OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Norway Today si un posibil premiu de popularitate

Teatrul Odeon isi deschide stagiunea cu sala si scena complet refacute si cu pofta de joc pe care asemenea schimbari le atrag de regula. Prima premiera a stagiunii va avea loc pe 9 octombrie: Norway Today de Igor Bauersima in regia Andreei Valean si scenografia lui Constantin Ciubotaru. Textul, citit in timpul programului ACTul lecturii de la Teatrul Act, este probabil acela care, daca s-ar fi facut un sondaj, ar fi obtinut premiul de popularitate. Cum Andreea Valean (careia piesa ii fusese data de Victor Scoradet care „are marea calitate de a traduce texte bune si, cind ii ceri unul, ti le pune in brate pe toate“) deja propusese acest text Teatrului Odeon, directorii s-au hotarit imediat dupa ce au vazut spectacolul-lectura de la Act. Regizoarea de teatru (cunoscuta mai ales ca autoare a piesei Eu, cind vreau sa fluier, fluier) a ales textul lui Bauersima, paradoxal, nu pentru priza pe care intuieste ca ar avea-o la public o piesa despre problemele tinerei generatii, ci pentru faptul ca scriitorul stie foarte bine sa imbine scriitura cu tehnicile video. De fapt aici se intilneste Andreea Valean cu scriitorul: in interesul pentru film. Ambii au scris scenarii, Andreea Valean pentru filmul lui Catalin Mitulescu selectionat la Cannes, Igor Bauersima pentru filme experimentale de scurt-metraj. Dorinta explicita a autoarei era sa monteze un spectacol de teatru in care proiectiile video sa aiba mare pondere, iar textul lui Bauersima s-a pliat perfect pe aceasta intentie.

Autorul, nascut la Praga in 1964, arhitect de profesie, a infiintat in 1993, impreuna cu un grup de actori, trupa de teatru „OFF-OFF-Buhne“ pentru care a scris si a montat opt piese. Norway Today a fost compusa pentru teatrul din Düsseldorf si regizata chiar de autor, desemnat de revista Theater Heute Cel mai bun autor in devenire al anului 2001. Spectacolul a primit si Premiul publicului la Zilele Teatrului din Mulheim. Textul se bazeaza pe un fapt real: pe 9 februarie 2000 doi tineri, un norvegian si o australianca, conversindu-se pe Internet, obositi si plictisiti de viata, hotarasc sa se sinucida aruncindu-se de la o inaltime de 600 de metri de pe un fiord din Norvegia. Ajunsi pe marginea prapastiei, descopera o multime de lucruri despre ei si lumea din jur si, cum lesne se poate inchipui, se indragostesc.

Spectacolul imaginat de Andreea Valean se incheaga „din deziluziile celor doi, a temerilor, dar si a poftei de viata pe care incep sa o descopere“. Daca personajul masculin opteaza pentru sinucidere dintr-o disperare profunda („totul e minciuna si facatura pe pamint“), fata vrea sa moara... din implinire: ea si-a trait perfect viata si repetarea acelorasi experiente indestulatoare nu i-ar mai aduce decit plictiseala). Atuul autorului, in viziunea regizoarei, sta in dexteritatea sa de a face ca un text tezist, cu mesaj puternic – pledoaria pentru viata – care ar fi putut lesne deveni foarte plicticos, sa cistige publicul imediat. Initial, Andreea Valean a imaginat „un spectacol pentru generatia mea care sa vorbeasca despre disperarea generatiei mele“ cu publicul pe scena, dar, dupa citeva repetitii cu lumini, cum ecranul e foarte mare si actorii joaca in paralel cu proiectia, si-a dat seama de pericolul ca partea video sa inghita complet actiunea scenica. Asa ca acum publicul sta traditional in sala, iar cei doi actori tineri, Paula Simion si Gabriel Pintilei, carora regia le-a impus un ritm de joc intens, au simtit numai usurare cind regizoarea a taiat calupuri mari din text. In acest spectacol, actorii joaca si teatru si film, aparind inclusiv in filmari subacvatice, desi ea nu stie sa inoate, iar lui ii este frica de apa. In afara de filmarile live din timpul monoloagelor de final, pe parcursul spectacolului se proiecteaza secvente video regizate de Catalin Mitulescu si filmate de Marius Panduru pe un scenariu de Andreea Valean.


Experimente Mad

Si la MAD s-a deschis stagiunea cu un spectacol compus din doua momente, Bonus si Monologul tacerii. Produs de Fundatia Cultural Proiect DCM si MAD, Bonus este un experiment in coregrafia si interpretarea lui Eduard Gabia pe muzica semnata Tricky. Prezentat in cadrul Festivalului Independans.ro, spectacolul a avut mare succes la generatia tinara, mai ales pentru noutatea mijloacelor sale de expresie. Intr-adevar, „dans“ ar fi un termen complet inadecvat pentru ceea ce se intimpla pe scena, o compozitie cu mult intuneric, lumina si miscare, coregraful fiind, de fapt, interesat de exprimarea unei atitudini si de violentarea orizontului de asteptare al publicului. Acestea sint premisele de la care porneste Eduard Gabia: „Am devenit statuie in parcul din fata garii. Corpul mi s-a pietrificat. O data cu trecerea timpului, mi-a cazut un deget de la mina dreapta, apoi nasul, apoi mina stinga, capul, mina dreapta, gitul, bustul, piciorul sting, piciorul drept. In acest fel, din statuie am devenit alee“.

A doua parte a spectacolului, Monologul tacerii, a fost conceputa de Vlad Iachim ca un experiment pe muzica lui J.J. Johanson, Radiohead si The Verve. Interpreti sint Vlad Iachim si Alexandra Pirici. Si in acest caz nu coregrafia unui anume moment este zona de interes a artistului, ci transcrierea prin dans a unor senzatii initial formulate in cuvinte. Tema experimentului conceput de Vlad Iachim este individul, modul in care acesta interactioneaza cu ceilalti si incepe sa comunice: „Cautindu-ma pe mine, cautindu-te pe tine, in momentele de tacere aflam cit de pierduti sintem, cum intr-o clipa numai, orice se incheaga si se destrama, cum un gind se limpezeste ca apoi sa dispara si iar sa apara. Asteptam, cautam, in fiece clipa, sclipirea aceea de viata din noi care da sensul, motivatia salvatoare care pune in miscare trupul si spiritul nostru. Sintem prizonieri, dar, in acelasi timp, liberi sa simtim si sa gasim arcuirea sentimentelor proprii, care poarta relatiile noastre pe un drum sau altul. Totul e construit din putin, totul e putin prea dezlegat ca sa fie legat si totusi continuam sa speram si sa credem in noi“.