În fizică, fenomenul
interferenţei se referă la întînirea a două sau mai
multe unde (sonore, luminoase, electromagnetice), în urma
căreia unda rezultantă scade sau se intensifică. În teatru,
interferenţele se referă la capacitatea unui mediu teatral de a se
deschide confruntării cu alte medii artistice şi culturale, de a
îngloba şi a trece graniţa ştiutului şi experimentatului
spre cea a experimentalului, la întîlnirea cu celelalte
arte. Teatru de expresie corporală (Ruins True, Woyzeck),
scenografii-spectacol (Sfîrşit de partidă), discurs
postdramatic (Opereta imaginară), dispozitiv scenic (Aceeaşi mare)
au interferat cu clasicul teatru de regie sau cel de actorie, în
selecţia internaţională propusă de Teatrul Maghiar de Stat Cluj,
la cea de a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru
„Interferenţe“, desfăşurat între 1şi 12 decembrie.
Peisajul teatral românesc, destul
de monoton, timid în experimente şi limitat în practici
regizorale situate în afara convenţiei, găseşte posibile
modele în oferta interferenţelor teatrale din festivalul
clujean. Ceea ce urmează este o selecţie subiectivă din programul
festivalului, urmînd unda portantă a interesului pentru
invitaţii din străinătate.
Teatrul de autor
O primă grupă de spectacole păstrează
regizorul în centrul creaţiei, în calitatea sa de autor
de spectacol. E cazul spectacolelor teatrului-gazdă, care numără
pe afişul curent al stagiunii nume de regizori-vedetă ai teatrului
internaţional: Matthias Langhoff, cu Măsură pentru măsură de
Shakespeare, Andrei Şerban, cu Strigăte şi şoapte după Ingmar
Bergman, sau Tompa Gábor, cu Alcoolicii de Visky András
ori cu premiera din festival, Leonce şi Lena de Georg Büchner.
În această categorie încadrăm
şi spectacolul Ivona principesa Burgundiei de Gombrowicz, spectacol
semnat de regizorul clujean Keresztes Atilla la Teatrul Slaski
(Katowice, Polonia). O producţie cu o scenografie minimalistă în
alb-negru şi costume de inspiraţie barocă, aduse la zi de
accentele punk din accesorii şi coafuri. Regizorul propune o lume
întoarsă pe dos, Ivona, de o frumuseţe ce sare în ochi,
e excepţia în societatea în care urîţenia morală
şi decăderea fac regula. Valetul Valentin, glasul mut al
conştiinţei, traversează periodic scena în ritmul bătăilor
inimii, în timp ce Diavolul Şambelan orchestrează din umbră
crima. Calitatea interpretării actoriceşti şi acurateţea
spaţiului dau spectatorului porţia de metaforă pe care publicul o
aşteaptă venind la teatru.
Un caz aparte al spectacolului de actor
e Lumea de dincolo sau statele şi imperiile din Lună după Cyrano
de Bergerac, în regia şi interpretarea lui Benjamin Lazare
(Théâtre de l’Incredule, Franţa). Sîntem în
faţa unei aparente reconstituiri a teatrului de secol XVII, în
care actorul declamă cu faţa spre public, iluminat doar de
lumînările de la rampă, un text interpretat în franceza
veche, pigmentat de umor fin, presărat cu panseuri de o emoţionantă
actualitate. Delicateţea, fragilitatea, poezia şi umorul reţinut
al spectacolului, punctat de muzica barocă interpretată la
instrumente de epocă de muzicienii ansamblului La Rêveuse,
ne-au procurat o seară magică, în care graniţa dintre
restituirea istorică şi seducţia actorului ce stăpîneşte
sala ne-au reamintit de ce iubim teatrul.
Alt celebru autor de spectacol, prezent
în festival cu propria companie, e Jozsef Nadj, cu Woyzeck sau
schiţa unui vertij după Büchner. Citim aici ecouri kantoriene
în tratarea imaginii, în renunţarea la personaj şi la
text. Întregul spectacol e un eseu vizual şi de mişcare pe
marginea adagiului biblic, Din pămînt sîntem făcuţi şi
în pămînt ne vom întoarce. Firul de paf, lutul
primordial e materia din care personajele se luptă să se desprindă.
Imaginate ca neterminate sculpturi în lut, personajele lui Nadj
poartă amprenta crimei lui Cain, repetă destinul căderii cuplului
edenic.
Teatrul postdramatic
Prezenţa la Cluj a celebrului
teoretician Patrice Pavis, care a susţinut un atelier dedicat
analizei spectacolului scenic şi o conferinţă despre teatrul
postdramatic, a oferit auditoriului elementele pentru a descifra
estetica acestui teatru.
Fără îndoială un vîrf al
festivalului e spectacolul Opereta imaginară, realizat de Valère
Novarina la Teatrul Csokonai din Debrecen, Ungaria: un model al
deconstrucţiei textului, al trasării coordonatelor spectacolului în
afara personajului şi a situaţiei dramatice. Actorii maghiari cîntă
cu acelaşi aplomb cu care ies din convenţia personajului, în
rostirea unor texte ce trimit la literatura avangardei istorice, dar
depăşesc totodată teatrul absurdului şi transmit, prin jocuri de
cuvinte şi asocieri de idei, haosul verbalizării, surprind esenţa
tragică a fiinţei umane copleşite de excesul comunicării golite
de sens. Dacă poţi fi bulversat de avalanşa masei de text debitate
de actori, dincolo de înţelegerea raţională, scena transmite
spiritul acestei epoci pletorice.
Inspirat de parabola „Legendei legii“
din romanul lui Kafka, Procesul, actul II din trilogia Process_City
(Shadow Casters, Croaţia), creaţie a lui Boris Bakal, provoacă
depăşirea propriilor praguri, a clişeelor privind postura pasivă
a spectatorului de teatru. Titlul spectacolului, Ex-position, trimite
la schimbrea rolului spectatorului, la trecerea lui în postura
activă de actant dispus (sau nu) să intre în povestea popusă.
Am ales un număr dintr-o listă. În
camera corespunzătoare mă aştepta o actriţă cu care parcurg,
legată la ochi, labirintul poveştii istorisite la ureche de glasul
ce mă conduce. Trăiesc mici emoţii provocate de experienţa
înaintării în întuneric, de glasul blînd sau
autoritar al povestitoarei mele pe care o urmez. Un joc de încredere
şi identificare cu personajul, cu locul în care mă aflu.
Deambularea dirijată aşază în plan secund calitatea
textului, ce devine, astfel, doar pretextul degajării emoţiilor
induse de performance. Actorii devin ghizi în întuneric,
cei ce ajută spectatorul să trecă dincolo de convenţia
pasivităţii, să intre în personajul urmat în poveste.
Al treilea tablou al trilogiei,
intitulat Process_in_progress, reaşază publicul frontal cu scena şi
spune povestea Procesului kafkian în formula teatrului
postdramatic: dispariţia personajelor, diseminarea povestirii între
cei trei performeri, proiecţia pe ecranul din fundal a imaginilor
captate de camerele de luat vederi plasate în scenă. Prin
superpoziţia imaginilor, se urmăreşte crearea senzaţiei de
confuzie, a labirintului iraţional în care e prins personajul
Joseph K. Paradoxal, acesta e însă cel mai distant şi
convenţional act al trilogiei.
Cu Mothers, spectacolul din finalul
festivalului, ne situăm din nou în postura martorului
implicat. Miza stă în participarea empatică la trăirile unor
persoane civile, ce ne relatează poveşti de viaţă despre
experienţele feminităţii trăite în ţări cu ale căror
cultură şi obiceiuri sîntem puţin familiari. Mothers e un
performance culinar al Ro Theatre din Olanda, în care
prepararea unei cine pentru cei 100 de spectatori, aşezaţi la mese
în cortul amenajat ca baracă pentru o serbare populară, e
pretextul confesiunii celor opt femei emigrante în Olanda din
ţările Africii sau ale Orientului Mijlociu. Amintiri aparent
benigne denunţă spre final suferinţa, relaţia constrîngătoare
a femeii cu societatea în culturi în care ea e tratată
ca un cetăţean de rangul doi. Evocarea decesului mamelor produce un
puternic flux emoţional, te face părtaş la experienţa partajării
amintirilor şi emoţiilor pe care evocarea le trezeşte în
interprete. Muzica şi dansul, atmosfera de sărbătoare ce desparte
scenele confesive împiedică alunecarea în patetic şi le
ajută pe povestitoare să regăsească tonul detaşat. Totul se
încheie cu o masă colectivă, o cină ce trimite la masa de
pomenire, dar şi de botez, cea care închide cercul vieţii
între naştere şi moarte şi ne împacă cu destinul
nostru de muritori.
Am experimentat interferenţa genurilor
spectaculare, a întîlnirii culturilor şi a spaţiilor de
joc (sălile Teatrului Maghiar, Fabrica de Pensule, curtea Muzeului
de Artă, Casa Tranzit) şi, cred, tocmai aceasta e miza
Festivalului „Interferenţe“: să dea spectatorului de teatru
repere pentru percepţia fenomenului teatral contemporan, să-i ofere
întîlnirea cu spectacole şi creatori ce au extins
graniţele teatrului dincolo de limitele convenţiei şi
narativităţii, să regăsim împreună, la teatru, plăcerea
sărbătorii în comunitate.
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters