OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Stelian TANASE
Avangarda romaneasca in arhivele Sigurantei
Editie ingrijita si prefata de Stelian Tanase
Editura Polirom, Colectia „Dosare secrete“,
coordonata de Stelian Tanase, Iasi,
2008, 272 p.

Arhivele serviciilor secrete incep sa devina indispensabile pentru cercetarea istoriografica de la noi. Inclusiv pentru istoriografia literara. Faptul va avea, sint convins, consecinte dintre cele mai importante in reevaluarea multor biografii, grupari, publicatii s.a.m.d. in materie de informatii politico-biografice, agentii secreti se dovedesc a fi „surse“ de neinlocuit…

Omul arhiva
Unul dintre cei mai activi cercetatori contemporani ai istoriei noastre politice din ultimul secol este, fara indoiala, Stelian Tanase: om-arhiva, scormonitor neobosit in labirintul dosarelor si al colectiilor publicistice de epoca, navigind profesionist intre roman, nonfictiune, reconstituire istorica de virf, activitate civico-politica si universitara, presa scrisa si formate audiovizuale. Doua sint liniile majore pe care autorul a mers, pina acum, in cercetarile sale istorice, veritabil rebranding al prozatorului: una are in vedere „elitele si societatea“ distruse de comunism. Cealalta se ocupa tot de „elite si societate“, dar dinspre virful sistemelor comuniste. Ambele linii converg in Clientii lu’ tanti Varvara, pasionanta investigatie a subteranei ilegaliste din Romania interbelica, a relatiilor sale externe si a metamorfozelor ulterioare. Din acest trunchi comun al investigatiilor duse ani de-a rindul pe multiple fronturi de cercetare s-au desprins insa alte mii, zeci de mii de pagini. Suficient pentru a alimenta o intreaga colectie editoriala si pentru a scoate la suprafata o intreaga istorie ascunsa, totul – intr-un proiect cu putini termeni autohtoni de comparatie.

De curind, colectia anuntata a demarat la Polirom cu doua prime volume, mine de aur pentru istoricii fenomenelor: Racovski. Dosar secret si Avangarda romaneasca in arhivele Sigurantei. Vor urma Panait Istrati. Dosar de Siguranta si Emil Bodnaras. Dosar secret si altele, inca neanuntate de editura (printre ele, „dosarul“ implicarii legionarilor si comunistilor romani in razboiul civil din Spania, o carte despre cazul Jacques G. Costin si despre avangardistii romani in dosarele Securitatii…).
in cadrul lansarii de la Libraria Carturesti, Stelian Tanase a marturisit ca volumul despre Cristian Racovski cuprinde doar 5% din dosarul sau de Siguranta; dimpotriva, dosarele de Siguranta ale avangardistilor din anii ’30 se regasesc practic integral in acest tom… Preluate din fondurile FD 95, FD 96 si Colectia 50 ale Arhivelor Nationale Istorice Centrale (anii 1921, 1930-1944, 1951-1952), precum si din fondul FI al S.R.I. (anii 1943-1947), documentele au fost plasate intr-un montaj elocvent – specialitatea casei! –, evaluarile fiind sintetizate in amplul studiu insotitor. Dar, pina una-alta, sa vedem cui apartin dosarele editate:

Geo Bogza (17 p.), Victor Brauner (14 p.), Scarlat Calimachi (20 p.), Ion Calugaru (12 p.), Gheorghe Dinu (36 p.), Eugen Ionescu (14 p.), Gherasim Luca (26 p.), M.H. Maxy (6 p.), Gellu Naum (18 p.), Sasa Pana (26 p.), Jules Perahim (12 p.). Numarul de pagini e, in general, ilustrativ pentru atentia „organelor“, fiind direct proportional cu gradul de implicare al urmaritilor in activitati subversive. Surprinde lipsa din arhive a datelor privind scandalul de pornografie al gruparii Alge, cu editarea revistelor Pula si Muci. Lipsesc nemotivat si dosarele unor avangardisti comunizanti notorii, de la D. Trost la Virgil Teodorescu si Paul Paun. Motivata se dovedeste, in schimb, absenta liderilor de la Contimporanul: Ion Vinea, Marcel Iancu, Milita Petrascu, Jacques G. Costin, sau a „apoliticilor“ estetizanti, precum Ilarie Voronca. Desi cu simpatii de stinga, ei nu au fost, intr-adevar, apropiati de comunisti si deci nu au intrat in vizorul serviciilor secrete interbelice. Vor intra insa mai tirziu, pentru varii motive, in vizorul Securitatii…

Neorealismul documentelor secrete
A discuta avangardele dintr-un unghi doar estetic e, desigur, o naivitate, cita vreme aceste miscari radical-utopice si-au propus – prin intermediul artei – sa faca istorie si sa revolutioneze lumea moderna. Expertiza istoricului si a comentatorului politic devine obligatorie in acest sens. Fapt este ca, pe fundalul expansiunii nationalismului xenofob, al crizei parlamentarismului „burghez“ si al ascensiunii extremismelor totalitare, radicalizarea antisistem a suprarealistilor a insemnat o adeziune la discursul radical antifascist, confiscat de Puterea sovietica. Pe de alta parte, miscarea comunista de la noi avea un caracter nu numai antinationalist, ci si antinational, militind pentru dezmembrarea Romaniei. Drept urmare, dupa interzicerea PCdR prin Legea Mirzescu (1924), revolutia artistica se va transforma in camuflaj al subversiunii politice…

Un lucru e cert: istoria avangardei romanesti nu se va mai putea scrie fara fundalul subteran dezgropat de Stelian Tanase. Fondul secret explica atit relatiile sinuoase dintre artistii avangardisti romani si PCdR (teleghidat prin Komintern, Kominform, Ajutorul rosu, Amicii URSS s.a.m.d.), cit si implicarea unora dintre ei pe frontul miscarilor comuniste din Franta, Spania, Cehia sau relatia lor cu „Centrul“ de la Kremlin. Dar pune in lumina si manipularea/infiltrarea publicatiilor romanesti de stinga din anii ’30, numeroasele dizolvari si (re)infiintari sponsorizate din umbra, retelele implicate in aceste combinatii si clivajele dintre membrii cercurilor de avangarda (vezi conflictele din interiorul gruparilor suprarealiste). Exista aici o intreaga istorie subterana a presei, de la Cuvintul liber la publicatiile patronate de Zaharia Stancu si de la unu la reviste efemere precum Viata imediata sau Tinara generatie a lui Gellu Naum, pe atunci lider al studentilor comunisti de la Litere; dupa cum exista o istorie – incilcita – a vietii private, cu amicitii, inamicitii, relatii de familie, de serviciu s.a.m.d. Practic, intreaga perioada, cu tensiunile ei xenofobe si tentatiile extremist-totalitare, va trebui citita si prin grila acestui neorealism al documentelor secrete.

Gaz peste foc
Redutabilul studiu introductiv ofera, in aproape 60 de pagini, o istorie doldora de idei si informatie despre traseele avangardistilor romani cu simpatii comuniste. Autorul se dovedeste a fi si un cunoscator avizat al avangardei romanesti si europene. Scrise alert, biografiile politice sint reconstituite, pe fundalul agitat al atmosferei epocii, din puzzle-ul documentelor, prin coroborarea prudenta si interpretarea scrupuloasa a informatiilor disponibile. Ies astfel la iveala lucruri putin sau deloc cunoscute, chiar in rindul specialistilor. Bunaoara, activitatea de spion a lui Victor Brauner, racolat la Paris (de cine?) si trimis inapoi in tara pentru a organiza celule si publicatii culturale controlate de comunisti.

Deviat spre trotkism, ca si Breton, ca si Gherasim Luca, pictorul va intra totusi in dizgratia stalinismului catre 1940, cind Pactul Ribbentropp-Molotov va aduce si o „racire“ a relatiilor lui Bogza cu comunistii. Spectaculoase sint, de asemenea, informatiile privind dubla stipendiere a presei romanesti: guvernul republican spaniol sprijina financiar, prin reprezentantii sai la Bucuresti, presa de stinga (Lumea romaneasca a lui Zaharia Stancu), iar oficialii nationalisti din Spania – ziarul Universul, apropiat de dreapta radicala. La un moment dat, Stancu se va distanta de colaboratorii sai comunizanti, care il submineaza prin boicot. Surprizele se tin insa lant: Constantin Vilceanu, „tovarasul“ cu care Bogza plecase in Spania si impreuna cu care voia sa scrie un roman despre razboiul civil, trece la legionari. Dar acestea vor face, mai mult ca sigur, obiectul unei noi carti…

De un interes special sint paginile dedicate unora dintre cei mai activi militanti de stinga; Gheorghe Dinu alias Stephan Roll, Scarlat Callimachi, Gherasim Luca, cele despre „omul de legatura“ Sasa Pana sau despre Ion Calugaru, „lucrat“ inclusiv pe linia legaturilor sale cu organizatii evreiesti de stinga. in ceea ce-l priveste pe „printul rosu“ Scarlat Callimachi – director, intre 1924-1925, al revistei Punct –, ar merita, cred, documentat si trecutul sau de activist bolsevic de la Petrograd, alaturi de N.D. Cocea.
Cazul lui Tristan Tzara si al incidentelor Dada-bolsevism beneficiaza de citeva excelente insight-uri in prefata, ca si raporturile complicate dintre comunism si miscarea suprarealista, scindata intre anarhismul poetic al revolutiei permanente si dogmatismul stalinist. Contradictia fusese diagnosticata – cu patrunzatoare luciditate – de catre Benjamin Fondane, intr-un articol din 1924. Prea „poetica“, prea „nebunatica“ si incontrolabila, tot mai apropiata, prin unii lideri ai ei, de Trotki, gruparea va fi tinuta intr-o „carantina politica“ de Stalin si, finalmente, repudiata, membrii ei fiind recuperati individual, dupa caz.

Deosebit de interesante sint si informatiile „de culise“ despre Laptaria lui Enache Dinu, ca loc de intilniri conspirative ale comunistilor si ca „statie“ pe traseul atentatului din 1920 al lui Max Goldstein. E clar: Stelian Tanase toarna gaz politic peste focul pilpiit al istoriei literare…
Desi greu evitabile intr-un asemenea demers, scaparile studiului introductiv sint foarte putine: Perahim nu a murit in 2004, ci in 2008 (e drept, pe Internet asa scrie, iar familia artistului plastic a intretinut in mod bizar acest zvon); Gellu Naum nu „a tacut“, din pacate, in anii ’50, cind a publicat suficiente volume pe linie; iar Ion Vinea nu a avut, dupa razboi, doar doi ani interdictie de publicare pentru activitatea de la ziarul antonescian Evenimentul zilei. Suspectat de Leonte Rautu pentru o presupusa colaborare cu Intelligence Service-ul, el va ramine multa vreme pe lista neagra.

Lectii amare
Ar merita comparate „punerile in pagina“ ale Sigurantei cu cele ale Securitatii, mai ales ca, in destule cazuri, urmaritii se vor transforma in agenti ai represiunii, dupa instaurarea noului regim. Agentii Sigurantei conoteaza pozitiv totalitarismul nationalist si au, nu doar in anii guvernarii Antonescu, o agenda antisemita (discursul pericolului iudeo-bolsevic…); se arata grijulii fata de ironizarea lui Hitler (intr-o biografie semnata de comunistul Ion Calugaru) si mefienti fata de orientarile „democratice“ (se stie ca, in anii ’30, „democratia“ devenise aproape un sinonim al bolsevismului).
Din alt film vine, in mod vadit, Eugen Ionescu, scriitor apolitic, dar intrat in vizorul Sigurantei si condamnat in absenta pentru „insultele“ aduse de la Paris armatei romane. Incriminata sa corespondenta publicata in Viata romaneasca a fost deja atent explorata de Marta Petreu. Lucru interesant, in anii regimului Antonescu Siguranta ignora ascendenta evreiasca a autorului pe linie materna, dar face caz de ascendenta evreiasca – tot pe linie materna – a sotiei sale, Rodica Burileanu…

Profilul intelectual si moral al informatorilor Sigurantei, atit cit transpare din aceste texte, nu prea difera de cel al informatorilor postbelici. De departe cele mai expresive documente de acest gen sint notele informative ale unui infiltrat in gruparea unu: Mihail Dan (Werner), ex-Bilete de papagal, fratele scriitorului Sergiu Dan (apropiat al Contimporanului, adversar al lui unu din paginile revistei Facla) si traducator al celor doua poeme din Maiakovski publicate in revista lui Sasa Pana. Acesta e apreciat doar ca editor al „veritabilului talent“ care a fost Urmuz, iar Ion Calugaru, Brunea-Fox si Voronca – pentru ca au parasit la timp „cloaca“. Opusa „valorilor noi“ de la Contimporanul si Integral „ajunse oficiale, prin recunoastere si pretuire de catre opinia publica romaneasca“, revista unu (a carei fronda antiburgheza ar fi „lipsita de orice element autohton“) a sucombat „datorita faptului ca 2-3 dintre noi, foarte sanatosi, n-am admis dictatura elucubratiilor medicului (Sasa Pana, n.m.)“. Unistii ar practica o „literatura de autocompasionati“, obscura, plina de amuzamente ieftine si fara o reala linie politica. Geo Bogza, „fiindca era si comunist, isi imbraca pubertatea scrisului intr-o hlamida de revolta sociala“. Cu cele numai patru clase ale sale, St. Roll (Gh. Dinu) e incondeiat ca „laptar, autodidact cult“.

Sasa Pana trece drept „simpatizant las si smintit“, „poet care nu poate renunta la intelectualitatea linistita“, iar S. Perahim, Gherasim Luca, Baranga s.cl. sint taxati, cu o ura de sine stupefianta, drept „putoi pseudonimizati (in realitate jidanusi agramati si prosti) tiriind prin paginile unului singura lor indrazneala: ticneala“. Explicatiile unui asemenea gest pot fi multiple. Ca militar care nu voia sa se expuna public, Sasa Pana ii cedase directiunea revistei lui Mihail Dan – colaborator al sau din 1930 –, punindu-l intr-o situatie neconvenabila: „s-a stabilit ca el (Pana, n.m.) sa faca aceeasi literatura ca pina acum, iar restul grupului – literatura activista“. Episodul apare inregistrat, din alt unghi, si in Nascut in ’02… Dar atitudinea lui Dan pare legata si de conflictul mai vechi dintre Contimporanul si unu. Un conflict care se prelungeste, iata, in zona delatiunii, cele doua reviste devorindu-se reciproc precum urmuzienii Algazy si Grummer.
„Lectia amara“ a documentelor e – are dreptate Stelian Tanase – „destul de amara. Dar aici este subiectul unui alt volum despre avangarda romaneasca“. Cartea de fata este ea insasi in „avangarda“, o premiera absoluta in domeniu.