OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi, nu s-ar povesti, pe vremea cind in tinuturile Mioritei tranzitia nu se mai sfirsea si toti poporanii voiau aquis comunitar. In aglomerata asezare a Bucurestilor, de-i ziceau odata micul Paris, marele dregator Cornel Todea a adunat de peste sapte mari si sapte tari puzderie de teatre pentru copii, ca sa se intreaca in lupta artistica dreapta si sa vada care ar fi mai bun dintre toti. Venira comédii din Engliterra, din Francia, taman de la Bethleem si din nordica Suedie, din Cehia, Croatia, de la Sud de Dunare, dar si de prin partile noastre, de nu le mai stiai numarul.

Au venit cu printi si printese, cu zmei si balauri, cu armate de osteni, califi si razesi, de nu-i puteai cuprinde cu ochii si nu mai stiai incotro sa privesti. si in intrecere dreapta au purces sa se lupte, nu in sabii sa se taie, nu in lancii sa se omoare, ci in priceperea de a le vorbi copiilor pre intelesul lor sa se masoare. In 100, 1.000, 1.000.000 de povesti. Trei intelepte doftorite, pricepute la judecati, de-i invata pe altii prin academii, una de la Apus, una de la Rasarit si una de la Miazazi, i-au urmarit zi de toamna pina-n seara, la ceas de octombrie, ca infruntarea sa fie cinstita si, la urma, sa hotarasca ele care poveste ar fi mai prielnica tincilor. si s-au asezat cu totii la treaba, care mai bine, care mai prost, deh, dupa indeminarea fiecaruia.

Din tirgul Oradiei au facut cale lunga cei de la Arcadia, cu ispravile lui Apolodor, pinguinul calator, stihuri mestesugite de bardul Gellu Naum. Cu multa daruire le-au rostit cei trei comedianti, dar o povata trebuie sa li se dea: nu tot ce-i mult e si potrivit si, ades, dramuirea mai mult bine face!
si-au venit de pe meleagurile innegurate ale Engliterrei trei saltimbanci care mari mesteri au mai fost: o vorba n-au vorbit, in schimb au cintat, au dansat, cu papuselele s-au jucat si, pret de vreun ceas, au tinut toata suflarea din sala in miinile lor! Tare i-au mai indragit zgimboii, de nu se mai dadeau dusi de-acolo.
De la Praga ceheasca veni cu caraghioslicuri nobilul Vaclav Strasser. Mare vrajitor mai era si multe farmece mai stia. Baloane de sapun facea fel si fel, care mai mari, de intra si un copil intr-insele, care mai marunte, colorate ca lumina dupa ploaie, de-i zice curcubeu. Nu mai pridideai sa te minunezi si sa te desfeti!

Cumplita batalie ne-a aratat rinduitorul croat Ivica Simic, o istorie chibzuita dupa cea a lui Henric V a inteleptului William Shakespeare. Risipitori de plasmuiri, in care ostile erau butelci diferit colorate si conducatorii ostenilor, doar prunci care nu mai stiu cind sa se ogoiasca.
Din Francia, de care v-am pomenit, a ajuns, intr-o sfera de pinzeturi, duduia Neige Salinas. Unii nici cu gindul n-au gindit cite ispravi a savirsit frantuzoaica cu matasurile ei si cu ceva apa, dar nazbitiile ei le mai vazura unii prin lumea larga, pe unde umblara.
Figura Studio de la Gheorghieni a ajuns, pe covoare fermecate, cu un alai de califi, magi, vrajitoare, negustori. In limba ungureasca graira povestea Califului barza din Orientul cel de departe, dar tare frumos au mai spus-o si minunat au mai jucat-o. Pacat de vreo citeva nepotriviri, dar altfel voiniceste s-au mai infruntat cu adunarea care-i privea.

Mare pozna se facu cu cei de-au venit de la Bacau. Mestesugit au aratat copiilor ce i s-a intimplat lui Neghinita, cel cit un bob de mazare, dar pentru ca erau mascati si nu li se vedeau chipurile mai deloc, dregatorul cel mare al concursului hotari, pe loc, ca nu se pot pune cu ceilalti, ca n-ar fi drept. Zavistia tare i-a mai amarit pe bietii comicari, care multa inima au mai pus si fura pe placul tuturor.
Mare uriciune a fost Prostia omeneasca, de toata lumea nu mai avea rabdare sa se sfirseasca. Hatis care te cuprindea si nu-ti lasa scapare. Fara nici o potrivire cu inscrisul humulesteanului raspopit si asezat in bojdeuca de casuta din mahalaua iesana Ticau, de-i mai zice si Valea Plingerii. Pe ulita mare au purces nepricopsitii si proasta potrivire mai facura. Mai proasta chiar decit cea cu bagatul soarelui in casa ori cea cu nucile aruncate in pod cu furca. Tocmira ei si muzica si tare se mai scalambaiau, da-de i-or fi cuiva pe plac, da’ mare boroboata le-a mai iesit.

Despre Dragostea celor trei portocale fu vorba artistilor de mai jos de malul drept al Dunarii. In regatul lui Silvio, printul Tartaglia si sluga sa, Truffaldino, pornira intr-o calatorie plina de peripetii. Rostita cu mare veselie, chiar in limba straina, da’ putin si intr-a noastra, de-ai avut cite ceva de invatat dintr-insa.
La marea cea mare dorea sa ajunga Hanin, baietandru ce se tinea de indemnurile scrise ale bunicului lui, care, din lumea de dincolo, il calauzea spre implinirea dorintelor. Cea mai de sama invatatura a lui catre nepotu-sau fu sa nu renunte si sa-si ia la drum pe cei mai buni prieteni. Asa au spus, si tare frumos au mai spus, saltimbancii de la Göteborg-Suedia si Bethleem. La mare departare unii de alti, ei s-au adunat ca sa-i invete si pe straini cite ceva din cele ce le stiu.

Pocitanie in toata regula fu Prislea si merele de aur, de parca nimeni nu stia cit de limpede trebuie rostita o poveste. Au ponegrit istoria viteazului mezin si toata lumea voia sa-i vada plecind de unde-au venit, ca fara chibzuiala plasmuire au mai intocmit! Da oare nimeni nu-i mai vazuse pina atunci? Cu mare drag doftoritele le-ar fi dat praf de dormit, de sa nu se mai trezeasca multi ani, ori praf de stranutat, sa nu mai poceasca lucruri atit de marete! Bagati de sama ca straduinta nu-i destula, mai trebuie si harazire. si daca n-o ai, atunci mai bine apuca-te de alte trebi si lasa-i pe altii sa se ocupe de cele ale sufletului. Ca tare frumoase, da’ grele mai is!
Despre un alt print, Harapul cel Alb, si despre ispravile sale au vorbit cu pricepere chiar gazdele. Mare pregateala, gurile rele rosteau soptit de multe pungi cu galbeni, da’ bun lucru le-a iesit. Pret de doua ceasuri, de nu ti-ai dat sama cind au zburat, calatoreste Harap Alb prin imparatii si se pune cu multi dusmani, dovedindu-se de nadejde. Tot ce s-auzi si tot ce se vazu fu aratoasa plasmuire. Histrionii nu si-au dramuit ei chiar bine glasurile, de teama de greseala, dar le-a iesit o mindrete de spectacol. Cu care si cistigara una din cele trei coroane ale invingatorilor, impreuna cu povestasii din Engliterra si cu cei din Bethleem.

si, dupa sapte zile si sapte nopti, toate vlastarele ce-au privit la intrecere, si la cei ce-au biruit, si la cei infrinti, au tras o benchetuiala de-i zic carnaval, taman in fata palatului. si mare bucurie si hai a mai fost, de s-a auzit si in imparatiile vecine. Unii au plecat catre casa cu coroana de invingator, altii, hotariti sa mai vie inca o data. si pina la anul, la noua intrecere, toata suflarea venita a se masura purcede sa caute iar lucruri cu chichirez. Umbla prin zapisuri, scormonesc, inventeaza comicarii, intocmiri care sa dea rod. Povata doftoritelor-judecatoare fu ca nimeni sa nu se dea batut. Ca nici o alta sama nu-i mai placuta decit a copilariei si cu mare drag ne-aducem aminte de ea.
s-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea-asa. Cu dreapta cumpanire si fara prefacatorie!