OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cind o tara are 5% din populatia globului, dar cheltuie 50% din resurse pe armata, puterea de convingere a acelei tari e in declin.
Printul Nasir Al-Subaai

Zorii unei zile in desert. Tineri si batrini ce se calca pe incaltarile prafuite sa urce intr-un autocar pentru a pleca la munca in Golful Persic. Mai apoi, pe intinderea celor doua ore, filmul lui Stephen Gaghan nu pare sa revina asupra acestui cadru fugar. Insa, ca orice cadru de inceput, povestea nespusa a celor plecati in zori, prinde intr-un fir intreaga poveste a Syrianei. Stephen Gaghan o cladeste in jurul unei tari petroliere pe care nu o numeste (Arabia Saudita, de exemplu), sub forma unui esafodaj de fragmente in care timpul de vizionare al unor personaje ce se dovedesc cruciale se reduce la un minut sau doua, aproape aleatoriu. Dar in aceste mici fragmente regizorul reuseste sa construiasca relatiile multiple specifice lumii petrolului, cu consecintele lor largi.

Mizind aproape totul pe montaj – un film peticit si spalacit pe care aproape ca nu il intelegi la prima vizionare, filmul sacrifica in parte constructia personajelor, inchiderea unor subploturi sau conturarea unor motivatii, pentru a se focaliza total asupra unei singure idei: lupta pe viata si pe moarte pentru petrol, ca definitie a lumii in care traim.

Totusi, in fundalul acestei lupte exista trei personaje secundare (pentru ca Syriana este unicul personaj principal, iar prin Syriana se intelege porecla pe care o da guvernul de la Washington planului american de a schimba fata Orientului Mijlociu) ce sufera emotionante metamorfoze. Pe de o parte, personajul lui Clooney, Bob Barnes. Filmul isi sprijina scenariul pe cartea See No Evil, nonfictiunea fostului agent CIA Robert Baer, iar George Clooney isi construieste personajul pe profilul acestuia: un agent CIA cu reputatia pe jumatate compromisa de un asasinat in Iran, care trebuie sa execute o ultima misiune inainte de a se retrage in spatele unui birou confortabil, si anume aceea de a-l lichida pe Printul Nasir, ministrul de externe al tarii arabe. Jucat cu o epuizare constanta si doar semiconturat, nici personajului lui Clooney nu i se da timp sa isi exprime metamorfoza sau macar pe deplin personalitatea.

Totusi, el e cel care prinde si intelege firele intrigii arabo-americane: citeva cadre il prind intre ura fundamentalismului arab impotriva Vestului, simpatia nobiliara a reformatorului care doreste sa indeparteze America de la cirma tarii lui si propria lipsa de reactie dictata de increderea in guvernul sau, pe care nu l-a pus niciodata la indoiala. Gestul sau final, unicul memorabil, de a iesi, asudat, disperat si greoi, in fata coloanei oficiale a printului cu o cirpa alba in mina pentru a-l preveni pe acesta, arata in egala masura nevoia irationala a omului de a reactiona la sistemul creat impotriva lui, precum si faptul ca eroii nu mai au de mult ce cauta in lumea in care traim. De personajul interpretat de George Clooney, regizorul Stephen Gaghan se apropie cu compasiune, pe care o veti regasi in toata splendoarea ei in acel sentiment de final, inaltator si irosit, taiat la mijloc de generic.

Pe de alta parte, legendara demnitate araba reflectata in intregime de Printul Nasir Al-Subaai, reformatorul vizionar (interpretat magistral de Alexander Siddig din The Hamburg Cell), este solul fertil pe care doi pustani pakistanezi amariti (unul inca virgin), ramasi fara joburi, sint transformati in teroristi kamikaze. Filmul spulbera mitul urii teroriste aratind ca temutii kamikaze sint uneori niste indivizi lipsiti de alternative, suficient de tineri incit sa creada intr-o lume mai buna, fie ea si cea de dincolo, nimeriti accidental in mijlocul culturii arabe, fara ca macar sa o inteleaga sau sa ii vorbeasca limba.
Si nu te poti impiedica sa nu te gindesti ca, desi subliniaza cu grija natura fictionala a personajelor, producatorii Soderbergh si Clooney nu au facut decit sa repovesteasca altfel, dar in cel mai mic detaliu, miscarile „jucatorilor“ din Irak, dornici sa ii faca pe americani sa constientizeze realitatea bunastarii lor, dar fiind cu siguranta constienti la rindul lor de sentimentul antiamerican pe care il intetesc.