hotarul traditiilor spirituale de elita (identificate mai curind ca high culture), fuzionind cu reprezentarea intregului spectru de atitudini, mentalitati, creatii, obiceiuri, automatisme si reactii ale unui grup (nu neaparat etnic ori national), la un moment dat. Totusi, nu trebuie sa credem ca fenomenul cultural se identifica astfel cu mass culture, concept in mod similar limitativ. Antropologia (post)moderna tinde sa flexibilizeze sensul categoriei, aplicindu-l unui ansamblu variat de conotatii. Cultura „inalta“, ca si cea „populara“, apartin aceluiasi context mental, in esenta organic. Disocierile severe din interiorul sau duc, in cele din urma, la relativizarea notiunilor.

Celelalte capitolele ale volumului mentioneaza si dezvolta axioma inaugurala. Autorii se ocupa, succesiv, de raportul dintre identitatea individuala si cea colectiva (in plan cultural), de functia reprezentarii in crearea stereotipurilor culturale, precum si de absenta unei „obiectivitati“ a istoriei (in postura de grila inexpugnabila a standardelor culturale mostenite). Foarte interesante – cu atit mai mult cu cit sint articulate pe o perspectiva poststructuralista – apar ultimele doua arii analitice. In cadrul societatii (si, prin iradiere, al civilizatiei in ansamblul ei), avem tendinta sa reprezentam fenomenalitatile (mai curind decit sa le cunoastem), prin intermediul rigorilor (iconice) ale comunicarii (aici intra aproape tot, de la limbaj ca proces reprezentational, „adaugat“ realitatii, pina la sugestia imagistica sau simbolica). Se subintelege, prin urmare, faptul ca fenomenul pe care il identificam invariabil drept „cultura“ ramine, in multe privinte, un construct (un „artefact“, cum l-ar numi Hayden White) mental si, uneori, chiar imaginar. „Istoria“ (culturala, dar nu numai), grefata fundamental pe orientarea paseista (contabilizarea trecutului), opereaza, de aceea, cu „reprezentari“.

La nivelul acesteia, pot fi localizate stereotipurile, automatismele si ciclicitatea (reabilitarea constanta a unui arhetip mental) comunitatii (culturii) proiectate diacronic. Asa cum se specifica in Introducere, exemplificarile autorilor se axeaza pe lumea britanica si, doar prin iradierea (post)coloniala, ajung sa aiba, rar, un caracter intercultural.
In partea practica a cartii (cea care justifica, de altfel, subtitlul – A Practical Introduction), sintem confruntati cu ceea ce englezii (si, bineinteles, americanii) numesc case studies, exemple concrete ale mutatiilor hermeneutice intervenite, in timp, in conceptul de cultura. Una dintre ele este chiar transferul dinspre high culture spre popular culture, venit pe fondul ideologiei construite de catre reprezentantii scolii din Birmingham, insa si a intensificarii (si a „globalizarii“) ideii societatii de consum. Mentalitatea individului de sfirsit/inceput de mileniu are o conotatie preponderent „postistorica“ (apropo de Fukuyama), lucru rasfrint in spatiul cultural. „Descentralizarea“ ca atitudine postmoderna a implicat, de asemenea, o suita de transformari culturale, cum ar fi aparitia „marginilor“ (culturile si identitatile multiple, coexistente in „civilizatia“ mare), a naturilor „schizoide“ (mai multe identitati intr-una singura, efect postcolonial), a „fragmentarilor“, a „refuzurilor“ (cultura insulara, a respingerii si a izolarii) etc.

Tehnologizarea (cibernetizarea, mai precis) este ultima (si cea mai complexa) forma de transfer cultural. Trecerea de la televiziune la computerul personal reprezinta, indubitabil, o mutatie de mentalitati, ducind la ceea ce autorii numesc – fara sa ezite – „tehnologia: cultura contemporana“ (p. 248). O ipoteza provocatoare (ca si celelalte din intregul volum), nu tocmai pe gustul intelectualilor nostri boemi si conservatori. Acceptata insa de cei care astazi studiaza in universitati (chiar si la noi), mult mai familiarizati cu mersul lucrurilor in civilizatiile apusene. Apropo de ei, aviz catedrelor academice: cartea poate fi comandata la Blackwell (in regim discount, ca manual) si folosita in diverse cursuri practice, de analiza culturala. N-ar fi rau ca studiile culturale si, treptat, antropologia (culturala) sa prinda radacini si in sistemul nostru de invatamint.