Schauspielhaus Graz
10 octombrie: soseşte prima trupă,
cea de la Schauspielhaus Graz. Cu Antigona lui Sofocle, o producţie
montată în aprilie, aflată, aşadar, la cea de-a doua
stagiune. Actorul principal, Götz Argus (cel care-l
interpretează pe Creon) s-a aflat, pînă în preziua
spectacolului bucureştean, la Bilbao, în calitate de
artist-invitat. Subliniez acest lucru, fiindcă e o onoare să joci
la Bilbao, oraş al cărui PIB a crescut în ultimii ani graţie
unor adevărate „monumente culturale“: Muzeul Guggenheim, unic în
Europa, şi Opera, un spaţiu remarcabil, cu o arhitectură
îndrăzneaţă, unde are loc anual Festivalul „Giuseppe
Verdi“, la care sînt invitaţi artişti din lumea întreagă.
Acest Creon-Götz face, într-adevăr, un rol de excepţie,
bine articulat; forţa lui dă senzaţia unui catarg pe care se
sprijină corabia-spectacol.
În această montare sînt
puţini actorii propriu-zişi: Antigona-Carolin, Tiresias-Otto,
Ismena-Sophie, Hemon-Dominik, Paznicul-Thomas, Euridice-Frederike.
Spectaculos din cale-afară este corul. Un cor alcătuit din
emigranţi. Din numeroase ţări: Georgia, Irak, Turcia, Filipine,
Republica Moldova, Bulgaria, Rusia etc., etc.
Un decor sobru: cinci piloni-scări, pe
care personajele fac echilibristică, alcătuind imagini de o
frumuseţe clasică, expresivă prin gesturi şi culoare, cu puţine
acorduri muzicale şi cu o economie de mijloace rar întîlnită,
neştirbind însă cîtuşi de puţin fiorul poetic
întreţinut prin text, prin limpezimea rostirii lui, prin
mesajul dramatic, la fel de actual şi acum, după mii de ani de la
scrierea dramei antice.
Ideea alcătuirii unui cor compus
exclusiv din emigranţi îi aparţine regizoarei Anna Badora,
directoarea recentă a Teatrului din Graz, după ce a ocupat ani de
zile aceeaşi funcţie la Düsseldorfer Schauspielhaus. Unul
dintre aceşti emigranţi – un băiat din Georgia – este student,
iar seara intră în corul Antigonei. Din banii cîştigaţi
din aceste reprezentaţii trăieşte în Austria: îşi
plăteşte chiria, cursurile, ba chiar îşi mai ajută şi
părinţii rămaşi la Tbilisi. Elena din Chişinău studiază
contabilitate; vorbeşte stîlcit româneşte şi sînt
surprinsă să aud că în Republica Moldova a învăţat
româna la şcoală, ca limbă străină, iar rusa îi este
mai familiară. Şi pentru ea corul Antigonei e un popas bine-venit:
o sursă de cîştig, dar şi de bucurii; îi place
teatrul, iar cu piesa aceasta are ocazia să călătorească mult,
făcînd turnee în Austria, dar şi în alte ţări
ale lumii. Elena şi-ar dori să rămînă la Graz după
terminarea studiilor, totul depinde însă de acel dram de noroc
hărăzit fiecăruia. Românul Ionuţ este chiar actor, a lucrat
la Timişoara şi s-a stabilit de cîţiva ani la Graz. Şansa
i-a surîs, iar în prezent îşi poate face meseria.
Părinţii şi surorile au venit tocmai de la Alba Iulia să-şi
revadă fiul-frate rătăcitor.
Georg, conducătorul grupului, îmi
spune cîteva lucruri interesante. De trei săptămîni
pregăteşte turneul. De ce? Unii emigranţi – cei din Turcia,
Irak, Filipine – n-au apucat să înveţe limba germană, unii
nu au încă actele în regulă, iar pentru alţii a
obţinut viza abia pe aeroportul din Viena, în dimineaţa
plecării; totuşi, odată ajuns în România, Georg
răsuflă uşurat. La Bucureşti, totul a funcţionat impecabil:
cazare, repetiţii, spectacol, public cald, aplauze venite din inimă.
Înainte de a încheia, aş
vrea să subliniez un mic artificiu regizoral. În Antigona,
conducătorul Creon recurge în repetate rînduri la popor,
la cuvîntul Cetăţii, reprezentat în piesă tocmai prin
această masă eterogenă alcătuită, în secolul nostru, din
emigranţi. Creon îi întreabă dacă procedează bine
neabdicînd de la propriile legi şi pedepsind-o pe Antigona
pentru vina de a-şi fi îngropat fratele. Dar Creon e un
dictator. Întrebările lui sînt retorice. De fapt, el nu
acceptă sfatul nimănui, nici al fiului Hemon, nici al orbului
Tiresias. Iar Corului îi este frică să spună adevărul, să
mărturisească ce simte. Şi tocmai această frică atavică
declanşează ireversibil drama. Şi asta pentru că Cetatea se teme.
Un adevăr nerostit la timp poate fi fatal. Deci poporul cu un astfel
de conducător îşi merită soarta.
Ei bine, ce face Anna Badora în
final? Mută reflectoarele pe public. Noi, spectatorii, sîntem
invitaţi să reflectăm, să-i judecăm pe cei care ne conduc. Dacă
n-o vom face, cu responsabilitate, n-avem decît să suportăm
consecinţele. Avem soarta pe care ne-o merităm. Cu acest reflector
în ochii noştri, de public uluit, se încheie piesa.
Aplauzele chiar întîrzie, publicul pare uşor derutat; nu
e deloc un final spectaculos, ci unul simplu, fără zorzoane
muzicale ori scenografice inutile. Spectacolul impresionează tocmai
prin simplitate.
Teatrul de Stat al Greciei de Nord
din Salonic
18-19 octombrie: Regizorul şi
coregraful Dimitris Kyanidis creează o „Grădină secretă sau
misterioasă“, scenografia aparţinîndu-i lui Athanasios
Kolalas, iar muzica lui Chrisantos Christodoulou. Am văzut acest
spectacol de două ori. Dansatoarele – Marleen, Poly, Fania, Sofia,
Elena, Peni – şi unicul balerin, Omar, parcă te îmbie să
revii, să revezi, să-ţi decantezi trăirile din prima seară, să
descoperi alte şi alte interpretări în acest dans-artă,
şlefuit ca un diamant. Dans şi registre diferite, la cele cinci
dansatoare profesioniste; chipuri şi trupuri tăios de expresive.
La finalul spectacolului, două tinere
s-au întors spre mine şi m-au întrebat: dumneavoastră
ce aţi înţeles? A fost o întrebare inocentă, dar
plăcută, realmente doreau o posibilă explicaţie, şi-o aveau pe a
lor, sînt convinsă, dar aveau şi curiozităţile vîrstei
lor: dacă e altceva, dacă n-am înţeles bine?
Poate nici interpretarea mea nu e cea
imaginată de regizor, dar tocmai în asta constă farmecul: în
orice creaţie adevărată, ambiguitatea trezeşte interes şi
îndeamnă la reflecţii multiple.
Iată-mi aşadar interpretarea: Grădina
secretă ascunde în ea taina feminităţii. Este un elogiu adus
feminităţii neînţelese, adesea frustrate, tocmai din pricina
nepătrunderii tainelor ei.
Kyanidis abordează plin de curaj toate
ipostazele acestei feminităţi. Adolescente ce dansează pe muzică
disco şi freamătă libere, fără să intre încă în
cuşca dragostei. Mărul (fructul lui Eros), tăiat tacticos de
Conştiinţă (poate fi Mama Bărbatului, poate fi
spectatorul-conştiinţă), este oferit, pe rînd, fiecăreia
dintre femei: una refuză din motive fiziologice, alta are capul
acoperit de o pungă (a ucis-o deja o iubire trecută), o alta îşi
arată discret sînul matern, a patra îşi descoperă
ochiul învineţit de-o dragoste cu năbădăi, a cincea muşcă,
dar mărul îi face rău, iubirea e adesea necomestibilă.
Adultă fiind, femeia e supusă probei condurului. Bărbatul îi
oferă femeii alese pantoful fermecat, dar idila nu se sfîrşeşte
ca în poveste. Iubitul îşi încalţă femeia în
conduri şi în alte încălţări; ajunge mireasă în
pantofi albi şi-n cele din urmă poartă troace negre – iată
sobrietatea vieţii de soţie. Mariajul ca angrenaj în care,
fără iubire, viaţa devine tortură. Femeia-mamă: cu copil, femeia
e sclavă pe viaţă, fără copil (peste aceasta se abate o ploaie
de plozi avortaţi), ea mîngîie cu aceleaşi gesturi de
mamă absenţa copilului.
Chipul ideal, cel visat în
tinereţe, rămîne în mintea şi în inima
bărbatului, iar dacă femeia de lîngă el nu corespunde
idealului, bărbatul continuă s-o sculpteze, inventînd-o şi
reinventînd-o o viaţă întreagă şi instalînd
astfel nefericirea.
Certurile–atacurile–cuvintele grele
din cuplu adîncesc prăpăstii insurmontabile. Bărbatul,
neînţelegînd sau nevrînd să pătrundă la timp
taina femeii, se căieşte inutil la maturitate, iar feminitatea
zdrobită răzbună toată suferinţa acumulată, distrugînd
partenerul.
El moare, dar nici lor nu le este
sortită nemurirea. Femei-amazoane ronţăie din floarea iubirii:
înainte de marea trecere, femeia se hrăneşte din albul
florii-amintire, clipe mai bune sau mai rele, o dragoste dulce-amară,
asta este viaţa, în fond.
Dansul grecoaicelor din Salonic are
ceva din forţa valurilor Mării Egee. Pletele lor
negre-roşii-castanii ard, trupul li se contorsionează, ochii şi
gura le sînt acoperite, mîngîie cu palmele aerul
fierbinte, se înfioară în acordurile muzicii. Şi
atunci, închizi ochii şi simţi: se naşte un poem.
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters