OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

ARCUB – Cafeaua domnului ministru – Regia: Gavril Pinte. Scenografia: Roxana Ionescu. Coloana sonora: Cristian Tarnovetchi si Constantin Fleancu. Interpreteaza: Maia Morgenstern, Maria Teslaru, Alexandru Georgescu.


Doua institutii au optat, in ultima vreme, pentru textul lui Horia Garbea, Cafeaua domnului ministru: Teatrul Toma Caragiu din Ploiesti si ARCUB (Centrul de Proiecte Culturale al municipalitatii Bucuresti). In primul caz regia ii apartine chiar directorului teatrului, Lucian Sabados, in cel de-al doilea, lui Gavril Pinte. Zilele trecute, la sala proprie a ARCUB, din spatele Teatrului National, s-a incheiat primul pachet de reprezentatii cu varianta bucuresteana.
Pentru a fi cinstiti cu spectacolul lui Gavril Pinte trebuie spus ca aceasta Cafea a domnului ministru este un prilej de palmares pentru Maia Morgenstern, care isi verifica astfel variile ipostaze personale in arta comediei. Nici textul lui Garbea nu pare a miza pe mai mult: un exercitiu bulevardier autohtonizat, cu momente citabile la nivelul jocului de cuvinte ori al trimiterilor cu haz in memoria culturala, cu rapeluri tehnice mai degraba catre Ionescu decit catre Caragiale. Propunerea e functionala si pentru eventualii producatori: teoretic, decorul nu este obligatoriu, iar trei actori nu reprezinta un efort financiar special. Pe de alta parte, relatia cu cea mai exacta contemporaneitate subliniaza intentia de cistigare a pietei.

In consecinta, pentru varianta de la ARCUB, scenografia Roxanei Ionescu nu face exces de imaginatie: un birou care poate deveni si pat, flancat de un stilp pentru telefon si de catargul pe care se schimba drapelul national cu cel al Europei. Probabil ca stilpul pentru telefon e ales din nevoia de a anina cumva recipientul din care curge apa intr-un lavoar ce iese din laterala aceluiasi birou. Din pacate, nimic din decor nu capata statut de obligativitate, folia in care personajele se infasoara la un moment dat chiar parind un amanunt facut sa acopere ori lipsa de fantezie, ori pe aceea de bani. Nici coloana sonora propusa de Cristian Tarnovetchi si Constantin Fleancu nu depaseste senzatia de lucru improvizat: a trece caragialesc pe Enescu si Beethoven in inventarul de circiuma al obiceiurilor balcanice presupune instrumente si ritmuri adecvate spatiului la care se face trimitere. Altfel, senzatia e a unei pretioase de pension la prima injuratura.
Gavril Pinte se salveaza insa prin inteligenta indrituire a actorilor de a se juca liber cu propriile personaje. Nu e vorba, poate ca un Marius Rogojinschi, de pilda, ar fi fost mai nimerit in rolul ministrului, dupa cum, pe de alta parte, Mariei Teslaru pare a-i lipsi forta bruta de a-si trimite personajul in necesara piele a patroanei de bordel, viitor ministeriabila. Eforturile lor sint insa apreciabile secvential, probabil si sub presiunea dezlantuirii Maiei Morgenstern care aduna in a sa Jana-Jeni-Otilia-Venera personaje din Caragiale si Ionescu, sarje prietenesti catre colege actrite ori sarcasm catre maniere, in special televizive, de a propune consumatorului comedia.

Ploua, tuna, fulgera ca leit-motiv in spectacolul lui Pinte, ca o amenintare dinspre divin, amenintare benigna insa, pentru ca universul de referinta e fundamental neserios, fara mari crime (cafeaua din titlu s-ar servi adversarilor, cu cianura, dar nici asta nu mai e ce a fost odata), dar si fara mari bucurii (micile atacuri sexuale ramin apendice ale unei somnolente interesate in mici afaceri, atit cit dormitarea sa nu sufere). Rima „ministru – sinistru“ e, in context, mai degraba o nadejde decit o realitate, cu atit mai mult cu cit demnitarul sforaie in picioare, e alergic la crini, iar momentele sale idilice alaturi de sefa de cabinet (nu secretara, Doamne fereste!) preiau vechiul cautat in cap al Fetilor Frumosi, cu tot cu insectele din inventar. Tusele groase nu sint insa suparatoare, acoperite rapid de urmatoare propuneri textuale ori regizorale, precum aruncarea ziarelor scrise de „porcii dracului de ziaristi“, pe fond de Perinita si Rapsodia I. Apoteotic, se face sex pe biroul ministerial sub egida celebrei „servim patria“ care, de altfel, va fi si concluzia spectacolului. Cind evenimentele ii ameninta ministrul (nici unul nu stie al carui minister, ca doar nu cu asta se ocupa tipul politic caricaturizat), Maia Morgenstern preia vermorelul deparazitant, mai apoi cianura, desi pina si astea par depreciate pentru a nu contraveni conjuncturii. Caderea sefei de cabinet in betie prilejuieste o secventa de performanta actoriceasca, desfacind replicile in sunete si miscari aproape de teatrul de avangarda. Vin alegerile, patroana bordelului pentru VIP-uri e noul ministru, preluind y compris sexual sefa de cabinet, petent e, de acum, ex-ministrul, iar femeile se reped cu cutitele spre a nu scapa portia, lingindu-si buzele cu al lor „servim patria“.
Parca premeditat tinind in friu fantezia, spectacolul de la ARCUB ramine la nivelul unei cafelute cu ceva nechezol, pentru dupa-amieze linistite, in care nimeni nu te obliga sa fii prea treaz.