OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Exista locuri impregnate de un halou cultural, care emana un flux continuu de energii. Poarta cu ele o tesatura de poveste intregita de fiecare narator. Un astfel de spatiu, respirind si devenind el insusi spectacol, este orasul Avignon, unde se desfasoara in fiecare vara unul dintre cele mai importante festivaluri internationale de teatru. Companii din intreaga lume isi unesc timp de citeva saptamini creatiile teatrale intr-un autentic dialog spectacular. Turnurile catedralelor gotice, strazile inguste iradiind o atmosfera medievala, Palatul Papilor se incarca de fascinatia spectacolului si ii traseaza cadrul de joc.

In perioada 19-27 septembrie 2002, cistigatorii Galei Tinarului Actor HOP – Clara Flores, Marius Rizea, Ada Simionica si Mihai Arsene – au avut ocazia sa asiste la spectacolele din cadrul festivalului, sa ia parte la ateliere si seminarii, sa comunice cu importanti artisti din strainatate si poate, mai mult decit orice, sa fie in mijlocul unei incitante dinamici creatoare. Aceasta sansa le-a fost oferita de Asociatia Culturala Ecumest care are ca principal obiectiv lansarea unor initiative care sa duca la profesionalizarea sectorului cultural, in vederea unei viabile colaborari internationale. In acest scop, asociatia promoveaza activitati variate, cum ar fi sustinerea unor politici culturale eficiente in tarile sud-est europene, consultanta si specializare in management cultural, promovarea flexibilitatii tinerilor actori, sustinerea presei culturale.

Nu cred ca mai este nevoie sa accentuez importanta prezentei celor patru tineri actori la Avignon, in ceea ce priveste deschiderea si mobilitatea viziunii dobindite. Doi dintre ei – Clara Flores si Marius Rizea – mi-au impartasit cite ceva din aceasta intilnire esentiala cu un spatiu prin excelenta spectacular. Chiar daca impresiile lor au fost uneori diferite, bucuria data de participarea la forme de creatie teatrala extrem de diverse a reprezentat punctul comun. Impactul vizualului, muzica si dansul, folosirea unor elemente cit mai diverse – pirotehnie, numere de circ – au constituit fundamentul festivalului de la Avignon, resimtit de ambii actori ca o continua provocare si o necesara deschidere spre formule de spectacol cit mai variate.
Pentru Clara Flores, montarea cea mai impresionanta a fost Tragedia lui Macbeth dupa Shakespeare, un spectacol fascinant prin imageria exploatata la maximum. Realizat cu sase actori neprofesionisti si jucat intr-o arena de circ, spectacolul construieste o arhitectura scenica in acord cu ritmul trepidant al cailor pe care actorii isi faceau intrarea. Lady Macbeth emana o senzualitate extrema, fiind imbracata intr-un costum din piele neagra si etalind un par lung pina la calciie si ondulat, asemeni coamei de cal. Melanjul diferitelor genuri, recursul la mijloace de circ cit si la structuri teatrale accentueaza continuitatea unei cautari in jurul personajului centaur, o fiinta hibrida, jumatate-om jumatate-animal.

Spaniolul Rodrigo Garcias, considerat de Clara Flores unul dintre cei mai complecsi artisti prezenti la festival, a realizat doua spectacole halucinante: Cred ca m-ati inteles gresit si Dupa soare degajind o energie puternica, venita din amestecul violentei si al poeziei, din glisarea intre lacrimi coplesitoare si ris debordant. Fiecare dintre ele potenteaza rolul actorului in teatru – creator si nu masinarie care repeta la nesfirsit cuvinte sau executa actiuni impuse de exterior. Dupa soare este povestea unui cuplu de indragostiti care nu are aproape nimic, dar isi doreste totul, sfidind viata si traind fiecare clipa a prezentului ca pe o ardere continua. Un alt spectacol cu o atmosfera speciala a fost Tango, creat de Julia Migenes, care imagineaza o istorie a Argentinei in ritm de dans, ca pe un triumf al vitalitatii si al pasiunii. Suflet linga suflet, corp linga corp – un barbat si o femeie prinsi de vibratiile tangoului.
Ceea ce l-a impresionat pe Marius Rizea a fost bucuria de joc, deopotiva a actorilor si a spectatorilor, placerea de a comunica, destinderea si relaxarea cu care se lucra – spre deosebire de Romania – chiar daca spectacolele nu au probat virtuozitati actoricesti sau partituri care sa necesite interpretari nuantate. Fiecare era deschis sa-si creeze propriul spectacol, sa faca pe loc caricaturi, sa imagineze spontan un scenariu si sa le impartaseasca celorlalti ceva din propriul lui joc. Spectacolul cu cel mai mare impact asupra lui a fost noBody, conceput de scenografa Sasha Waltz ca o meditatie asupra relatiei dintre cosmos si interpret. Intre corpuri se naste un dialog fluid, o comunicare totalizanta ce reduce substantial obsesia mortii.
Din acest parcurs teatral ramin amintiri dense si speranta ca, in scurt timp, cei care au avut sansa de a fi spectatorii unui festival ca cel de la Avignon, vor reveni acolo sa joace.