OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Teatrul Foarte Mic/Teatrul Fara Frontiere
Terorism de Oleg si Vladimir Presniakov
Traducere de Maria Dinescu
Regia: Gianina Carbunariu
Scenografia/multimedia: Maria Draghici
Montaj/animatie: Tudor Petre
Muzica: Electric Brother
Cu: Ionut Adascalitei, Adrian Anghel, Laurentiu Banescu, Paula Gherghe, Madalina Ghitescu, Maria Obretin, Razvan Oprea, Rolando Matsangos, Mihaela Sirbu

Sa facem un exercitiu – nu de inteligenta si in mod sigur nu pe placul artistilor, niciodata multumiti cind spectatorului i se naruie suspansul: sa-ncercam sa punem cap la cap capitolele (patru, plus un prolog si un epilog; lectura in foileton ii apartine regizoarei, autorii vorbind despre sase acte) acestei piese/acestui spectacol numit Terorism, intr-o singura poveste (pentru ca, unii ar putea fi suprinsi, chiar e o singura istorie). Asadar: un barbat (Ionut Adascalitei) – om de afaceri, angajat cu functie al unei companii care nu se ocupa cu vinzarea de zahar – pleaca intr-o calatorie de serviciu. Dar aeroportul e inchis, e o alarma cu bomba, si barbatul decide sa se-ntoarca acasa; unde, convinsa c-a ramas singura, nevasta-sa (Mihaela Sirbu) se intretine cu amantul (Adrian Anghel), el insusi insurat cu o colega/subalterna a omului nostru de afaceri, care, simtindu-se inselata, decide sa-si ia viata, in timpul serviciului.

Iar in timp ce, marcat de adulterul sotiei, barbatul lasa gazul deschis si tot blocul sare in aer de la scurt-circuitul soneriei apasate de un copil alergat de bunica-sa (Maria Obretin) si prietena ei (Paula Gherghe) (alta poveste, despre rasism si avintul criminal al virstei a treia, care nu mai are nimic de pierdut), la biroul omului de afaceri (unde lucreaza si mama copilului...) se declanseaza o isterie generalizata provocata de sinuciderea colegei. Mai apar pe urma si un psiholog (Rolando Matsangos) picat din cer, niste pompieri de la echipa de interventie (Laurentiu Banescu-Rolando Matsangos-Razvan Oprea), adepti ai terorizarii celui mai slab (Ionut Adascalitei) si pasionati de instantanee de la locul catastrofelor, un colonel (Adrian Anghel) cu o viziune apocaliptica despre capacitatea umana de autodistrugere prin inconstienta, niste pasageri aerieni (Banescu-Oprea) care propovaduiesc inutilitatea salvarii din fata dezastrului, niste stewardese si subtila sugestie finala ca totul n-a fost decit un vis in lunga asteptare a decolarii. Decolare inspre nicaieri: intr-un avion precum cel din Terorism iesirea de urgenta e o inutila iluzie...

O serie de relatii imbricate, fara aer de telenovela tragica, ci vorbind, de fapt, despre nenumaratele si nebanuitele fire (ale coincidentei) care leaga intr-un ghem strins micul nostru univers uman, lumea noastra atit de mica si atit de predispusa la aneantizare. Fiecare mic act – ca de exemplu o valiza uitata, un geamantan cazut pe pista, in drum spre cladirea aeroportului – poate declansa o incontrolabila reactie in lant, aruncind totul (literalmente) in aer. Caci adevarata teroare si autenticul terorism sint produsele umane ale inconstientei de zi cu zi, aceasta inconstienta a responsabilitatii fata de micile noastre acte cotidiene. Terorismul global (atentie, totusi: textul fratilor Presniakov a fost scris inaintea atacurilor de la 11 septembrie) e doar acumularea pornirilor individuale ale unor oameni prinsi in capcana forcepsului social, gata de crima pentru a reordona viata dupa propriile dorinte: un episod de bondage transformat in luare de ostatici, batrine care-si ucid sotul (dupa o viata de teroare) sau n-au nimic impotriva sa-si asasineze ginerele (e de alta etnie), colegi de serviciu pentru care apa Evian e prilejul unui atentat la personalitatea celuilalt... Terorismul e un caz de senina ignorare a consecintelor.

- Virus found Free some memory
Un spectacol cu noua actori jucind douazeci si doua de personaje, Terorism pune in miscare un complex (dar nu atit de complicat de decodat) mecanism vizual: ceea ce s-ar putea numi o scenografie virtuala, in care decorul tridimensional, concret, e inlocuit (partial) cu imaginea lui bidimensionala, proiectata in cadre de televizor. Partial, pentru ca suportul/carcasele monitoarelor ramin active ca obiecte pentru actori (de pilda, daca piciorul rotativ al scaunului de birou e bidimensional, cutia televizorului serveste totusi ca „loc de sezut“ propriu-zis).

Nu e prima data, in ultimii ani, cind decorul virtual (sub forma proiectiilor) ia locul celui tridimensional: s-a intimplat – si s-a discutat mult despre asta – in Shape of Things de Neil LaBute (regia Vlad Massaci), unde Andu Dumitrescu folosea o serie de decupaje de carton si peretele de fundal al scenei de la Teatrul ACT pentru desenarea de spatii si obiecte bidimensionale (o statuie, un restaurant) prin proiectii, care insa nu interactionau cu prezenta vie a actorului. Ceea ce se intimpla, in schimb, in Terorism, unde o animatie video ia locul picioarelor celor doua babe din parc, a caror cheie de joc e, la rindu-i, una de cartoons, un cuplu de Beavis si Butthead, versiunea urs polar, dezbatind senil despre vezici, aziluri si otravuri la moda, si unde capetelor reale ale amantilor le corespund fragmentate imagini corporale, de trup ciopirtit. (Inca o paranteza necesara: corpo-realitatea e o tema care apare des in spectacolele Gianinei Carbunariu, una din starile ei de agregare fiind – ca si aici – exhibarea carnalitatii antiestetice).

Dar imaginea video (concept: Maria Draghici; montaj si animatie: Tudor Petre, aceeasi echipa de la mady-baby.edu) e in egala masura un comentator al situatiilor scenice – cel mai puternic, in Capitolul trei (isteria colectiva de la biroul in a carui camera de relaxare se sinucide o femeie): catastrofa (Virus found) – acumularea isterica (Directory overloaded) si orientarea ei catre intimplatorul tap ispasitor (Please choose a different directory) – solidarizarea in fata outsider-ului – psihologul (Free some memory) – descarcarea isterica (Failling memory) pina la trecerea cu vederea a momentului tragic (Do not show this dialog again) – declansarea corului destainuirilor intime (Do you want to continue?). Ca sa nu mai vorbim despre scena cazarmei de pompieri, cu imaginile ei dintr-un computer game (subspecia shooting-urilor), care da masura infantil-iresponsabila a jocurilor echipei de interventie.

- Efectul tubului catodic asupra fiintei umane
Pompierii din Terorism se amuza teribil compunind corpuri mutilate din fotografii disparate. Dar citi dintre noi, fiinte cumsecade, in respectul celor zece porunci, nu privesc cu fascinatie arma vreunei crime, aratata cu evlavie camerei de un reporter cu initiativa? Va invitam sa urmariti in continuare imagini: de la operatiunea de eutanasiere a pasarilor, de la locul tragicului accident de masina, de la ultima operatiune antiterorista a regimentului X din Irak, in direct de la atentatele din Madrid. Intre pasari si oameni nu e nici o diferenta, odata ce-ai trecut discreta linie-limita. Am vazut razboaie si revolutii in direct. Traim intr-o societate in care World Trade Center-ul fumegind, cu miile de oameni agonizind inauntru, e un icon, o imagine fetis, iar inregistrarile cu ostatici, vii sau morti, au devenit prilej de exercitii de semantica pentru specialisti in terorism.

Iar terorismul incepe acasa, cu butonul de la telecomanda, care ne face nu martori, ci partasi ai fiecarei crime. Fratii Presniakov au dreptate: De ce sa omori oameni bine paziti cind e atit de usor sa ucizi ideea, sensul? Odata ce incepi sa crezi ca se poate, ceva a si explodat, inauntru, in noi, cei care asteptam aici.
Cu o jucarie incepe totul (baba nr. 2)? Nu, totul incepe cu imaginea, camera de filmat si ochiul flamind din spatele ei.