OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Teatrul „Radu Stanca“, Sibiu – Experimentul Iov, adaptarea si versiunea scenica dupa Cartea lui Iov (Vechiul Testament): Mihai Maniutiu. Regia: Mihai Maniutiu. Scenografia: Cristian Rusu si Mihai Maniutiu. Coregrafia: Vava Stefanescu. Cu: Marian Ralea, Diana Vacaru Lazar, Ofelia Popii, Pali Vecsei, Florin Cosulet, Catalin Patru, Ovidiu Mot, David Ad-Bar.


La Teatrul „Radu Stanca“ din Sibiu, Experimentul Iov, ultima premiera semnata Mihai Maniutiu, pune in discutie unul dintre textele fundamentale ale umanitatii: Cartea lui Iov. Dupa ce, acum mai bine de 5 ani, realiza la Teatrul National din Cluj un alt spectacol-ritual, Nunta, in care folosea fragmente din Vechiul Testament, iata ca Mihai Maniutiu revine asupra acestui text caruia nu i se pot contesta potentialul narativ, abundenta incarcaturii conflictuale. Aici, in explorarea dramatica a substantei conflictuale (pastrata in litera si spirit in spectacolul de acum) sta proba regizorului care se apropie de substanta literara densa a Bibliei.

Spatiul de joc este un loc al infruntarii. Cercul inchis al pildelor Vechiului Testament este figurat scenografic de Mihai Maniutiu si Cristian Rusu prin arena care contine, de la inceput, toate personajele, toata recuzita. Aici se consuma o lupta inegala, dominata de la un capat la altul de Dumnezeul Vechiului Testament, violent si razbunator, asupra caruia Iov indrazneste sa „arunce“ intrebarea. Sub aparenta dialogului, se deruleaza o reala confruntare intre orgoliul stapinului si demnitatea supusului, intre puterea absoluta si teama abia stapinita, intre Creator si creatia sa. Aceasta arena este, totodata, spatiul privilegiat al pildelor, in care ai sentimentul ca esti acceptat. Poti privi desfasurarea conflictului doar prin vizeta de 30x20 cm practicata in zidul metalic al arenei.

Numarul ferestrelor-vizor coincide cu cel al spectatorilor (54), ceea ce intareste senzatia participarii la un ritual. Ai, astfel, acces la un loc al misterului, ramas asa de la facerea lumii (sau a Bibliei...) in care timpul nu are inceput si nici sfirsit. Totul se desfasoara ciclic, exista in sine, in afara privitorului ori a comentatorului. Peretii arenei, confectionati din metal, material opac, care iradiaza caldura dar reflecta sunetul, fac posibil un singur tip de dialog: litania rugaciunii, ultima solutie, la care Iov se intoarce resemnat. Credinta lui Iov tine de marea sa calitate morala, care, desi ii va aduce iertarea, nu ii va aduce mintuirea. Jung spune despre Cartea lui Iov ca anunta si pregateste venirea lui Iisus, caci intre Vechiul si Noul Testament termenii raportului Dumnezeu-Om par sa se fi schimbat. Dumnezeu face o demonstratie de forta cu Iov atunci cind il pedepseste fara vina, incercindu-i credinta. Proba se transforma insa intr-un experiment: iertat si recompensat din plin cu bunurile pamintesti, viata devine de nesuportat in absenta dialogului. Singura rugaciunea ramine calea spre Dumnezeu si reazemul credintei lui Iov.

In Experimentul Iov, asa cum l-a imaginat si l-a pus in scena Mihai Maniutiu, presiunea conflictului e fara iesire. Intre Dumnezeu si Iov nu e nimic de negociat, nici macar supunerea (a se citi: credinta) neconditionata, pe care Dumnezeu o pretinde in virtutea faptelor sale intemeietoare. Lectura pildei biblice capata nuante apocaliptice, in conditiile in care Dumnezeu nu gasise inca, pentru creatia sa, solutia mintuirii prin sacrificiu revelata de Noul Testament. Timpul Vechiului Testament este unul al nedesavirsirii Creatiei. Pilda lui Iov dezvaluie fata umana a lui Dumnezeu, care are nevoie de lume pentru a se putea autodefini. Desi Lumea e facuta deja, raporturile intre Dumnezeu si Om sint continuu puse in discutie. Pina la sacrificiul mintuitor al lui Iisus, prin care Dumnezeu se impaca cu imperfectiunea creatiei sale, drumul confruntarii ramine deschis. Lectura regizorala pune in discutie o Apocalipsa contemporana, in afara Judecatii de Apoi, la care sintem astazi partasi prin pierderea componentei sacre a existentei. Situarea noastra dincoace de Noul Testament lasa deschisa poarta mintuirii, in masura regasirii esentei umane in transcendenta crestina.

Actorii Teatrului „Radu Stanca“ din Sibiu si invitatul spectacolului, Marian Ralea, parcurg convingator un ritual construit pe gest si incantatie. Toti implinesc un rol dificil, la marginea expresiei verbale, la limita revelatiei. Cuvintul este modul de acces la misterul tramei. Miscarea si gestul intermediaza emotia, exprima presiunea spaimei in raportul cu Dumnezeu. Sotia lui Iov (interpretata de Diana Vacaru Lazar) are rolul bocitoarei-povestitor, e cea care plinge nenorocirea casei sale. Pali Vecsei interpreteaza un Satan modern, disimulat sub masca seductiei si a ispitei. E martorul mut, dar vizibil, cauza nenumita a incercarii lui Iov. Prietenii eroului compun un personaj colectiv, cu referinte in folclorul poporului lui Israel. Ingerul lui Iov (remarcabila mobilitatea si mimica Ofeliei Popii), scufundat si inecat, la final, in tenebrele inconstientului, face posibila salvarea lui Iov doar prin propriul sacrificiu. Insa pierderea Ingerului nu e, oare, semnul situarii in afara lui Dumnezeu si a judecatii sale?

Coregrafia Vavei Stefanescu este de un tip aparte. Nu se poate vorbi nici o clipa de dans in ceea ce fac actorii; etapele dialogului Iov-Dumnezeu contureaza, si prin datele miscarii scenice, un ritual nedeclarat al acceptarii supunerii si sacrificiului, calea unica a Omului spre Dumnezeu.
In cadrul acestui spectacol-ritual in care sacrul coexista cu elementele profane, cuvintul e auxiliar – dar emotia, nu. Ea incheaga si transcende aceasta cruda pilda despre sacrificiu si supunere, despre eliberare, regasita prin rugaciune.