Se iau trei muzee, cele de la Şosea,
că sînt apropiate, deschise şi active, se iau trei artişti
inventivi şi se pun într-un proiect. Se dă o temă generoasă,
Suveniruri de muzee şi se implică o fundaţie tînără şi
entuziastă pe teme de cultură urbană, Artex. Se găseşte un
finanţator, Administraţia Fondului Cultural Naţional, şi iată
ecuaţia de succes pentru un proiect cultural. În România.
În Europa sau în lume,
magazinele muzeelor sînt pline de suveniruri: de la cele
simple, gen magneţi pentru frigidere, din care surîde un
Rembrandt sau o Venus dezgolită, pînă la pretenţioase
cataloage exorbitante, care cu greu pot fi încadrate în
categoria suveniruri, mai degrabă intrînd la clasa investiţii
de lux. Spaţii obligatorii pentru vizita în muzee, uneori la
propriu vorbind, întrucît nu poţi ieşi din expoziţiile
temporare decît prin sălile magazinului special deschis pentru
acea expoziţie, ele constituie o sursă importantă de venituri şi
de imagine pentru muzee. Pleci acasă avînd în buzunar
imaginea muzeului sau a lucrărilor văzute, o duci mai departe, o
dai mai departe, ea lucrează insinuant şi subtil oriunde ajunge.
În România, interesul
pentru astfel de obiecte de aducere aminte a patrimoniului găzduit
este încă scăzut. Marile muzee propun puţine obiecte, multe
dintre ele nesemnificative, urîte sau inutile. Ele sînt
făcute cu gîndul la ce îşi doreşte muzeul de la ele,
nu la ce îşi doreşte cumpărătorul de la un astfel de
obiect. De aceea, ori trec neobservate ori, pur şi simplu, nu
există. Asta la muzeele mari şi cu minime iniţiative de marketing.
La celelalte, acest tip de obiect lipseşte cu desăvîrşire
sau are lipsuri majore de genul: cărţi poştale cu legendă numai
în română, pliant în care nu apare adresa
muzeului, replici ieftine ale unor obiecte preţioase etc., etc. Ca
să mă credeţi, gîndiţi-vă la ce suveniruri aveţi în
casă, afişate sau dosite, dar luate din muzee româneşti. La
mine, cele mai preţioase suveniruri sînt din copilărie,
diapozitive cu mănăstirile din Bucovina. Dintre cele noi, nu cred
că am păstrat ceva sau memoria mea afectivă e incapabilă acum să
scoată la iveală un obiect frumos/util/educativ din trecutul
apropiat de vizitator de muzeu românesc, deşi este o ipostază
în care mă regăsesc de multe ori.
Proiectul amintit la începutul
articolului îşi propune să promoveze un model de marketing
muzeal reprezentat de obiecte originale care pornesc de la
patrimoniul muzeelor vizate. Practic, un specialist în
marketing muzeal, în colaborare cu responsabilii pe relaţiile
publice ale celor trei muzee şi cu trei artişti selectaţi şi
interesaţi de crearea de astfel de suveniruri s-au reunit, s-au
sfătuit, au comandat şi au creat schiţele pentru 33 de obiecte
muzeale şi 11 machete pentru o parte dintre ele. Intenţia
mărturisită a organizatorilor este ca măcar cele 11 obiecte
selectate să fie ulterior produse de cele trei muzee şi să poată
fi cumpărate din magazinele acestora. Proiectul nu garantează însă
acest lucru, iniţiativa aflîndu-se în mîinile
instituţiilor păstrătoare de patrimoniu.
Pentru ca lucrurile să fie
profesioniste, prima etapă a constat în elaborarea unui studiu
semnat de Alexandra Zbuchea, specialist în marketing cultural,
în care au fost analizate magazinele muzeelor de la Şosea,
oferta de obiecte aflate acolo, caracteristicile publicului
cumpărător şi obiectele importante din muzee, la care artiştii să
facă referire cînd creează obiectele. Să vă spun cine
cumpără din cele trei muzee? La Muzeul de Geologie, copiii şi
tinerii sînt principalii cheltuitori, la Muzeul Antipa, tot
copiii risipesc banii pe suveniruri, dar şi adolescenţii şi
tinerii pînă în 30 de ani, precum şi persoanele de
peste 60 de ani. La Muzeul Ţăranului Român, adulţii între
30 şi 60 de ani intră cu treabă sau fără treabă în cele
două magazine cu nimicuri sau cu preţioase obiecte ţărăneşti.
Următoarea etapă a fost aceea în
care specialiştii în relaţii publice au avut o întîlnire
cu artiştii. Aici au fost punctate obiectele importante din fiecare
colecţie, tematica muzeului şi interesul acestuia în a
comunica un anume mesaj. Treburi de imagine, marketing şi viziune
ale unor instituţii care vor să fie coerente cu ele însele şi
preferate de publicul cumpărător şi vizitator. Acestea, combinate
cu imaginaţia artiştilor şi sfaturile specialistului de marketing,
au scos la iveală soluţii inedite, dar uşor de vîndut.
Fluture din pluş, care se transformă într-un cap de bufniţă,
libelulă-broşă din sîrmă subţire, portofel în formă
de elefant, tăbliţă magnetică pe care se aşează oscioare de
dinozaur, bentiţe de păr cu modele de flori de mină sau cu coarne
de dinozaur, cutie-vitraliu de bijuterii, trusă arheologică, trusa
micului explorator, perne decorative cu sărbători, semne de carte
la metru, buzunare pentru dulapuri sau pereţi, obiect
cuvinte-pierdute-din-limbă, reţetare cu mîncăruri
tradiţionale, şi cu greu închid lista de minunăţii propuse
de cei trei artişti: Irina Anghel, Bogdan Herăscu şi Bogdan
Ioniţă. Toate sînt simpatice obiecte de aducere aminte despre
vizita într-un muzeu, despre obiectele de acolo şi despre
preferinţele proprii referitoare la el. Unele dintre ele pot fi
folosite ca jucării de către copii sau ca obiecte utilitare în
bucătărie, dulap sau casă, de către adulţi. Altele sînt
frumoase, pur şi simplu, şi funcţionează numai ca obiecte
estetice în casă sau drept cadou în pungile pentru
prieteni. Altele sînt educative (mai ales cele pentru copii) şi
pot fi folosite la anumite materii, la şcoală, sau în timpul
liber, acasă. Cele mai interesante combină cele trei funcţii:
estetic, funcţională şi educativă, în mod inedit, şi ai
impresia că investiţia chiar merită, iar obiectul, folosit în
diverse contexte, este complex şi, deci, mulţumitor.
Mie iniţiativa mi se pare de bun
augur, obiectele create în cadrul proiectului nu numai că nu
sînt clişeizate şi nu se blochează în modele deja
văzute, deci sînt creative şi inedite, dar ţin cont şi de
cele mai importante obiecte din muzeele vizate, de obiectele-emblemă
promovate de acestea. Suvenirurile sînt aşadar simpatice,
inedite şi neaşteptate. Acest fapt se datorează imaginaţiei celor
trei artişti, dar şi manierei profesioniste de a gîndi şi
coordona un proiect în care specialiştii au ceva de spus. E un
proiect mic, cum spun organizatorii, dar cu miză mare şi cu
perspective pe măsură. Acestea din urmă ţin exclusiv de muzee,
care, momentan, ca majoritatea instituţiilor de cultură sau de alt
tip, nu trec printr-o perioadă roză. Tot de ele ţine înţelepciunea
de a produce astfel de obiecte, care, chiar într-o perioadă de
criză, cu o investiţie mică pot scoate venit maxim. E genul de
iniţiativă care funcţionează pe această regulă şi e utilă
într-o perioadă de restrişte.
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters