OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Invitatia oficiala de a face parte din juriul final UNITER am primit-o in prima saptamina a lunii martie, fiind contactat telefonic de domnul Ion Caramitru. Am acceptat invitatia, fiind desigur constient de faptul ca a face parte din juriul UNITER, oricare de altfel, juriul de nominalizare sau juriul final, inseamna, pentru mine cu siguranta, o onoare, iar a da curs invitatiei, o responsabilitate profesionala si morala deosebita. inainte ca presedintele UNITER sa fi anuntat public, in mod oficial, componenta juriului, final, am plecat in SUA, pe data de 12 martie, si m-am intors pe 1 aprilie, avind promisiunea ferma a organizatorilorca voi putea vedea toate spectacolele nominalizate pina pe 23 aprilie, data Galei Premiilor UNITER 2007. La intoarcere, chiar in momentele imediate de dupa aterizare, m-a intimpinat o situatie cu totul diferita, situatie de altfel prevestita de unele mesaje primite prin e-mail la New York.

Ma simt constrins sa fac urmatoarea precizare: conditia ca activitatea unui juriu sa se considere justificata este cea a unui consens minim, dar absolut necesar al „breslei“. Consensul, repet, minim, se refera ori ar trebui sa se refere in mod univoc la cel mai important element al vietii teatrale, si anume actul teatral in sine, spectacolul de teatru, mai precis. Ce altceva ar insemna un vot al unui membru al juriului decit intentia promovarii valorilor estetice intrupate in spectacolul teatral? Discutiile patimase in spatiul public pe marginea nominalizarilor, anunturile de retragere din competitie a celor nominalizati, contestarea, indreptatita sau nu, a componentei juriului final vorbesc despre instaurarea unui climat de suspiciune in care deciziile, oricare ar fi ele, se interpreteaza si autointerpreteaza ca fiind inevitabil tendentioase, expresie mai degraba a luptei dintre diferitele grupuri de influenta si nicidecum o optiune libera a membrilor desemnati.

Presiunile la care am fost si sint supus in aceste zile, de cind m-am intors in tara, insinuarile si chiar teoriile conspirative de un infantilism surprinzator in legatura cu sarcinile mele in juriul final nu sint, desigur, normale. Normalitatea in aceasta privinta ar insemna discutii deschise, profesionale si, accentuez, de buna credinta despre spectacolele nominalizate si, de ce nu, despre cele ramase nenominalizate. Anul acesta atmosfera instaurata seamana cu cea a unei judecati de apoi sau, mai degraba, cu un razboi civil al facatorilor de teatru, si nicidecum nu ne aminteste ca ar fi vorba de sarbatoarea anuala a vietii teatrale din Romania.

Nu ma consider un luptator, nici nu sint si, fiind vorba de arta cea mai perisabila posibila, teatrul, nici nu consider ca ar trebui sa fiu.
As dori sa evit orice accent patetic cu putinta atunci cind afirm ca in 2007 s-a ajuns la un capat de drum, la o rascruce cel putin si, poate, la sfirsitul unei epoci in viata premiilor anuale UNITER. Am intrat intr-o perioada confuza, a valorilor in primul rind, perioada in care protagonistii vietii teatrale romanesti nu mai sint spectacolele care merita sa fie analizate, ci combatantii diferitelor tabere ce definesc identitatea unora impotriva altora. Trebuie sa stii cine cu cine e aliat ca sa nu devii nici clovnul scenei politicii teatrale, si nici unealta in mina acelora care vor sa te foloseasca pentru cauza unui adevar dincolo de singurul care conteaza in teatru, care se produce in spatiul nelimitat al scenei si care ar trebui descris si analizat cu un limbaj specific discursului estetic si nu al razboaielor. Cu tot efortul pe care l-am depus in ultimele saptamini, nu ma regasesc defel pe aceasta scena a polemicilor deasupra si dincolo de teatru.

Va fi nevoie, cred, de o discutie publica profunda, si nu sub constringerea atit de apasatoare a timpului si a nevoii de a triumfa, situatie in care ne aflam acum. O discutie despre o noua formula de acordare a premiilor, despre un nou mod de a institutionaliza promovarea valorilor in teatru. Nu vad, acum, posibilitatea de a-mi accentua aceasta parere pe alta cale decit anuntindu-mi hotarirea de a ma retrage din juriul final. Am ajuns la convingerea nicidecum imbucuratoare ca indeplinindu-mi atributia de membru al juriului final voi perpetua la rindu-mi o situatie de fapt in care, spre exemplu, retragerile din competitie sa fie acceptate fara repercusiuni asupra desfasurarii acordarii premiilor. Sint constient de faptul ca decizia mea de ultim moment va ingreuna sarcina Senatului Uniunii Teatrale din Romania de a duce la bun sfirsit Gala 2007, dar doresc sa afirm prin aceasta ca nu am gasit calea spre „bunul sfirsit“ prin care un premiu acordat de juriul final va putea fi considerat cu adevarat prestigios.

Cluj, 13 aprilie 2007