OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Pentru a onora presedintia Uniunii Europene, detinuta de Spania timp de sase luni, a fost elaborat un amplu program cultural-artistic. Intentia este fireasca: sub aspect artistic, in domeniul picturii in primul rind, Spania a influentat, intr-o masura covirsitoare, arta Europei. Incepind cu Zurbaran, El Greco, Vélasquez, pina la Goya, Picasso, Tàpies, Dali, Miró, intreaga pictura moderna europeana a fost si inca este marcata de viziunile, pe cit de intense, pe atit de organizate, ale marilor predecesori.

Aperent incendiar, insa in fond cu cele mai generoase si pasnice intentii, organizatorii expozitiei actuale de la Muzeul National de Arta din Bucuresti isi expun programul, artistic si politic totodata, propriu unei Europe unite, eliberate de obsesia delimitarilor inguste si ale opozitiei de interese. Vorbind despre o „Europa posibila“, se afirma ca „unitatea europeana este un vis care, spre deosebire de alte vise politice…, intrevede un spatiu plural, cu multe limbaje si peisaje, dar fara frontiere, o constelatie de interese practice laborios conjugate, de progrese gradate in ameliorarea vietii omenesti, in extinderea frumosului proiect al iluminismului de a salva drepturile individuale creind in acelasi timp o retea sigura si flexibila de solidaritati“.

In acest context sint prezentati 18 artisti de prima importanta, tineri si de virsta medie, toti reprezentanti in Muzeul de Arta Moderna „Reina Sofia“ din Madrid si prezenti in marile expozitii organizate la centrul Pompidou din Paris, de Muzeul de Arta Moderna din New York si participanti la tirgurile de arta din Basel, de la Köln, unii la Bienala din Venetia. Trei dintre acesti pictori sint iberoamericani, unul cubanez – Alexis Kcho, altul argentinian Guillermo Kuitca si José Luis Cuevas nascut in Mexic. Acestia, la rindul lor, foarte legati de traditiile experientelor vizuale locale si mexicane, sint in acelasi timp preocupati de asimilarea cu tendintele artistice nord-americane si europene. Astfel il vom intilni pe Kcho intr-o surprinzatoare asociatie cu Bruce Nauman, celebrul creator de performances la Documenta din Kassel, expunind amindoi la Muzeul de Arta Contemporana din Chicago.

O importanta trasatura comuna tuturor expozantilor, incepind cu Arroyo, cel mai cunoscut dintre ei, este faptul ca ramin fideli artei dialog cu privitorul, fie prin procedeul distantarii sustinute de rama, fie macar prin sugerarea lor. Chiar si recurgind la mijloace tehnice noi, de reproducere, digitale, acel ideal de secole, pastrat si de toate formele de avangarda din secolul XX, cel al rezervarii unei mici distante respectuoase in dialogul dintre privitor si opera, nu este abandonat. Nu orice este pentru acesti reprezentanti de azi ai artei spaniole „arta“, in sens dadaist, devalmasia nu-i ispiteste, chiar daca unii din ei, cum ar fi Sevilla Soledad, au intrat si in practica artelor alternative, in special prin instalatii spectaculoase cu un pronuntat iz tehnic.
In suita prezentarii, sistematic organizate alfabetic, putem surprinde varietatea ecourilor, ca si fantezia inovatiilor. Primul, Amat, este un evident discipol al lui Miró, insa mai concentrat, mai putin aerian (Poarta deschisa). Eduard Arroyo, considerat un reprezentant al pop-artei spaniole, lucru care, din lucrarile expuse (Unicorni), nu rezulta decit indirect, substanta sugestiva a imaginilor expuse fiind mai suculenta, este, ca si multi alti artisti spanioli, un luptator impotriva dictaturii lui Franco, pe vremea caruia a avut de suferit.

Cu Broto, originar din Saragossa, stabilit la Paris, ne intilnim cu un fidel aderent al picturii – pictura, materie carnala si nu epurare conceptualista. Doua imagini Fara titlu atesta gratie si degajare, admirate cindva de Tapiés. Carmen Calvo, din Valencia, a reprezentat Spania, in 1997, la Bienala din Venetia. Buna desenatoare, cu o placuta inclinatie spre umor, isi puncteaza imaginile cu mici provocari suprarealiste. Experienta tehnologica si artizanala a lui Martin Chirino, care a lucrat impreuna cu tatal sau la Atelierele navale din Gran Canaria, l-au dus direct la optiunea pentru sculptura in metal. Modelele lui erau Gonzales, dar si pictorul Fernand Léger. Ca si alti sculptori, a practicat intens desenul, dar nu in liniaturi sobre si pure, ci in trasaturi nervoase, dure, inrudite cu gravura, cum sint cele doua desene in alb negru din expozitie. In desenele lui Cuevas identificam usor amintiri din profilurile hazlii ale lui Picasso.

Ca si multi alti tineri artisti din lume, tinerii spanioli regasesc expresionismul. Totusi se comporta fata de el mai rezervati, mai putin violenti in culoare si o fac chiar cu o progresiva incercare de a se apropia de constructivism sau macar de informalul liric. Astfel se infatiseaza delicatul Fernandez de Molina cu doua discrete poezii in culoare, una galbuie si una roz. Galindo insa ramine fidel expresionismului abstract si compozitiilor in culori puternice cu aglomerari de particule, ca niste tapiserii in farime, de tip Patchwork. Gordillo, sevilan, ii descopera cu incintare, la Paris, pe liricii informali expresionisti: pe Fautrier, pe Dubuffet, pe Pollock. Totusi, cele doua imagini expuse acum, ambele „fara titlu“, dezvaluie si la el ispita constructiei. Profesor la Facultatea de Arte din Barcelona, Joan Hernandez Pijuan trece de la inceputurile peisagistice, cu rezonante lirice, la tentatia minimalismului cu tilc simbolic.

Celebru in mediile artistice subamericane, argentinianul Guillermo Kuitca construieste imagini care amintesc de Paul Klee – geometrie, fantezie si o usoara tenta de mister in acelasi timp. Larrondo, printre cei mai tineri expozanti, a inceput prin a se familiariza cu pictura religioasa, dupa care a trecut la formulari ironic-echivoce ale chiar motivelor initial practicate. O figura interesanta este Francisco Peinado, nascut la Malaga, dar emigrat cu familia in Brazilia, unde isi petrece copilaria si prima tinerete. Picteaza figurativ, dar cu o nota suprarealista. Tot cu un debut expresionist, apoi transformat in abstractie eliberata de afectivitati, picteaza Albert Rafols-Casamada, discipol al picturii americane, al lui Rothko, Motherwell, Barnett Newman. Acelasi drum il urmeaza si José Maria Sicilia. O nota diferita intilnim, in sfirsit, la Dario Villalta, care introduce in picturile lui si fotografia si elemente externe materiei picturale, colaje de instalatie.
Interesul deosebit al acestui parcurs, inca putin cunoscut la noi, consta si in faptul ca ne permite sa intelegem mai bine valorile unei Europe, pe cit de diverse, pe atit de solidare in optiunile ei.