OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Din momentul în care, la mijlocul lui iunie, Norbert Gstrein a citit din romanul său încă inedit Die ganze Wahrheit la Colocviul de Literatură de la Wannsee din Berlin, scena literară s-a aşteptat la un scandal. Şi mai înainte circulase zvonul că scriitorul austriac pregăteşte un roman cu cheie despre controversata directoare a Editurii Suhrkamp Ulla Unseld-Berkéwicz. Cum a reacţionat însă critica literară din presa de limba germană la ultimul său roman, după ce perioada de interzicere a recenziilor a expirat la mijlocul lunii august?

Despre ce este însă vorba? Recent-apărutul roman relatează istoria lectorului de editură Wilfried, care este concediat după ce refuză să corecteze manuscrisul exaltatei soţii a editorului din Viena, Heinrich Glück, şi care se referă la moartea acestuia din urmă. Coincidenţele dintre situaţia descrisă şi cartea Überlebnis de Ulla Berkéwicz, apărută în 2008, în Suhrkamp, şi dedicată decedatului ei soţ, legendarul Siegfried Unseld, sînt frapante. Însă, în romanul lui Gstrein, Frankfurt se preschimbă în Viena, o editură renumită este retrogradată la rangul unei neînsemnate edituri de provincie, iar soţia editorului primeşte numele de Dagmar, la fel ca şi văduva fostului primar al Vienei Helmut Zilk (similitudine care totuşi a rămas nesesizată de presa literară din Germania). Pînă şi caracterul isteric al lui Dagmar, care-i distruge în mod calomnios pe toţi cei ce nu i se supun, ameninţîndu-i perfid că va face public „tot adevărul“ în ce-i priveşte, este, dincolo de orice plăcere a identificării concrete, mai degrabă o specialitate vieneză.

Prin urmare, construcţia narativă a lui Gstrein este totuşi ceva mai subtilă decît simplul colportaj. Cine doreşte să-i recepteze volumul Tot adevărul drept un roman cu cheie, va fi dezamăgit, întrucît autorul nu trădează aici despre „Suhrkamp-Saga“ nimic mai mult decît ceea ce se ştie deja de mult. Este evident faptul că, deseori, tocmai celor ce deplîng receptarea mediatică „sub orice critică“ a vieţii literare le scapă complexitatea structurii poetologice. Mai mult, Gstrein rămîne pînă la sfîrşit consecvent cu procedeul său ironic. Un exemplu în acest sens poate fi găsit în ultimele pagini ale romanului, în care apare Siegfried Unseld în persoană, aşadar modelul literar al editorului Heinrich Glück, pe care lectorul-narator îşi aminteşte că l-a întîlnit odată la Tîrgul de Carte din Frankfurt.

Întrebarea decisivă pare să fie totuşi, în ultimă instanţă, dacă ultimul roman al lui Gstrein, Die ganze Wahrheit, îşi poate convinge şi cititorii aflaţi în afara scenei literare. De aceea, foiletonul de limbă germană se străduieşte neîncetat să demonstreze ipoteza după care cartea n-ar fi o diatribă încifrată şi nici o satiră a scenei literare. Ce mai rămîne atunci din carte? – dau glas nedumeririi unii, respectiv ce se mai poate spune despre ea? – se întreabă ceilalţi. În ansamblu, criticii literari sînt împărţiţi în „cazul“ discutat, interesant fiind faptul că evaluarea romanului este influenţată atît de apropierea recenzentului de aşa-numita „cultură Suhrkamp“, cît şi de depărtarea acestuia de centrul de putere al literaturii. Altfel spus, în acest joc Gstrein s-a implicat nu numai personal, ca autor, ci a atras indiscutabil şi critica de specialitate. Tocmai de aceea poate fi interesant pentru cititorul de rînd să urmărească recenziile deja apărute la recentul roman: căci, cînd altcîndva, dacă nu acum, am aştepta de la critici să fie la înălţime şi să arate tot ce au mai bun, odată ce au fost premeditat revendicaţi de către autor? Practic, nici unul dintre ei nu uită să reamintească de cartea lui Martin Walser, Moartea unui critic (Tod eines Kritikers), apărută în 2002 la Suhrkamp şi care a provocat scandalul unui aşa-zis persiflaj antisemit al „papei“ literaturii germane, Marcel Reich-Ranicki. Însă sesizează oare criticii şi rolul care le revine direct lor sau, lucizi prin însăşi profesia lor, sînt orbiţi tocmai în ceea ce-i priveşte? Scandalul Martin Walser s-a încheiat prin gestul scriitorului de a părăsi Editura Suhrkamp. Prin aceasta, primul capitol din „Suhrkamp-Saga“ era deja scris. Recentul roman al lui Norbert Gstrein Die ganze Wahrheit nu va fi, desigur, nici ultimul.

Suhrkamp-Verlag

Istoria începe odată cu preluarea de către Peter Suhrkamp, în timpul regimului naţional-socialist, a acelor părţi din S. Fischer Verlag care au fost aprobate de Ministerul Propagandei. Acest fapt nu împiedică regimul să-l interneze mai tîrziu într-un lagăr de concentrare. Odată eliberat, Suhrkamp a fost cel dintîi care, după război, a primit aprobare să deschidă o editură. După conflicte cu moştenitorii lui S. Fischer, el a înfiinţat în 1950, la sugestia lui Hermann Hesse, editura care-i poartă numele. După moartea lui Peter Suhrkamp, în 1959, Siegfried Unseld i-a succedat la conducerea editurii.

Editura Suhrkamp a marcat în mod esenţial istoria germană postbelică a literaturii şi a ştiinţei. Printre autorii de limbă germană publicaţi la Suhrkamp se numără cunoscuţii Bertolt Brecht, Paul Celan, Max Frisch, Martin Walser, Thomas Bernhard şi Peter Handke; de asemenea, au fost traduşi în aceeaşi editură, printre alţii, Samuel Beckett, James Joyce şi Marcel Proust. Secţia de literatură ştiinţifică conţine în primul rînd lucrări de filozofie, sociologie şi teoria literaturii; deja în 1951 editura a publicat faimoasa Minima Moralia a lui Theodor W. Adorno. Siegfried Unseld a creat astfel prin Suhrkamp-Verlag o cultură intelectuală specifică.

Decesul lui Unseld în 2002 a fost urmat de confruntări serioase între moştenitori; conducerea editurii a fost preluată de văduva lui Unseld, ea însăşi mai înainte autoare la Suhrkamp, Ulla (Unseld-)Berkéwicz. De atunci autori de marcă au părăsit editura, în 2004 scriitorul german Martin Walser, iar în 2008 elveţianul Adolf Muschg, singurul autor care făcuse parte din consiliul de administraţie al Fundaţiei.

În toamna lui 2009, Joachim Unseld, fiul directorului decedat al editurii, a decis să-şi vîndă acţiunile Editurii Suhrkamp. Prin aceasta s-a deschis calea vinderii arhivelor Suhrkamp Arhivei literare din Marbach şi mutării editurii de la Frankfurt am Main la Berlin.

Extrase din presa de limba germană despre Die ganze Wahrheit

„Romanul lui Norbert Gstrein Tot adevărul este o istorie […] despre naraţiunea însăşi, despre întrebarea ce este literatura şi cum funcţionează ficţionalizarea. Profund, fascinant, zguduitor, spiritual, ironic, reuşit.“

„De data aceasta, construcţia narativă a lui Gstrein este exagerată. Autorul nu reuşeşte pe toate planurile să creeze spaţii în mod convingător. ş…ţ Ceea ce salvează în mod repetat romanul este ironia lui Gstrein sau, mai bine zis, autoironia sa şi a eroilor săi.“

„Şi totuşi Norbert Gstrein nu reuşeşte cu adevărat să depăşească prin drapare literară lectura reducţionistă a privitului prin cheie. ş…ţ Norbert Gstrein a prezentat un roman tipic în contextul creaţiei sale, gîndit în mod stringent şi realizat în mod virtuoz. Şi totuşi, el nu se poate sustrage reproşului de calomnie şi camuflaj meschin.“

„Perfidia romanului său se vădeşte tocmai în punctul în care autenticitatea riscă să se convertească în colportaj răuvoitor. ş…ţ Este mai presus de îndoială faptul că, în acest caz, Norbert Gstrein a sacrificat măiestria ce-i este proprie pe altarul răzbunării. ş…ţ Scena literară este un ospiciu în care fiecare se vede drept gardian, nici unul drept pacient. Luarea la cunoştinţă a acestui fapt nu face totuşi mai plăcută cartea deliberat provocatoare a lui Norbert Gstrein, însă explică modul cum a luat naştere.“

„Nu, bineînţeles că nu este un roman cu cheie, la fel de puţin precum pipa lui Magritte este o pipă. ş…ţ Citim cu plăcere istoria, relatată de Gstrein, despre o femeie ambiţioasă şi cu înzestrări ocultist-diabolice ş…ţ. Cu o plăcere, în care se amestecă, desigur, şi o stare de indispoziţie la gîndul dacă nu cumva aici este pusă în scenă, baricadată în spatele a tot felul de fortificaţii, distrugerea unei reputaţii. ş…ţ Însă acest plan de discreditare aşa-zicînd deconstructivă, în absenţa morţilor, funcţionează numai pe hîrtie, nu în viaţă.“

„Norbert Gstrein este un narator suveran în această carte. ş…ţ Tot adevărul nu este un roman cu cheie şi cu atît mai puţin o diatribă la adresa scenei literare, ci o declaraţie de dragoste amortizată ironic.“

„Norbert Gstrein a adus procedeul narativ al unei autocomentări integrate, atît de tipic pentru el, la un grad de perfecţiune tehnică ce nu poate fi decît admirată. […] De aceea caracterul de roman cu cheie nu trebuie urmărit pe planul faptelor biografice, ci mult mai subtil, în reprezentarea unui cosmos ideatic care este indisolubil legat de anumite trăsături de caracter.“