OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Proiectul inceput de citiva ani buni, la Teatrul „G.A. Petculescu“ din Resita de catre actrita Malina Petre, directoarea institutiei, a trecut in aceasta toamna, ca sa zic asa, examenul de maturitate. Dupa ce a reformulat trupa si a antrenat-o intr-un repertoriu de buna calitate, la care au pus umarul regizori precum Bogdan Cioaba, Mihai Lungeanu, Ion Mircioaga, Dan Vasile, Malina Petre a „inventat“ si un festival al teatrului resitean, motor care si-a dovedit virtutile prin mai toate locurile in care a fost utilizat.

utilizat (nu voi inceta sa afirm ca, in conjunctura actuala cu atit mai mult, festivalul teatral este un instrument esential in mina managerilor si in dublul folos al publicului si al ridicarii pariului axiologic). Pentru a-l personaliza (daca institutiei festivaliere romanesti i se poate reprosa un viciu de fond, acesta este lipsa de imaginatie exact in sensul pomenit), la Resita a fost propus un laborator al modalitatilor de inscenare: Colocviul National de Regie. Asadar, de trei ani incoace, seara – spectacole, dimineata – analiza acestora, de preferinta in prezenta regizorilor, act justificativ mai putin frecventat, suficient de contraindicat, dar generator de bucurii intelectuale inedite in lipsa lor de ortodoxie.

Cu siguranta, anul acesta, la a treia editie a Colocviului-festival resitean, Teatrul „G.A. Petculescu“, sprijinit nu doar de Ministerul Culturii si Cultelor, dar si de Consiliul Judetean Caras-Severin (stiuta fiind greutatea pe care o semnifica interesul direct al administratiei in grija careia se afla o institutie teatrala), si-a incununat proiectul de revenire in aria de interes a teatrului romanesc, atit prin programul propus, cit si prin prima sa invitare la Festivalul National de Teatru, cel putin din 1990 incoace.

Cele cinci zile de festival au insemnat tot atitea nume de regizori de cea mai buna calitate: Alexander Hausvater, Szabo K. István, Radu Afrim, Claudiu Goga, Alexandru Dabija. Remarcabil este ca primii doi au semnat productii ale teatrului gazda, cel dintii dupa Monumentul jurnalistei nord-americane Colleen Wagner, celalalt recitind clasica Domnisoara Nastasia a lui G.M. Zamfirescu.
Invitatii au sosit de la Arad, Oradea si Ploiesti, dar si un spectacol dupa Vasko Popa, sosit de la Teatrul Sterja, din Virset. Teatrul Clasic (Dumnezeule, ce nume terifiant si-au gasit aradenii, nu ca „de Stat“-ul oradenilor ar fi mai putin rebarbativ…) din Arad, cu al sau Vis. Toamna, viziune a lui Radu Afrim dupa Jon Fosse, a amorsat necro-balul printre „casele vechi“ ale cimitirului etalon, case care „ii fac sa fie pe cei care nu mai sint“. Conversatia neincetata dintre metodele realismului si cele ale oniricului, sustinute foarte bine de scenografia lui Onisifor Colta, se plaseaza neincetat la granita dintre palpabil si nelimitat, caci fiece monument funerar, fiece fiinta ori semn al trecerii ei sint fiorduri (de ce nu, si fioruri) care, la nevoie, genereaza povesti. Povesti ai caror orchestratori absoluti ramin Adriana Ghinita si Ovidiu Ghinita, probabil unii dintre cei mai interesanti actori ai scenei romanesti actuale.

Pe aceeasi granita sensibila dintre realismul impins pina catre naturalism si oniric s-a plasat si spectacolul lui Szabo K. István, (domnisoara) Nastasia, titlu-delimitare necesara fata de textul interbelic obosit cu asupra de masura. Pentru regizor, mahalaua in care sint ingropate personajele devine o gara in care spatiile peron si vagon sint intersanjabile, fiecare jinduieste conditia fiecaruia, alt cartier inseamna plecarea in spatii exotice, moartea este si ea un alt cartier, fiecare moment al maruntei existente e o incercare de transhumanta, asa-zicind, iar costumele felliniene ale Floricai Zamfira o comunica limpede. Sintem intr-o lume brutala si copilareasca (nici o contradictie aici), in care crima provoaca deschiderea oglinzii catre o ipotetica tara a minunilor in care sa dispara vagonul concentrationar cu toate variantele sale: casa, bulevard desfundat, sicriu, metamorfozindu-i cumva pe cei trei barbati care vor sa-i puna Nastasiei (Marica Hermann) capastru, prelungindu-i cutumier apasatul complex bovaric: tatal Sorcova (Zeno Balint), care chiar lustruieste capestre fara incetare, Vulpasin (Florin Ruicu) cu voalu-i de mireasa, Luca (Antonio Dinu) cu mobila-i si perspectiva batind tocmai pina-n Popa Nan.

Doua excelente comedii au oferit Claudiu Goga si Alexandru Dabija: Terorism si, respectiv, Calatoria domnului Perichon, productii ale Teatrelor din Oradea si Ploiesti. Remarcabile precizia desenului ideatic si actoricesc ale celui dintii, relaxarea si rafinata buna dispozitie create de cel de-al doilea.
in fine, operatiunea resiteana Hausvater, fie ea si cam excesiva in instrumentar (textul tezist, pateticul pastos, logica un pic cam prea flower power, ceea ce doar pina la un punct mai are haz, dar cind se ajunge la morala „toti sintem la fel“, victime si calai, esecul pindeste si etic, si estetic), a oferit si duetului Malina Petre – Constantin Bery si teatrului-gazda un moment existential si profesional esential. Singurul lucru care continua sa lipseasca Resitei teatrale este un edificiu adecvat. Probabil, insa, anul viitor va primi actorii in cladirea reabilitata.