OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cuvint inainte

Mult s-au intrebat cei in drept referitor la ce anume ar putea sa fie postmodernismul. Unii s-au si declarat, pe buna dreptate, cam satui de toata tevatura asta cu iz de ceva care aduce a telquel-ism, daca nu in substanta, atunci macar in partizanat. In moda. In filistinism ori, mai grav, intr-un soi de maimutareala care miroase de la o posta a lipsa de inspiratie. Eu declar raspicat si drept in urechile interesate ca postmodernismul e altceva. Zic ca acesta ar fi asa, un fel de ceva ca atunci cind te apuca, la vreme de seara, o lehamiseala, te-ai saturat sa tot faci, sa tot crezi, sa te tot incrunti, sa tot declari tare ca nu exista nici o alta valoare pe lume in afara valorii (reamintesc: discutia este literara!). Eu cred asta; sint convins de treaba asta din adincul fiintei mele (cu care tinjesc la luminile culturii) ca nimic nu e mai important in cultura decit valoarea estetica; pot baga mina in foc, ca eroul antic, ca sa demonstrez ca nu exista in cultura democratie; ca nu se poate fara ierarhii. Cred in trebusoarele astea pina cind imi vine asa pe negindite, si la vreme de seara, o plictiseala, ma lasa balamalele si dau direct in postmodernitate. Asa si cu ceea ce urmeaza. Am pornit la drum, cu entuziasm hermeneutic, pentru realizarea unui curs universitar dupa toate cerintele si tipicurile genului. Pe drum insa m-a apucat o mare plictiseala si am esuat in proza. Curat postmodernism!


Minunatul basm al acelei Domnite a alintarilor care fu strabunica

In anii de dinaintea revolutiei totul se desfasura dupa vechiul tipic, asa cel putin par sa ne spuna nostalgicii, viata era usoara, boierii aveau ce le trebuie, nici taranii nu se plingeau peste poate intrucit totul era ieftin. Iata un portret desprins parca dintr-un film in care razbate felul de viata al aristocratiei vremii in amintirile lui Radu Rosetti. Vlastarul celebrei familii evoca, la inceputul veacului nostru, amintiri de la inceputul celuilalt, in care figura bunicii sale aminteste de matusa Smaranda a lui Pantazi din romanul lui Mateiu Caragiale Craii de Curtea-Veche. Aceasta fusese harazita din nastere culorii verzi, simbolizata de smarald, dupa vointa mamei sale, “caimacameasa Pauna