OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Intimplarea e uluitor de frumoasa. In fata ei te simti cum trebuie sa se fi simtit arheologii englezi in 1922, cind, dupa ce Valea Regilor fusese scotocita si despuiata de citeva generatii de hoti si de nenumarati egiptologi, au dat totusi peste un mormint cu sigiliul intact, plin de bogatii orbitoare, unde se afla mumia lui Tutankamon, devenit apoi cel mai cunoscut dintre faraoni.
Descoperirea, in anul 2000, a 93 de scrisori trimise de Eminescu si a 15 scrisori primite de el are, in plus, poezia coincidentelor: e tocmai anul Eminescu, e tocmai epoca in care interesul publicului e axat pe documentul biografic – daca e o poveste de dragoste, cu atit mai bine –, e tocmai momentul in care „statuia“ Eminescu avea nevoie de o asemenea „reumanizare“.

In istoria literaturii romane nu cred sa fi existat o descoperire comparabila cu aceasta, cel putin la nivelul surprizei. Ca si arheologia, istoria literara e un domeniu al cautarilor mai degraba aride, al bucuriilor marunte, al prafului inghitit in locuri de mult scotocite de toata lumea. In fata bucuriei unor scrisori pastrate ca prin minune, in cel mai mare secret, intr-o lume in care secretele nu prea exista, nu prea rezista, este firesc ca una dintre primele reactii ale specialistului sa fie nevoia unor dovezi de autenticitate: analiza grafiei, a hirtiei, a stilului, a datelor contextuale si textuale. Caci exista si pacaleli celebre in viata literara, cum a fost, in lumea franceza, afacerea manuscrisului La Chasse spirituelle de Rimbaud, cu precizarea ca acolo posesorul asa-zisului text rimbaldian n-a vrut sa-si dezvaluie identitatea.

Marturisesc ca m-am gindit, dupa ce am aflat amanuntele convingatoare ale felului in care s-au pastrat aceste scrisori si dupa ce am citit citeva dintre manuscrisele reproduse in reviste, la doi oameni care ar fi meritat din plin aceasta bucurie: Perpessicius si Petru Cretia. Ar fi meritat-o si atitia altii, critici si istorici literari din toate generatiile: Vianu, Calinescu, Negoitescu, Ioana Em. Petrescu... Am avut noi norocul sa facem aceasta adevarata calatorie in timp, sa completam imaginea celor doua personaje si sa aflam pina la capat povestea lor. Inainte de orice comentarii literare, sa ne bucuram pur si simplu de norocul nostru, sa ne bucuram din tot sufletul nostru de cititori care se trezesc, dintr-o data, in inima unui roman epistolar.