OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Publicăm în acest număr al revistei un interviu cu Marta Petreu despre cartea sa recent lansată la Bookfest, Diavolul şi ucenicul sau: Nae Ionescu- Mihail Sebastian. În aceste moleşite zile de vară, cartea Martei Petreu are toate datele pentru a ne scoate din amorţeală. Un scris febril, un diagnostic necruţător, o descriere care se bazează pe documente şi pe o formulare lipsită de dubii: Mihail Sebastian n-a fost doar o victimă, el s-a livrat lui Nae Ionescu în perioada 1927-1934, a împrumutat de la directorul revistei Cuvîntul ideile, habitudinile, idiosincraziile, s-a alăturat campaniilor iniţiate de Cuvîntul, duşmanii lui Nae Ionescu au fost şi duşmanii lui, a lovit cu sete în Viaţa românească, în Ibrăileanu, în E. Lovinescu, în G. Călinescu. Marta Petreu discută în carte şi despre îndepărtarea lui Sebastian de Nae Ionescu, oferind atît perspectiva urcării împreună, dar şi pa aceea a căderii, a drumurilor diferite, dar nu separate – n-au fost două linii paralele care se ating la infinit... „Dezvăţarea lui Sebastian de drogul Nae a fost grea şi niciodată completă“, scrie Marta Petreu.

 

De fapt, autoarea arată în carte modul în care Nae Ionescu l-a subjugat pe Sebastian, cum i-a inoculat morbul ororii, cum i-a bîntuit zilele şi nopţile; perspectiva Martei Petreu este inedită, accentuînd pe imaginea publică a lui Sebastian, din perioada Cuvîntul, extrem de asemănătoare, pînă la suprapunere, cu aceea a lui Nae Ionescu. N-a fost o iubire în taină, ci una în care Sebastian oferea mereu dovezi publice de fidelitate. Iată şi finalul acestei relaţii, aşa cum îl interpretează Marta Petreu pe baza Jurnalului lui Sebastian: „La moartea fostului său profesor, Sebastian l-a bocit («Plîns nervos, imposibil de stăpînit») ca pe-un om care «a avut aşa de puţin noroc». «Se duce cu el o întreagă perioadă din viaţa mea, acum – acum deabia – definitiv închisă», nota Sebastian. De fapt, a continuat să-l iubească – iubirea are această miraculoasă însuşire, de a supravieţui morţii celui iubit, cum are şi calitatea de a fi intangibilă la critica raţiunii şi la presiunea realităţii – şi să îl viseze, semn că acest capitol nu era în nici un caz închis. Iar felul cum l-a proiectat mereu în vis, în postură de autoritate, ne indică rolul ambiguu, de enigmatic stăpîn, pe care l-a avut Nae pentru Sebastian. Chiar dacă Sebastian s-a amuzat, în mediile intelectuale ostile lui Nae Ionescu, să declare că «pentru mine Nae Ionescu era diavolul», afirmaţia lui – ce coincide cu punctul de vedere al patriarhului Miron Cristea (care a pus ca Nae să fie zugrăvit la Patriarhie ca diavol), cu mărturia Marucăi Cantacuzino, cu aceea a lui Vulcănescu şi a atîtor altora, de altfel – nu înseamnă nici o lepădare de Nae Ionescu, nici o insultă la adresa lui: ea este numai diagnosticul de o supremă luciditate şi putere de pătrundere al cuiva care, iubind, a depus mărturie în cunoştinţă de cauză“.

 

Dacă asupra relaţiei dintre Nae Ionescu şi Mihail Sebastian putem formula diverse interpretări – inclusiv aceasta, a Martei Petreu, a iubirii iraţionale, în care unul era „sclav“ şi celălalt „stăpîn“ –, ceea ce rămîne fundamental citind această carte este poziţia publică a lui Mihail Sebastian din perioada Cuvîntul. Problema cea mai gravă este activitatea de jurnalist, cuvîntul tipărit, şi mai puţin resorturile intime pentru care exista această poziţionare. Daţi-mi voie să afirm – cu directă trimitere şi la realitatea publicistică a zilelor noastre – că are o mare importanţă unde scrii şi ce scrii. Poţi să fii la o gazetă din interese pecuniare, poţi să manifeşti o neştirbită şi necondiţionată admiraţie pentru şefi şi să le execuţi ordinele, dar poţi să crezi în virtuţile meseriei de jurnalist, în puterea ei de a sluji adevărul, în independenţa jurnalistului; proba de foc este scrisul tău, ce pui pe hîrtie. În gazetăria actuală, aproape că nu mai contează că ziarul condus de Cătălin Tolontan, Gazeta sporturilor, face parte din trustul lui Dan Voiculescu. Cătălin Tolontan a imprimat cotidianului sportiv o direcţie independentă, care, de multe ori, merge împotriva liniei cultivate de patron. Şi, ceea ce este mult mai relevant, Gazeta sporturilor şi Cătălin Tolontan sînt la originea dezvăluirilor privind cea mai ofensatoare cheltuire a banului public de către ministrul Monica Ridzi.