Teatrul National Cluj. Sala Euphorion. Fata in fata de Francis Joffo. Cu: Ovidiu Crisan, Angelica Nicoara, Emanuel Petran, Adrian Cucu, Carmen Culcer, Marina Sebastian, Alexandra Lungu, Iulian Glita. Regia artistica: M.Chris. Nedeea.
Se pare ca ne-am cam pierdut simtul umorului. Tranzitia noastra cea de toate zilele tinde sa sucombe in traditie. Ea sa fie de vina? Unii se umfla peste noapte, li se ingroasa ceafa, contul la banca si li se-nmultesc camerele. Altii, ceva mai multi, din contra. Dar, zau, tuturor le-ar prii, din cind in cind, cite o portie de ris, asa, pur si simplu, fara nici un soi de conotatii. A exploda precum un foc de artificii. A te simti spumos ca o sticla de sampanie desfacuta. Cam la sampanie s-a gindit tinarul regizor M.Chris. Nedeea cind a ales textul semnat de regizorul si actorul Francis Joffo. Tinarul M.Chris. Nedeea poarta un nume de-a dreptul incitant in ambiguitatea sa si nici nu putea fi altfel din moment ce el, numele, i-a fost „nasit“ de vesnic tinarul Doru Vartic intr-un moment de haioasa inspiratie ludica. De cind a absolvit studiile, Nedeea apare ca un mic (deocamdata) fulger pe diverse podiu-muri clujene, monteaza, ofera, apoi dispare de tot, in sensul ca prea putini apuca a-i vedea inscenarile, ca urmare a simplului motiv ca ele... nu se mai repeta. Sper a nu se intimpla acelasi lucru si cu actuala premiera.
Cum era sa nu-mi placa textul cind este vorba despre amante si amanti, despre delicios de incurcatele lor legaturi, intr-o impletire de spumoasa comedie care frizeaza vodevilul? Recunoasteti si dumneavoastra, cei cu cefe mai mult ori mai putin groase, ca o asemenea oferta e pe placul tuturor, indiferent de virsta ori de sex. Regizorul a inteles prea bine mecanismul unor astfel de relatii care, intr-o viziune tipic frantuzeasca, nu trebuie neaparat sa aiba „morga“ de drama, de tragedie. Ce s-o mai lungesc atita, e un spectacol care-ti provoaca buna dispozitie, ti-o excita, te face sa uiti de nesfirsita noastra tranzitie (e cazul sa scap si eu de aceasta obsesie), cu momente artistice de calitate, de-o savuroasa finete. Comicul explodeaza ici-colo, precum mici fintini arteziene. Regizorul are inventivitate, are umor zdravan, chiar de-i vorba, uneori, doar de-o biata fundita de balerina aplicata pe soldurile unui fitnessist ori de o sageata infipta in spatele amantului „principal“. Ori cind un cuplu masculin face aluzie (imita, compileaza gesturi incercind a le reactualiza) la celebrii Stan si Bran.
Si acum frumusel, pe rind, despre actori. Ovidiu Crisan e la al doilea sau rol „clujean“. Confirma sperantele, ar zice unii. Ce naiba sa mai confirme? as replica eu. Sa discutam la obiect. In cazul de fata, „obiectul“ e de o simpatie molipsitoare, de un haz molipsitor, de o comunicare molipsitoare, cu momente in care ne-ar placea sa-i „molipsim“ talentul. Cind butucanos, cind maleabil si sprintenas, Ovidiu Crisan stie sa-si exploateze fizicul si fizionomia, ocolind cabotinismul. Emanuel Petran dovedeste ca paleta sa interpretativa nu s-a epuizat, e aici altul decit cel din Leonce si Lena ori Saruta-ma, chiar daca are aceeasi inaltime. Carmen Culcer e o gisculita perfecta (exista asa ceva?), o amanta de zile lucratoare care te induioseaza in asemenea hal incit iti doresti s-o iei in brate si s-o consolezi, ignorind orice pericol. Adrian Cucu baleteaza cu gratia lui Sylvester Stallone, insa cu o dictie clara si cu un har actoricesc pe care nesfirsitul Rambo nu le are. Marina Sebastian e un travestit de bon gout, cu hilare gesturi si grimase. Pina si Angelica Nicoara iese din rigiditatea ei scenica si se adapteaza, pis, pis, ritmului si vervei celorlalti, incercind a tine pasul. Marunteii Alexandra Lungu si Iulian Glita, deloc timorati de statura, produc pete de culoare ce mentin hazul si tonusul general.
In final, am si eu o sugestie de care nu trebuie sa tina, neaparat, cineva seama. Fata in fata e un spectacol care ar da bine pe scena mare, in sala mare, ca doar spectatori sint multi, si nu prosti, si toti ar dori sa se mai destinda, indiferent de cefele si de conturile lor bancare. Parerea mea.

